Kenny Wayne se întoarce acasă

Kenny Wayne Shepherd a mai fost pe aici, atât solo, cât și cu The Rides.

Stephen Stills & Kenny Wayne Shepherd 07/09/2013 În mai, la doi ani după ultimul album, revine cu “Goin’ Home”. Se întoarce acasă muzical, la piesele care l-au influențat când se forma ca și muzician.

O reîntoarcere acasă completă, pentru că și înregistrările s-au făcut în Louisiana natală.

Încă nu am ascultat un album KWS care să mă dezamăgească, așa că aștept cu încredere și acest album. Cu atât mai mult cu cât are și o mulțime de invitați – Ringo Starr, Warren Haynes, Robert Randoph, Keb Mo, Joe Walsh…


Subapreciat: Michael Lee Firkins

În 1990, albumul de debut al lui Michael Lee făcea nu valuri, ci o furtună adevărată în comunitatea chitariștilor. Semnat de o casă de discuri orientată mai mult către genurile hard & heavy, omul era o specie aparte; o enciclopedie de country, blues și rock, printre shredderi neoclasici precum Marty Friedman, Jason Becker, Paul Gilbert, Steve Howe, Tony MacAlpine, Vinnie Moore, Ritchie Kotzen…

Michael Lee Firkins

Născut și crescut în Omaha, Nebraska, și-a creat un stil extrem de personal, un amestec de bluegrass, country, metal, blues, chiar jazz. Fără a pica în snobisme fusion, Michael Lee și-a văzut de o carieră liniștită. Nu a ajuns un rock star, dar se bucură de respectul necondiționat al colegilor de breaslă. Necunoscut publicului larg, a fost descris ca unul dintre cei mai inovatori chitariști apăruți în ultimii 20 de ani, o personalitate muzicală unică, la același nivel cu Jeff Beck, Albert Lee sau Danny Gatton.

Noul album, “Yep”, a fost înregistrat în Nashville, cu o echipă de vis, muzicieni trecuți prin trupe precum Gov’t Mule sau Allman Brothers Band. Se ascultă cap-coadă (mare lucru în ziua de azi). și, pentru mine, este unul dintre acelea care devin clasice instantaneu. Southern/blues/country rock de cel mai înalt nivel, îmi evocă instantaneu nume ca Steve Ray, Beck sau Knopfler, fără a-i copia vreun moment. Original, atât de tehnic încât uiți de tehnică, mai are și voce, chiar scrie cântece adevărate și memorabile . Ce mai poate cere orice fan al genului? De ascultat imediat. Acum. Nu l-ați ascultat încă?


Texas Hippie Coalition

Pantera și ZZ Top au făcut un copil. pe care l-a crescut Lynyrd Skynyrd. Asta e ceea ce spune copilul însuși, Texas Hippie Coalition.

Texas Hippie Coalition

Primul album, “Pride Of Texas”, l-au scos singuri în 2008. Urmat de “Rollin”, în 2010.

Și uite așa, din doi în doi ani, ajungem în contemporaneitate și la al treilea album, “Peacemaker”. Care va ieși pe 14 august. Red Dirt Metal, episodul al treilea.


Kenny Wayne Shepherd revine!

Kenny Wayne este una dintre speranțele valului nou de blues american. Coleg de generație cu John Mayer și Joe Bonamassa, pe undeva parcă se apropie mai mult de Jonny Lang

Ca și Jonny, și-a văzut de viața lui, așa cum a fost pînă acum. Gurile rele spun că pauza de circa 2 ani i-a fost impusă de propria bătălie cu drogurile.

Kenny_wayne_shepherd_jf

A devenit profesionist la 13 ani și din 1995 încoace a avut șapte single-uri de Top 10. Deține și recordul pentru albumul care a stat cel mai mult în topul de blues al Billboard, “Trouble Is..”, din 1997. Pe care apare și una din piesele mele favorite, “Blue On Black”.

În 2007, a devastat piața cu “10 Days On The Road: Blues From The Backroads”, un documentar ce îl urmărește călătorind prin Sud, intervievând și cântând cu unii ultimii mari supraviețuitori ai genului. Mulți dintre ei erau uitați de public, dar bluesmenii au ceva în comun – își amintesc rădăcinile, se bazează pe ele și le onorează.

Anul trecut, sănătos, voios și pus pe treabă, a fost semnat de Roadrunner Records. Le-a dat imediat un album live, “Live! In Chicago”. Anul acesta, pe 2 august, a apărut și un nou album de studio, “How I Go”. Primul single – “Never Lookin’ Back”.

Site-ul oficial: http://www.kennywayneshepherd.net/


Allman Brothers: Călărețul de la miezul nopții

Evident, “Midnight Rider”. Am mai pomenit pe aici de cântecul ăsta. Și pomenesc din nou, pentru că merită (fără să parafrazez reclama).

A apărut în 1970 pe cel de al doilea album, “Idlewild South”, și Allman Brothers nu l-au scos niciodată pe single. Ceea ce nu l-a împiedicat să se claseze de zor prin topuri; ba cântat de Joe Cocker (1972), ba de Gregg Allman solo (1973), ba de Paul Davidson (1976, reggae, culmea), ba de Willie Nelson (1980). Și muuulți alții.

Chintesență a temelor folk, country și blues de disperare, determinare și om hăituit, este deja parte a repertoriului american modern standard. Și nu numai când vine vorba despre cowboy și toate clișeele Vestului Sălbatic.

E cântat de 40 de ani încoace și nu dă vreun semn că i-ar scădea popularitatea. Din contră, ultima oară când am verificat, am gasit versiuni ba de la Bon Jovi, ba de la Patti Smith, Kenny Wayne ShepherdBad Manners, Buckcherry… mă rog, lista chiar e impresionantă.

Cu toate că versiunea mea preferată nu am auzit s-o fi înregistrat cineva, măcar cu telefonul. Și era a unei trupe românești, pe atunci numită Blues Café (Bogy, Okilă, Caminschi, Gelu, Deacă, Clopo).