Joe Bonamassa la 40 de ani

Pe 8 mai, Joe Bonamassa a împlinit 40 de ani. Cu ocazia aniversării, a postat pe canalul său de YouTube, JoeBonamassaTV un scurt film ce încearcă să rezume în 5 minute o viață și o carieră impresionantă.

La mulți ani Joe!

Adrian Coleașă


Life Of Agony – A Place Where There’s No More Pain

River Runs Red, (apărut în 1993) a rămas unul dintre albumele esențiale ale anilor ‘90, iar Life Of Agony una dintre trupele seminale ale momentului, cu o influență vizibilă și astăzi.

Istoria grupului este ciudată și tumultuoasă, dar 28 aprilie a adus A Place Where There’s No More Pain, al cincilea album de studio al grupului și primul după 12 ani.

Life Of Agony 2017

Photo courtesy of Napalm Records

Dincolo de surpriza unui album nou (deși anunțat la momentul semnării cu Napalm Records), revelația este dată de forța creatoare a acestei trupe respectate, dar cumva uitate într-un trecut nostalgic. Nimic mai fals.

Formula inițială funcționează cu motoarele turate și nu există nici un moment slab pe A Place Where There’s No More Pain. De la Meet My Maker din deschidere, până la finalul cu accente psihotice, balada Little Spots of You, suntem invitați la o călătorie prin universul torturat al Minei Caputo și LoA.

Oamenii știu să scrie, piesele agață ascultătorul și îl țin bine, iar agresiunea permanentă are doar variații de tempo. Walking Catastrophe este mândria Minei Caputo, dar momente precum World Gone Mad sau Bag Of Bones trec lucrurile într-o treaptă superioară de viteză.

Poveștile nu sunt drăguțe, norișorii nu sunt roz și fluffy, iar inorogii sunt zombificați. A Place Where There’s No More Pain este succesorul de drept al River Runs Red, iar Life Of Agony par renăscuți.

Adrian Coleașă


Joe Bonamassa, live și acustic (din nou)

Anul trecut, pe 21 și 22 ianuarie, Joe Bonamassa a avut două spectacole 100% acustice la Carnegie Hall.

Cele două show-uri au fost filmate și înregistrate, iar pe 23 iunie va apărea, la Mascot Label Group, Joe Bonamassa Live At Carnegie Hall – An Acoustic Evening.

În 2013 Bonamassa a mai scos un live acustic, dar Carnegie Hall este cu totul altceva decât show-ul din Viena.

Cu o trupă cu nouă muzicieni în spate, instrumente de la violoncel la erhu și de la hurdy-gurdy la saxofon, material cunoscut rearanjat, dar și piese noi, îl vom avea la dispoziție pe Joe cam timp Blu-ray. Sau 2 DVD-uri, sau 2 CD-uri, sau 3 LP-uri, după preferințe.

Adrian Coleașă


James Cotton, 1935–2017

Pe 16 martie, la 81 ani, ne-a părăsit James Cotton, una dintre legendele blues-ului postbelic, unul dintre pionierii muzicuței ca instrument esențial al bluesului modern.

Importanța sa ca muzician nu poate fi subestimată, dincolo de multitudinea de premii decesul său fiind comemorat în plenul Congresului Statelor Unite de către reprezentantul de Tennessee, Steve Cohen.

James Cotton, by Jason Marck

Photo by Jason Marck, courtesy of Alligator Records

Născut în Tunica, Mississippi, a devenit interesat de blues ascultându-l la radio pe Sonny Boy Williamson II (Rice Miller).

Orfan de la nouă ani, Cotton a găsit mai mult decât un mentor în Williamson și și-a început cariera profesională de la această vârstă foarte fragedă.

Nu a trecut mult și, la începutul anilor ‘50 și-a câștigat locul în trupa lui Howlin’ Wolf, la deja matura vârstă de 15 ani. Primele piese solo le-a înregistrat la Sun Records, în 1953 și 1954.

Abordat de Muddy Waters în Memphis, a cântat cu el timp de 12 ani, deși Little Walter este cel care apare pe majoritatea înregistrărilor lui Muddy până în 1958.

Oricât de flatantă și inspirațională ar fi fost colaborarea cu Waters, James Cotton era un lider înnăscut, iar 1967 a consemnat consacrarea sa ca atare. Generația hippie îmbrățișa bluesul și pe lângă activitatea cu propria sa trupă, James Cotton a colaborat cu multe nume esențiale – Janis Joplin, Grateful Dead, Led Zeppelin, Santana, Steve Miller, Paul Butterfield, Mike Bloomfield, Freddie King, BB King…

În 1977 a câștigat un Grammy pentru Hard Again, un album ce îi reunea pe Cotton, Muddy Waters și Johnny Winter. Au urmat și alte nominalizări, iar în 2006 a fost introdus în Blues Hall Of Fame.

În anii ‘90 a luptat cu un cancer de gât, care nu a reuși să-i încetinească deloc activitatea.

În 2013, Alligator Records îi publica ultimul album de studio cu material original, Cotton Mouth Man. Invitați pe album au fost prieteni și fani ai săi precum Warren Haynes, Gregg Allman, Joe Bonamassa…

Pe 16 martie 2017, la 81 de ani, a murit de pneumonie într-un spital din Austin, Texas.

I s-a spus Superharp. Cu siguranță instrumentul nu ar fi fost ceea ce este astăzi fără contribuția lui James Cotton. Ierarhiile artistice sunt stupide, dar mulți spun că James Cotton a fost cel mai strălucitor exponent al muzicuței blues.

Odihnește în pace, James Henry Cotton!

Adrian Coleașă


Danko Jones, My Little RnR

Danko Jones sunt un trio canadian cu mai mult de două decenii de activitate, condus de… Danko Jones (voce și chitară).

Rețeta lor heavy și melodică nu a avut un succes spectaculos în America de Nord, în pofida mai multor nominalizări la Juno (Grammy-ul canadian), dar au compensat din plin cu o popularitate în creștere continuă în Europa Occidentală.

Pe 3 martie au scos cel de-al optulea album de studio din carieră, Wild Cat, iar primul extras pe single a fost My Little RnR. Clipul oficial este o poveste horror, din punctul de vedere al unui vampir plecat la vânătoare.

Adrian Coleașă