Industria muzicală a concluzionat: Nu există certitudine, dar ne putem agăța de speranță

MMBonline_2020

  • În cele trei zile de conferință, Mastering The Music Business a adunat peste 15000 de spectatori care au urmărit 24 de sesiuni online susținute de 55 de profesioniști, din peste 15 țări din întreaga lume;
  • Principalele concluzii ale conferinței Mastering The Music Business:
    • Planurile pe termen lung au fost înlocuite de strategii mult mai dinamice, flexibile și adaptate unei normalități fără certitudini;
    • Mediul online ar trebui exploatat mult mai mult de către artiști, fiind un spațiu cu mult potențial;
    • Deși nu există niciun fel de certitudine, majoritatea profesioniștilor din industrie speră ca 2021 să fie anul în care ne putem întoarce la marile concerte și festivaluri  live;

Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, a avut loc anul acesta exclusiv în mediul online, pe teme adaptate contextului, cu gândul de a ajuta artiștii și nu numai să depășească această perioadă dificilă.

55 de profesioniști, din 15 țări, au participat la conferința online și au susținut 24 de paneluri, studii de caz, prezentări și workshop-uri în care au dezbătut cele mai mari probleme cu care se confruntă industria și au răspuns la cele mai fierbinți întrebări: Cu ce vor fi înlocuite concertele live? Care este circuitul banilor în pandemie? Cum se va schimba publicul? Câtă nevoie vor avea artiștii de terapie? și multe altele.

Indiferent de tematica abordată, toate sesiunile s-au terminat cu aceeași concluzie: Situația provocată de noul coronavirus este cea mai mare și cea mai gravă criză cu care s-a confruntat industria muzicală vreodată. Noua normalitate este caracterizată de incertitudine, drept urmare, artiști, producători, manageri și mulți alți profesioniști din întreaga lume au renunțat la planurile fixe, pe termen lung și au adoptat strategii mult mai flexibile și adaptabile.
O altă concluzie a conferinței a fost că mediul online merită mai mult exploatat de către artiști, care ar putea să-și promoveze conţinutul într-un mod creativ, astfel încât să rămână relevanți pentru public.

Sunt sigur că vom depăși această perioadă, însă e important ca până atunci artiștii să continue și să exploateze mediul online. Chiar și în lockdown, am încurajat artiștii care au creat conținut nou să nu aștepte și să lanseze imediat. Pentru simplul motiv că lumea digitală, spre deosebire de cea offline, continuă și crește în fiecare zi. Pandemia a accelerat relevanța online-ului, iar publicul se așteaptă ca artiștii să fie prezenți în acest mediu – a declarat Kees van Weijen, președintele IMPALA.

Deși trecem printr-o perioadă definită de incertitudine, majoritatea profesioniștilor din industria muzicală speră ca 2021 să fie anul în care ne vom putea întoarce la marile festivaluri și concerte live. Cu acest gând s-a terminat conferința Mastering The Music Business care și-a anunțat ediția cu numărul 6, în perioada 9 – 11 martie 2021.

MMB Online este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, sponsorizat de Merlin și susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation).

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor,  managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.  Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music. Ediția online a MMB este organizată de Asociația Star Education, în colaborare cu RAW Music.


Mastering the Music Business începe. Tot ce trebuie să știi despre ediția online

  • La conferință vor fi prezenți speakeri români și internaționali din industria muzicală și din industriile adiacente, atât din România, cât și din Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Ungaria sau Statele Unite ale Americii;
  • 24 de paneluri, studii de caz, prezentări și workshop-uri la Mastering the Music Business, în perioada 29-31 iulie, susținute de peste 55 de profesioniști din 15 țări;
  • Cu ce vor fi înlocuite concertele live? Care este circuitul banilor în pandemie? Cum se va schimba publicul? Câtă nevoie vor avea artiștii de terapie? sunt câteva dintre întrebările la care se va răspunde la MMB Online.

Timp de 3 zile, în perioada 29 – 31 iulie, conferința Mastering the Music Business (MMB) creează în mediul virtual un punct de sprijin pentru industria muzicală. Cum se va adapta industria în pandemie, care sunt problemele cu care se confruntă artiștii și cum le pot depăși, comunicare de criză, soluții de finanțare și multe alte subiecte vor fi dezbătute de peste 55 de profesioniști din 15 țări, din toate colțurile lumii.

Unde. Când. Cum.

Conferința se desfășoară online, cu acces gratuit, pe pagina de Facebook Mastering the Music Business https://www.facebook.com/MasteringTheMusicBusiness/ – de miercuri până vineri, în fiecare zi de la ora 14:00 până la 18:00.  Programul complet al conferinței și al concertelor este disponibil aici:https://masteringthemusicbusiness.ro/schedule/ .

Principalele paneluri

În prima zi de MMB Online,  gheața se sparge cu o discuție complicată, dar necesară: Industria muzicală în criză. Kees van Weijen (NL) – președintele Impala, Corinne Sadki (FR) – președinte EMEE, Didier Gosset (BE) – manager de comunicare la Impala,  alături de Dan Fințescu (RO) – moderatorul și organizatorul conferinței, realizează o radiografie a industriei muzicale în pandemie și propun o serie de soluții. Tot miercuri, 29 iulie, se discută circuitul banilor în pandemie, cum se vede criza din papucii producătorilor, dar și o dezbatere despre cum va supraviețui industria live cu Nicoleta Sandu (RO) – Head of Booking – Global Records, Edy Chereji (RO) – Head of Communication & Brand – UNTOLD Universe , Guido Janssens (RO) – Managing Partner – Emagic, Ștefan Zaharescu (RO) – Booking Manager @ /FORM SPACE și  Dan Fințescu (RO).

