Rock The City? Yup!
Postat: 05/07/2011 Înscris în: Live | Tags: judas priest, rock, rock the city, Whitesnake Un comentariuAm fost în ziua a treia, că aia m-a interesat. Am ajuns la Whitesnake, pentru că pe ei și pe Judas Priest vroiam să-i văd. Mi-au plăcut, oricum venisem chitit să-mi placă.
Coverdale a avut mereu mână bună la chitariști. Doug Aldrich și Reb Beach sunt doi profesioniști de mare clasă și să-i văd e mereu o plăcere și o lecție de instrument. A propos, după “Forevermore”, anul acesta a apărut în fine și un live epocal Whitesnake, “Live At Donnington 1990”. Pe vremea aia chitariști erau Adrian Vandenberg și Steve Vai, cred că e suficient să spun doar atât.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Sunt fan Whitesnake, cu siguranță m-am bucurat să-i văd. Și show-ul a meritat banii. Pe de altă parte, oricât de fan aș fi, nu pot să nu remarc degradarea vocii lui Coverdale. Altfel energic, cu prezență, alea-alea. Toți îmbătrânim, ne lasă curelele fizice, dar unii se adaptează mult mai bine decât alții.
Cum ar fi, hm, să luăm un nume la întâmplare, Rob Halford.
Nu pot să-mi imaginez un epitaf mai bun pentru Judas Priest. Mă rog, epitaf e prea mult spus probabil, mai degrabă un fel de recapitulare generală. De la “Rocka Rolla” până la “Nostradamus”. Mi-au încântat adolescența, m-au încântat și acum. Cu toată simbolistica proprie lor și un “Metal God” benevolent, care și-a dirijat “supușii” să cânte la unison “Breaking The Law”. De la cap la coadă, o voce colectivă și atât (senzațional moment).
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Mă așteptam să fie mai multă lume, asta e, atât s-a putut. Până la urmă, egoist poate, mă bucur pur și simplu că am fost acolo. Vorba unui amic, “hell bent for leather in the still of the night”. Să trăiască!
Whitesnake: În vecii vecilor
Postat: 30/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, Forevermore, hard, rock, Whitesnake Scrie un comentariuIeri a ieșit noul album Whitesnake, “Forevermore”. Da, am verificat, traducerea chiar e „În vecii vecilor”. La mine cântă încontinuu de când a venit.
Ce și cum, să mai povestească și singuri, de ce să scriu tot eu?
Are cuvântul David Coverdale.
Urmează Doug Aldritch. (ce talent are și Coverdale să își asocieze chitaristi excepționali)
Ultimul, dar nu cel de pe urmă, celălalt chitarist, Reb Beach.
Fare thee well, ne vedem pe 3 iulie, la Romexpo. Mă duc să mai pun o dată albumul.
Nu-i amor în inima urbei, dom’le!
Postat: 25/02/2011 Înscris în: Muzică | Tags: Ain't No Love In The Heart Of The City, Bobby Bland, hard, heavy, Paul Weller, r'n'b, rock, Whitesnake Scrie un comentariuCam așa aș fi putut să-mi cânt zilele astea. Orașul ăsta nu e prea vesel de felul lui; sau o fi doar reținut, că avem simțul ridicolului exacerbat și doamne ferește să riscăm să fim penibili în public. Tristețe, frig, întuneric, mizerie… clar, nu-i dragoste p-aici, e marfă rară, se ascunde și aia pe unde poate.
Uite așa am regresat, terapeutic Când eram mai mic ascultam cu gura cascată o piesă de-i zicea “Ain’t No Love In The Heart Of The City”. Prima oară mi-au cântat-o de pe scenă Iris (când eram printr-a șaptea, la T4). De fiecare dată de-abia o așteptam. Nu mi-era mie clar ce și cum e cu piesa asta, era cam deosebită de restul repertoriului, da’ îmi plăcea. Rău de tot!
N-a durat mult și am descoperit de unde o ascultaseră și ei. Uite-așa am dat si de Whitesnake.
N-am fost primul sau singurul. De fapt, a fost primul lor succes și a rămas în repertoriu din 1978 până astăzi.
Atât de legată era de Whitesnake piesa asta în mintea mea încât nici nu încolțea vreo îndoială că nu ar fi scrisă de ei. Am chiar o bănuială că de la asta i se trage lui Coverdale obsesia textelor cu temă unică “baby baby”.
Dar anii au trecut, am depășt cu greu trauma revelației că nu există Moș Crăciun, eram deja călit, pregătit să aflu alte adevăruri esențiale.
