Ceasuri rele și vrăjitorii
Postat: 09/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: black magic woman, blues, peter green, rock, santana Scrie un comentariuDe multe ori, o preluare devine mult mai cunoscută decât originalul. Cel care o preia și-o însușește atât de mult încât piesa devine ca și a lui. Un caz fericit de adopție.
“Black Magic Woman” este indubitabil copilul biologic al lui Peter Green. Dar pentru Fleetwood Mac, trupa de atunci a lui Green, a fost o rățușcă urâțică. A ieșit pe single în 1968, mai apoi pe compilații, niciodată pe un album de studio.
Anii au trecut repede, și în 1970 rătușca a ajuns în curtea lui Carlos Santana. Nu avea ce peria, dar i-a schimbat plumajul și aranjamentul, l-a făcut și medley cu “Gypsy Queen”, o piesă din 1966 a lui Gabor Szabo și vorba aceea, lo and behold, rătușca s-a transformat în ditamai lebăda de competiție.
“Abraxas” a fost un mare succes în bună parte datorită prezenței “Black Magic Woman”. Albumul, apărut în 1970, a fost certificat cvadruplu platină (adică, la americani, a vândut 4 milioane de exemplare) în 1986. Și “Black Magic Woman” este atât de asociat cu Santana, încât prea puțini se mai gândesc la Peter Green și Fleetwood Mac.
Nu a fost singura intersectare a celor doi artiști (din păcate, și Peter Green este una dintre poveștile tragice ale rock-ului). Green a fost una dintre influențele clare asupra lui Santana și acesta l-a tratat mereu cu foarte mult respect. Inclusiv în momentul penibil în care Fleetwood Mac, proaspăt primiți în Rock’n’roll Hall Of Fame nu l-au invitat să participe la ceremonie. În schimb a apărut în concertul asociat evenimentului, invitat de Santana. Se întâmpla în 1998.
You rock! Și ei la fel!
Postat: 08/03/2011 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: blues, g3, joe satriani, john petrucci, lectie, record, rock, Steve Vai, yngwie malmsteen Scrie un comentariuNu pot spune decât… Wow!!! Era nevoie de 25 de like-uri ca pagina de Facebook să poată primi o adresă fixă. Ei bine, datorită vouă, acum o are – www.facebook.com/midnightburst. Mulțumesc!!!
* * *
Turneul G3 a început în 1996 la inițiativa lui Joe Satriani și s-a desfășurat în fiecare an, până în 2007.
Din păcate, prea puțin material s-a publicat; cu siguranță au fost momente incredibile care au rămas doar în memoria spectatorilor. Vorba cuiva, “experiența live nu se poate downloada”.
Pentru amatorii de detalii, Wikipedia are o pagină excelentă despre turneu. M-am luat cu mâinile de cap când am citit, nu realizasem adevărata amploare a concertelor.
Partea mea preferată a acestor concerte a fost mereu momentul de final, în care headlinerii cântau împreună piese clasice (de ce ajungeau oare atât de des la Hendrix?! Hmm!!). Moment în care deja se distrau copios, departe de ceea ce îi consacrase. Și parcă atunci deveneau mișto la maximum.
Site-ul oficial G3 – http://www.satriani.com/G3/
G3 la MySpace – http://www.myspace.com/g3live
* * *
Că tot dau peste dom’ Vai peste tot zilele astea (ceea nu e ceva rău), încă nu s-a anunțat oficial dacă i s-a omologat recordul sau nu. Totuși, partea cea mai bună este că stream-ul lecției este disponibil la http://www.livestream.com/berkleemusic?pid=2645. Plus clipurile promo cu Nigel Tufnel. Și nu, “This Is Spinal Tap” nu mi se pare excesiv de nostim. Poate de un rictus și câteva citate ca și private jokes, cam atât.
Știri și muzici lunea, când nu crește nici iarba
Postat: 07/03/2011 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: anthrax, Berklee, facebook, got the time, joe jackson, page, record, Steve Vai Scrie un comentariuȘtirea #1
“Midnight Burst” are acum și pagină pe Facebook. Aș da adresa, dar nu se generează una fixă dacă nu sunt măcar 25 de like-uri. Așa că, vă rog frumos, search în Facebook după Midnight Burst și plăceți-l, ca să aibă și el o casă.
Apariția posturilor pe blog este anunțată automat pe pagina Facebook, este și conținut adițional. Și este și participativ; se postează, se comentează, o facem împreună. No offense, îmi rezerv dreptul să moderez ce se postează, să șterg fără milă, remușcări sau explicații. Dar am un feeling că în afară de spammeri (huooo!!!), o să fie vorba doar despre excepții excepționale.
