Trupa byron a lansat ”Azi”, un nou single de pe albumul ”Nouă”
Postat: 13/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: azi, byron, byronnoualive, clip, concert, noua, overground showroom, single, video Scrie un comentariuTrupa byron a lansat ”Azi”, un nou single de pe albumul ”Nouă”. Videoclipul piesei este extras din sesiunea live, filmată de trupă la Cincșor, în județul Brașov, la începutul lunii martie.
Cântecul ”Azi” este al 5-lea single de pe albumul ”Nouă”, lansat de trupă anul trecut în noiembrie. Alături de celelalte single-luri lansate până acum, „Anima”, „Continuum” feat. Lucia, „Nouă” și „Consumatori de vise” – piesa ”Azi” conturează profilul unui album complex, cu o plajă foarte largă de stări muzicale. Un album despre noi, despre România, dedicat nouă.
Albumul Nouă este disponibil in format fizic si digital, pentru streaming si download: https://byron.lnk.to/Noua
Videoclipul piesei este extras din byronnouălive, sesiunea live filmată de trupă la Cincșor la începutul lunii martie. În 2018, byron și-a mutat studioul de înregistrări la Transylvania Guesthouses, în Cincșor, jud. Brașov, pentru prima tabără de creație din istoria trupei. Acolo au luat naștere primele piese de pe ce avea să devină albumul „Nouă„. Doi ani mai târziu, după lansarea albumului și terminarea turneului de promovare, byron a revenit la Cincșor pentru a-l interpreta live, în întregime, într-o sesiune live cu totul specială. Concertul integral este disponibil pentru vizionare pe platforma Overground Showroom – o bibliotecă video on demand dedicată concertelor.
Mike Zito: Quarantine Blues, blues rock de carantină
Postat: 12/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: album, blues, blues rock, clip, don't let the world get you down, free, gratuit, mike zito, quarantine blues, single, video Scrie un comentariuMike Zito, unul dintre artiștii cei mai aclamați ai scenei de blues contemporane, vine din St Louis, Missouri. Autenticitatea și integritatea demersului său i-au condus cariera încă de la început și definesc în continuare demersul său muzical, într-o manieră proprie, o voce distinctă atât ca interpret, cât și în calitate de compozitor.
Pandemia de COVID-19 i-a anulat și lui turneul european, dar în timp ce zbura spre casă a hotărât ca în perioada de carantină obligatorie să înregistreze un album pe care să-l ofere gratuit fanilor. Un album întreg în doar 14 zile părea un efort considerabil, dar împreună cu membrii trupei sale a reușit să-l aducă la realitate.
Don’t Let The World Get You Down a fost chiar prima piesă scrisă în acest context, ilustrată de un videoclip realizat de Zach, fiul lui Mike.
Dincolo de efortul colaborării cu membrii trupei, fiecare aflat în carantină individuală, Zito a reușit să aducă și un invitat, Tracii Guns fiind prezent pe Don’t Touch Me, cea de a treia piesă a albumului.
Quarantine Blues este disponibil integral pe Soundcloud, un album scris din suflet, fără să urmeze vreo regulă stilistică sau de gen, cu o creativitate alimentată de frică, speranță, dragoste și revoltă, așa cum a declarat artistul.
Adrian Coleașă
Nightwish a lansat noul album, Human. :II: Nature.
Postat: 10/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: album, clip, clipuri, huma nature, lansare, lyric, nightwish, video Scrie un comentariuIeri a fost lansat Human. :II: Nature., cel de al nouălea album de studio Nightwish și primul album dublu din cariera trupei, disponibil în toate formatele, fizice și digitale. Primul CD conține nouă piese, iar cel de al doilea una singură, All the Works of Nature Which Adorn the World.
Poate cel mai ambițios material al lor de până acum, Human. :II: Nature este un album conceptual nedeclarat, al dualității om-natură. Dacă prima parte, Human, se apropie de ce ceea ce se aștepta de la ei, metal simfonic și folk rock (tot mai prezent în repertoriul Nightwish), cea de a doua, Nature, este o suită orchestrală completă, o declarație artistică îndrăzneață, compusă de Tuomas Holopainen ca “o scrisoare de dragoste pentru lumea noastră”.
Cum au făcut deja și Pearl Jam pentru Gigaton, toate piesele aflate pe primul CD al albumului sunt ilustrate vizual de lyric videos, cărora li se adaugă Ad Astra, ultima piesă a celui de al doilea disc, pentru care a apărut un clip ce a anunțat parteneriatul dintre Nightwish și World Land Trust.
Booklet-ul, “broșura” ce acompaniază albumul, are 48 de pagini, conține inclusiv toate textele pieselor și este disponibil pentru download aici.
Music este piesa de deschidere a albumului.
Noise a fost primul single, apărut la începutul lunii februarie, ilustrat de un clip oficial.
Shoemaker este cea de a treia piesă a albumului.
Harvest a fost cel de al doilea single, apărut la începutul lunii martie.
Pan este cea de a cincea piesă a albumului.
How’s The Heart este cea de a șasea piesă a noului album.
Procession este piesa cu numărul șapte.
Tribal este cea de a opta piesă.
Endlessness închide primul disc al albumului.
Ad Astra este ultimul capitol din All the Works of Nature Which Adorn the World, încheierea optimistă a albumului.
Adrian Coleașă
The White Buffalo, lyric video pentru Faster Than Fire
Postat: 07/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: 2020, faster than fire, lyric, on the widow's walk, the white buffalo, video Scrie un comentariuPe 17 aprilie va apărea On The Widow’s Walk, cel de al șaptelea album de studio The White Buffalo, din care avem deja trei piese. Faster Than Fire este cel de al treilea single al albumului și al doilea cântec ilustrat acum de un lyric video, după The Rapture.
Inspirat de incendiile din California din toamna anului 2018, Faster Than Fire aruncă o privire asupra distrugerii pe care Mama Natură o poate aduce, cu o putere nemiloasă, asupra momentului în care viețile și visele se pot schimba pentru totdeauna.
Adrian Coleașă
Sabaton, un nou video live pentru The Lion From The North din The Great Tour
Postat: 06/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: 14 august, 2020, arenele romane, bucuresti, clip, sabaton, the great tour, the lion from the north, video Scrie un comentariuSâmbătă, 4 aprilie, Sabaton au scos un nou clip live, înregistrat în timpul The Great Tour. The Lion From The North a apărut pe Carolus Rex, albumul conceptual din 2012 bazat pe creșterea și decăderea Imperiului Suedez. Leul din Nord a fost Gustav Adolf al II-lea, regele care a condus Suedia către supremația militară în timpul războiului de 30 de ani.
The Great Tour va ajunge pe 14 august în București la Arenele Romane, biletele fiind disponibile pe iabilet.ro.
Adrian Coleașă


