Bodom After Midnight lansează EP-ul Paint The Sky With Blood în aprilie

Anul trecut se anunțau lucruri mari. Condus de Alexi Laho, supergrupul Bodom After Midnight urma să devină continuatorul remarcabil al moștenirii Children Of Bodom. Planurile erau deja trasate – un EP la începutul lui 2021, urmat de un album.

EP-ul, Paint The Sky With Blood, a fost înregistrat în 2020 în Finlanda și va apărea pe 23 aprilie la Napalm Records. Ar fi trebuit să fie primul act al unui nou capitol, dar dispariția prematură a lui Laiho l-a transformat într-un omagiu postum, atât pentru un artist excepțional de talentat, cât și pentru genul muzical însuși. Combinația dintre Alexi, chitaristul Daniel Freyberg, toboșarul Waltteri Väyrynen (Paradise Lost), basistul Mitja Toivonen (ex-Santa Cruz) și Vili Itäpelto (clape în studio) se constituie nu doar într-un testament muzical de excepție, ci și abilitatea lor de a încorpora influențe extrem de diverse.

Acum avem disponibil clipul de ilustrează piesa titlu a EP-ului, regizat și produs de Ykä Järvinen.

Pre-order Paint The Sky With Blood: https://napalmrecords.com/english/bodom-after-midnight

Adrian Coleașă


Dirty Shirt a lansat videoclipul piesei „Nice Song“!

După ce în urmă cu câteva zile maramureșenii de la Dirty Shirt au lansat DIRTY SHIRT’S PANDEMIC SPECIAL – Episodul 2, iată că fanii trupei (și nu numai) au fost răsplătiți cu un nou videoclip, de această dată pentru piesa „Nice Song“!

„Este un videoclip foarte drag nouă și a fost realizat folosind imagini din turneul de promovare al albumului Letchology. Din păcate, nu am putut duce până la capăt turneul din cauza situației create de epidemia de coronavirus Covid-19, dar ne bucurăm pentru cât a fost și sărbătorim acele momente prin acest videoclip. Mulțumim că sunteți în continuare alături de noi!”, au precizat membrii formației.

Componența Dirty Shirt:
Dan „Rini” Crăciun (voce)
Robert Rusz (voce)
Mihai Tivadar (clape, chitară, voci adiționale)
Cristian Bălănean (chitară)
Dan Petean (chitară)
Pal Novelli (bass)
Vlad Ţoca (tobe)
Cosmin Nechita (vioară)

Într-un interviu realizat pentru Maximum Rock (urmărește interviul integral aici) Mihai (clape, chitară, voci adiționale) și Dan „Rini” Crăciun (voce) au povestit despre problemele cu care formația Dirty Shirt și alți artiști s-au confruntat în 2020, în urma restricțiilor impuse de autorități ca urmare a pandemiei de Covid19 și au anunțat că la sfârșitul lui 2021 va fi lansat un nou material oficial al trupei.

Reamintim că, Dirty Shirt este una din cele mai originale și iubite formații de rock din România, singura formație românească participantă la Wacken Open Air 2019 unde a adunat un public de peste 8000 de oameni, cunoscută datorită măiestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock / metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Pentru 2021, formația Dirty Shirt a fost invitată să participe în cadrul următoarelor evenimente din România:
Rock Metal Nation Fest #2 (amanat) / Club Quantic, Bucuresti
ARTmania Festival 2021 / 23-25.07.2021, Piața Mare din Sibiu
Rock The Wolves 2021 / 13-15.08.2021, Poiana Lupului, Garana CS
WTF – Way Too Far Rock Festival 2021 / 27-29.08.2021, Bistrita, Wonderland Skiing Resort


Hypersonic, nou single Liquid Tension Experiment

Liquid Tension Experiment, supergrupul compus din Mike Portnoy (Transatlantic, Sons of Apollo), John Petrucci (Dream Theater), Jordan Rudess (Dream Theater) și Tony Levin (King Crimson, Peter Gabriel) revine după o absență discografică de 22 de ani, data de apariție a noului material, LTE3, fiind acum reprogramată pentru 16 aprilie.

Primele single-uri publicate au fost Beating The Odds și The Passage Of Time, urmate acum de Hypersonic, piesa de deschidere a albumului, acompaniată de un video clip realizat de același Christian Rios.

“’Hypersonic’ a fost ultima piesă compusă dintre cele patru compoziții noi. Știam că avem nevoie de o deschidere care să le rupă oamenilor capetele din momentul în care apasă pe play. E un fel de  încrucișare între ‘Acid Rain’ și ‘Paradigm Shift’, amestecată cu mult din genul de nebunie a ‘The Dance of Eternity’. Intenționat am aruncat totul în asta, inclusiv chiuveta de bucătărie.” – Mike Portnoy

Adrian Coleașă


Therapy? cântă pe 24 septembrie la Quantic

Therapy? cântă pe 24 septembrie la Quantic Club. Primele 100 de bilete costă 79 de lei și se pun în vânzare pe 29 martie la ora 10:00

Therapy? vin din Irlanda de Nord și s-au format în 1989. Până acum au lansat 15 materiale de studio și au vândut peste 2 milioane de albume în întreaga lume. Ca stil muzical îi putem încadra la alternative rock având pe alocuri influențe de punk sau noise rock. În perioadele timpurii ale formației se pot distinge influențe de grunge sau chiar industrial. Influențele trupei sunt variate, de la Black Sabbath la The Police sau de la The Misfits la Turbonegro. Cel mai recent album de studio al trupei, ‘Cleave’, a fost lansat în 2018, acesta fiind foarte bine primit atât de fani cât și de critici, reușind să intre în top UK Albums. În 2020 trupa a lansat un album de Greatest Hits așa că 2021 îi prinde în turneu

Primele 100 de bilete costă 89 de lei, următoarele 200 de bilete costă 99 de lei. Apoi, biletele costă 109 de lei în presale și 120 de lei la intrare.

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de procesare de 10 lei.

Se pun în vânzare doar 800 de bilete.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts


John Hiatt la un nou album

John Hiatt este o forță primordială, unul dintre autorii catalogului muzicii contemporane, din aceeași categorie cu JJ Cale sau Willie Dixon. Un personaj emblematic și o figură cult, în fața lui s-au înclinat starurile establishment-ului, de la Dylan, Clapton, BB King sau Willie Nelson, până la Iggy Pop, Joe Cocker, Bonamassa, Keith Urban… Și mulți, mulți alții care i-au înregistrat piesele.

Aflat acum la aproape o jumătate de secol de carieră, rămâne la fel de activ și relevant, cel de al 24-lea album de studio, Leftover Feelings, fiind programat să apară pe 21 mai la New West Records. Pentru acest nou material, Hiatt a apelat la o altă figură emblematică, chitaristul și producătorul Jerry Douglas, un maestru aclamat al chitarei dobro/resonator și al lap steel-ului.

Primul single al noului album a fost All The Lilacs In Ohio.

Acum avem și un al doilea extras, Mississippi Phone Booth, clipul video fiind regizat de Lagan Sebert și Ted Roach, ca și precedentul.

Pre-order / pre-save / stream Leftover Feelings: http://newwst.com/leftoverfeelingsEM

Adrian Coleașă