Știrea #2
Se pare că dom’ Vai și Berklee și-au văzut recordul Guinness cu ochii. O relatare mai de aproape a făcut Guitar International. Domnul scriitor susține și că cei mai mulți participanți au fost din România. Na, că mai suntem vorbiți și de bine.
* * *
Și anul era 1979 când Joe Jackson debuta cu albumul “Look Sharp!”. Asociat cu scena punk/ska/new wave, și anume cu un colțișor anume în care mai evoluau unii precum Elvis Costello și Graham Parker.
Mai târziu va evolua spre tot felul de hibrizi pop/rock/classical, dar nu asta mă interesa acum, ci chiar ultima piesă de pe primul album, “Got The Time”.
“Got The Time” nu a primit vreun tratament special și nu a ieșit pe single. Dar în 1990 au venit Anthrax și au înregistrat-o pentru cel de al cincilea album al lor, “Persistence Of Time”. Părerea mea e că încă o dată au dat dovadă de bun gust și clarviziune.
Asta că tot e luni, când și iarba are rețineri majore să crească, în loc de Red Bull în cafea.
De weekend – Louie Louie
Postat: 05/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: iggy pop, louie, motorhead, richard berry, rock Scrie un comentariuDin categoria “p-aste le știe și le cântă toată lumea” nu poate să lipsească “Louie Louie”.
Scrisă în 1955 de Richard Berry (îl mai aminteam acum cîteva săptămâni, cu “Have Love, Will Travel”) piesa a intrat în repertoriul clasic, de bază și inevitabil, al tuturor. Și la origine este chiar cha-cha-cha (da, da, ascultați cu atenție).
Versiunea cea mai cunoscută este cea înregistrată de The Kingsmen, în 1963. Care a fost și anchetată de FBI, sub acuzatie de obscenitate a versurilor. După doi ani de investigație, verdictul a fost că piesa este “unintelligible at any speed”. Deci, pentru cine dorește, poate să fie chiar și obscenă, aude fiecare ce îl preocupă.
A fost o piesă preluată de toată lumea, de la apariție și până acum. De exemplu, Motörhead o scoteau pe primul single înregistrat pentru Bronze Records, chiar înainte de “Overkill”, al doilea album.
Sunt atât de mulți, de toate felurile, mi-e și greu să aleg – Doors, Kinks, Paul Revere & The Raiders, The Clash, The Sonics… Dar Iggy încă nu fusese pe aici, așa că îl las pe el sa stingă lumina.
Recorduri, piruete și căluți neascultători
Postat: 04/03/2011 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: bad horsie, Berklee, cartea recordurilor, chitara, record, rock, Steve Vai Scrie un comentariuAm și eu un truism. Guinness World Records (fosta The Guinness Book Of Records, până în 2000) conține recorduri. Diverse. Mai rău, este ea însăși un record, ca cea mai bine vândută serie de carte cu copyright. N-am verificat dacă e trecut acolo și recordul lor însuși, dar nu m-ar mira, ar fi aproape normal.
Printre tot felul de stupizenii gen cine a mâncat cei mai mulți caltaboși în cel mai scurt timp stând pe vârfuri pe lame de ras, se mai nimeresc și chestii simpatice. Sau măcar interesante pentru unele segmente de public. Știm cine are cel mai lung concert rock (cu toate că unii participanți la eveniment, mai cârcotași, susțin și astăzi că mai mult s-a vorbit decât s-a cântat), nu mai știm cine are volumul cel mai la max în concert, că secțiunea asta s-a scos, cică e periculoasă (Gallows? ce căutau Gallows p-acolo?)…
Aseară, Berklee și Steve Vai și-au dat mâna încercând să stabilească un record de participare la o lecție online de chitară.
|
|
Am fost și a fost mișto. Scurt, la obiect, pentru toată lumea, de mega bun-simț. Nu știu încă dacă au stabilit recordul pe care și l-au propus, dar am văzut contorizați mai bine de 7100 de oameni care urmăreau transmisia. Deh, nu era meci, era școală. Era și o tombolă (încă mai e, până pe 17 martie). Exact aici.
Sper ca înregistrarea să fie postată și baftă la tombolă (inclusiv mie!!!).
Știu că nu e o informație la fel de interesantă precum cine a mâncat cele mai multe ouă crude fără să cotcodăcească, dar și recordul ăsta de lecție e cuminte acolo, nu deranjează masele, zău.