Într-o bună zi, m-a luat adevărul de plete (da, pe vremea aia mai aveam), mi-a întors universul cu roatele în sus și așa l-a lăsat.
Pentru că “Ain’t No Love…” a fost înregistrată prima oară în 1974, de Bobby “Blue” Bland. De scris au scris-o Michael Price și Dan Walsh (am verificat, că nu știam cine-s cetățenii).
Pentru Bobby Bland a fost un hit minor (a ajuns în Top Ten R’n’B și cam atât), dar au înregistrat-o legiuni de artiști. De la Whitesnake la Allman Brothers, de la Al Brown la Vaya Con Dios și de la Chris Farlowe la Jay-Z. Una dintre versiunile mele preferate îi aparține lui Paul Weller.
Acu’ mă întreb și eu, chiar n-o fi? Parcă se lamentează prea mult domnii pentru ceva inexistent. Am fost atent la text, spune clar “fără tine nu e”. Da’ eu sunt de părere că există oricum, avem în stoc, doar ni se pare din când în când că lipsește.
Șarpele Alb și Omul de la Munte
Postat: 15/02/2011 Înscris în: Muzică | Tags: Adrian Vandenberg, Don't Fade Away, Forevermore, hard, heavy, Love Will Set You Free, rock, Whitesnake Scrie un comentariuA trecut și Valentine, gata. N-a durut. Asta e, ne pregătim de 1 martie. Și 8 martie. Ghinion, anul ăsta pică amândouă marțea. Nu puteau să-l aclimatizeze și pe sfântul Patrick? Măcar ne mai reveneam după.
O distinsă doamnă mi-a adus astăzi în atenție sintagma “muzici care ne-au salvat viețile”.
Mai la propriu, mai la figurat, cu siguranță avem cu toții măcar un cântec legat de circumstanțe speciale. Poate chiar ne-a salvat viața, într-adevăr. Muzica are și capacitatea asta.
Recunosc că am și eu unul. Îl cheamă “Don’t Fade Away” și este al lui Whitesnake. S-a potrivit momentului, l-am auzit când aveam nevoie de el.
Care e cântecul vostru?
Coverdale a colaborat mereu cu chitariști de mare clasă. Toată lumea îi știe pe Ritchie Blackmore, Jimmy Page sau Steve Vai. Dar și John Sykes, Adrian Vandenberg sau acum Doug Aldritch sunt absolut devastatori. Dacă la și alții intră unii ca Viv Campbell sau Warren DeMartini, nu mai e nimic de spus, I rest my case.
Ca și în cazul lui Ozzy, fiecare chitarist cu care a lucrat Coverdale a pus o amprentă extrem de specifică asupra rezultatului final. Sunt subiectiv și am o slăbiciune aparte pentru Adrian Vandenberg (în buletin, van den Berg), unul dintre cei mai subestimați exponenți ai instrumentului, ever.
Vandenberg. Extrem de tehnic, dar și extrem de discret, prea puțin un guitar hero, mereu în serviciul cântecului, mi se pare că merita mult mai mult decât a primit. Un accident stupid i-a terminat cariera când era în vârf. Din dorința de performanță fizică, s-a apucat de exerciții izometrice care i-au afectat tendoanele mainii. Se resimte și astăzi, chiar dacă a revenit la muzică de destulă vreme.
Whitesnake au avut hituri enorme precum “Here I Go Again”, “Is This Love” sau “Still Of The Night”, dar “The Deeper The Love”, “Sailing Ships”, “Kittens Got Claws”, “Don’t Fade Away”, “Too Many Tears” sunt piese poate chiar mai interesante. Și sunt compoziții Coverdale&Vandenberg. Aproape tot materialul de pe “Slip Of The Tongue” și “Restless Heart”.
Am avut bafta să stau cu el la un pahar de vorbă, la Frankfurt Musikmesse, și anul trecut, și acum doi ani. E funny, normal și fără fițe. Și înaaalt, de ma durea ceafa, zău. Ar fi trebuit să-i mulțumesc că a scris “Don’t Fade Away”, dar ceva m-a oprit. O fac acum, public. Dank u zeer, Adje!
Whitesnake merge mai departe. Pe 25 martie apare ‘”Forevermore” (domnu’ Coverdale, Shrek cumva, ceva? Forever After, Forever More?). Pe 3 iulie vor împărți scena de la Romexpo cu Judas Priest. Până atunci, las’ că ne eliberează dragostea. Așa, post-Valentine.
Midnight Burst 