Joi, 30 iulie, MMB Online continuă cu alte șase paneluri și studii de caz adaptate contextului și începe cu o discuție despre Cum va schimba pandemia publicul de evenimente online cu Antonio Nartea – manager de evenimente Expirat, Emil Ionescu – managing Director BestMusic live Concerts & iabilet.ro, Codruț Dumitrescu – Music Manager Overground Music și Cristian Stan – Promoter Sublime România.

Ziua doi se termină cu un panel optimist despre adaptare și noi oportunități de business cu fostul manager al trupei Snow Patrol – Keren McKean (UK), Neeta Ragoowansi (US) – Președintele al MMF – US Global și Rachel Lynn Karry (US) – co-fondator și președinte al World Artists United.

Ultima zi aduce pe ecranele tuturor celor interesați de soarta industriei muzicale încă șapte dezbateri și prezentări susținute de profesioniști din întreaga lume, printre care o discuție transnațională – Managementul artiștilor pe timp de criză –  cu Hannes Tschurtz (AT) – fondator al Ink Music, Grace Puluczek (ES) – fondator și CEO 3 Notes Management, Ekaterina Bazhanova (RU) – fondator Music Development Russia, Jake Beaumont-Nesbitt (UK) – Policy Advisor – The International Music Managers Forum și Dan Fințescu. Evenimentele Live – înlocuite sau ajutate de virtual? – o prezentare susținută de Oleg Pylypenko (UA) – CEO ticketsell.ai și o converație despre creativitate și inspirație – Vremurile-s grele, dar ideile-s faine – cu Cosmin Ionescu (RO)  PR – Overground Music & Organizer – Mastering the Music Business, Carina Sava (RO) –  Artist Manager – Agenția de Vise, Edy Chereji (RO) – Head of Communication & Brand – UNTOLD Universe și Anca Lupeș (RO) – fondator al Mastering The Music Business.
MMB Online este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, sponsorizat de Merlin și susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation).

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor,  managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.  Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music. Ediția online a MMB este organizată de Asociația Star Education, în colaborare cu RAW Music.


Mike Zito: Quarantine Blues, blues rock de carantină

Mike Zito, unul dintre artiștii cei mai aclamați ai scenei de blues contemporane, vine din St Louis, Missouri. Autenticitatea și integritatea demersului său i-au condus cariera încă de la început și definesc în continuare demersul său muzical, într-o manieră proprie, o voce distinctă atât ca interpret, cât și în calitate de compozitor.

Pandemia de COVID-19 i-a anulat și lui turneul european, dar în timp ce zbura spre casă a hotărât ca în perioada de carantină obligatorie să înregistreze un album pe care să-l ofere gratuit fanilor. Un album întreg în doar 14 zile părea un efort considerabil, dar împreună cu membrii trupei sale a reușit să-l aducă la realitate.

Don’t Let The World Get You Down a fost chiar prima piesă scrisă în acest context, ilustrată de un videoclip realizat de Zach, fiul lui Mike.

Dincolo de efortul colaborării cu membrii trupei, fiecare aflat în carantină individuală, Zito a reușit să aducă și un invitat, Tracii Guns fiind prezent pe Don’t Touch Me, cea de a treia piesă a albumului.

Quarantine Blues este disponibil integral pe Soundcloud, un album scris din suflet, fără să urmeze vreo regulă stilistică sau de gen, cu o creativitate alimentată de frică, speranță, dragoste și revoltă, așa cum a declarat artistul.

Adrian Coleașă


Nine Inch Nails oferă noul album la download gratuit

Astăzi a fost lansat Ghosts V-VI, cel de al zecelea album de studio Nine Inch Nails, continuare a albumului instrumental Ghosts I-IV, din 2008.

Dublul album prezintă două fațete distincte, după cum spune și trupa, compusă acum din Trent Reznor și Atticus Ross. Ghosts V: Together este latura luminoasă, pentru momentele când totul pare ok, în timp ce Ghosts VI: Locusts… lăcustele au fost cea de a opta plagă biblică.

Ghosts V-VI este disponibil ca download gratuit pe site-ul trupei, la https://nin.lnk.to/GhostsDownload, pe YouTube și din această noapte pe toate platformele de streaming.

Adrian Coleașă


A brand new 2020 Romanian Rock Opera is free to download

Written by the Romanian poet Mihai Eminescu in 1883, the poem „Luceafărul” is one of the greatest accomplishments in Romanian literature, and one of the last milestones in Europe’s Romantic poetry. The story is about the love between a lustful princess, Cătălina and the celestial prince of light „Lucifer” or „Hyperion”.

Written by Adrian Tăbăcaru, the music is designed as a textual template and it involves 23 musicians and actors from Romania and the U.K. 

Music: Adrian Tăbăcaru
Video: Costin Chioreanu
English translation: Dimitrie Cuclin
Libretto: Ioana Ieronim
Literary Consultant: Anișoara Moraru
Recorded at: Taine-Multimedia Studio
Mastering: Jens Bogren, Fascination Street Studios, Sweden

DOWNLOAD FOR FREE