Mike Zito: Quarantine Blues, blues rock de carantină
Postat: 12/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: album, blues, blues rock, clip, don't let the world get you down, free, gratuit, mike zito, quarantine blues, single, video Scrie un comentariuMike Zito, unul dintre artiștii cei mai aclamați ai scenei de blues contemporane, vine din St Louis, Missouri. Autenticitatea și integritatea demersului său i-au condus cariera încă de la început și definesc în continuare demersul său muzical, într-o manieră proprie, o voce distinctă atât ca interpret, cât și în calitate de compozitor.
Pandemia de COVID-19 i-a anulat și lui turneul european, dar în timp ce zbura spre casă a hotărât ca în perioada de carantină obligatorie să înregistreze un album pe care să-l ofere gratuit fanilor. Un album întreg în doar 14 zile părea un efort considerabil, dar împreună cu membrii trupei sale a reușit să-l aducă la realitate.
Don’t Let The World Get You Down a fost chiar prima piesă scrisă în acest context, ilustrată de un videoclip realizat de Zach, fiul lui Mike.
Dincolo de efortul colaborării cu membrii trupei, fiecare aflat în carantină individuală, Zito a reușit să aducă și un invitat, Tracii Guns fiind prezent pe Don’t Touch Me, cea de a treia piesă a albumului.
Quarantine Blues este disponibil integral pe Soundcloud, un album scris din suflet, fără să urmeze vreo regulă stilistică sau de gen, cu o creativitate alimentată de frică, speranță, dragoste și revoltă, așa cum a declarat artistul.
Adrian Coleașă