David Bowie 1947 – 2016
Postat: 12/01/2016 Înscris în: Știri | Tags: david bowie, rip Scrie un comentariuA murit la două zile după cea de-a 69-a aniversare, care a coincis cu lansarea celui de-al 25-lea album de studio, Blackstar.

S-au scris deja multe, ca de obicei decesul artistului îl face mult mai interesant opiniei publice.
Nu am rezonat vreodată cu personajul său, nici cu arta lui (cu prea puține excepții), oricum s-ar fi manifestat (muzică, film, pictură…). Din multe puncte de vedere a fost diametral opus lui Lemmy, cel la a cărui înmormântare am stat neclintiți două ore sâmbătă noaptea.
Dar dincolo de gusturi, bârfe și controverse, un merit absolut incontestabil a fost alegerea chitariștilor care l-au acompaniat. Mick Ronson, Earl Slick, Robert Fripp, Adrian Belew, Carlos Alomar, Peter Frampton, Reeves Gabrels sau Stevie Ray Vaughan sunt nume mari pentru orice chitarist sau pasionat de chitară. Mai mult, colaborarea cu SRV și umărul pe care l-a pus (chiar și involuntar) la lansarea acestuia, a dus la marele blues revival din anii ‘80. Deci…
Până la urmă, cu siguranță au fost mulți cei pe care i-a atins și dispariția oricărui artist autentic ne lasă mereu mai săraci și mai triști.
Odihnește în pace David Bowie!
Lemmy nu bea lapte
Postat: 09/01/2016 Înscris în: Știri | Tags: lapte, Lemmy, reclama, valio Scrie un comentariuCu câteva săptămâni înainte de a muri, Lemmy filma o reclamă la… lapte (da, lapte) pentru compania finlandeză Valio.
Clipul, un remake al unei reclame din anii ‘70, extrem de populare în Finlanda, era în post-procesare în momentul dispariției artistului.
Valio a hotărât să facă publice rezultatul filmărilor, ca un tribut adus lui Lemmy. Ce a ieșit, vorba ceea, 49% motherfucker 51% son of a bitch și 100% ian lemmy kilmister.
Ultima întâlnire cu Lemmy live online
Postat: 06/01/2016 Înscris în: Știri | Tags: ceremonie funerara, Lemmy, online Scrie un comentariuCeremonia funerară a lui Lemmy se va ține sâmbătă, 9 ianuarie, la Forest Lawn Memorial Cemetery din Hollywood, la ora 3 PST (la noi duminică, 1 AM).
Motörhead au rugat fanii să nu vină la cimitir, dar i-au invitat să participe cât mulți online, ceremonia urmând să fie transmisă live pe canalul de YouTube al trupei.
Bârfa sfârșitului de an – Guns N’ Roses se reunesc
Postat: 30/12/2015 Înscris în: Știri | Tags: guns n' roses, hard rock, reuniune, rock Scrie un comentariuSe pare că da, prea multă lume o spune, prea mulți doresc acestă reunire și sunt prea mulți bani la mijloc.
Da, Appetite For Destruction rămâne cel mai bine vândut album de debut din toate timpurile (cu aproximativ 30 de milioane de unități), iar vânzările totale ale discografiei depășesc suta de milioane (chiar și Chinese Democracy a sărit de două milioane și jumătate). Da, au umplut stadioane în toată lumea și au rămas în atenția presei cu mai multe scandaluri decât muzică de trei decenii încoace, pe rețeta Madonna aplicată la trupe.
Așa că, de ce nu, să monetizăm momentul. Bârfa din târg vorbește de sume între 3 și 8 milioane pentru un concert, de o apariție ca headlineri la Coachella (festival cu reputație de reuniuni de îndelung despărțiți) in aprilie și de un turneu american cu 25 de date.
Cine ar fi de fapt acest G N’ R reunit e mai puțin clar, se dau ca siguri Axl, Slash și Duff. Nu chiar o reuniune a line-up-ului clasic, se spune ca locul lui Izzy ar fi ocupat de Richard Fortus, iar Frank Ferrer va fi pe post de Steven Adler și Matt Sorum. Dar ar rămâne Dizzy Reed la clape.
Ce va fi, cei interesați vor vedea. Le urez doar ca după ce vor fi dat $250 – $300 pe bilet să apară totuși Axl la concert. Și dacă apare, să aibă chef să cânte.
La revedere Lemmy!
Postat: 29/12/2015 Înscris în: Știri | Tags: hard rock, Lemmy, rip, rock, rock'n'roll Scrie un comentariuDe Crăciun împlinise 70 de ani. Părea indestructibil, în pofida problemelor de sănătate de care tot auzisem anul acesta. Dar era Lemmy, evident că avea să le depășească și să revină, mai mare și mai tare ca oricând.
Și totuși, cel al cărei fotografie ilustrează termenul “rocker” în orice dicționar care se respectă, ne-a părăsit la doar patru zile după ce o lume întreagă îl aniversase. L-a chemat oare Phil Taylor pentru o reuniune Motörhead? Putea să mai aștepte.
A însemnat mult pentru mulți și se vor spune povești multă vreme de acum încolo la un pahar de Jack cu Cola în amintirea lui.
Aveam 13 ani când am ascultat Ace Of Spades și mi-a schimbat universul. De atunci, pentru mine a fost patriarhul rock-ului, cel întrupat și care mergea printre noi, mai mare decât orice altceva sau altcineva, reperul absolut de atitudine. Și așa va rămâne!
We are Motörhead and we play rock’n’roll! Everything louder than everything else!

