Chris Cornell: Cover inedit pentru un clasic Guns N’ Roses

Pe 20 iulie Chris Cornell și-ar fi sărbătorit cea de a 56-a aniversare. Pentru a marca momentul, a fost publicată o înregistrare inedită, din 2016, a Patience, un clasic Guns N’ Roses.

Realizată în timp ce lucra la ultimul său album solo, publicat în 2018, versiunea lui Cornell a fost reacția lui la auzul veștii reunirii Guns.

Clipul video ce acompaniază piesa a fost produs de copiii săi, Toni și Christopher, și regizat de Josh Graham.

Adrian Coleașă


Bârfa sfârșitului de an – Guns N’ Roses se reunesc

Se pare că da, prea multă lume o spune, prea mulți doresc acestă reunire și sunt prea mulți bani la mijloc.

Da, Appetite For Destruction rămâne cel mai bine vândut album de debut din toate timpurile (cu aproximativ 30 de milioane de unități), iar vânzările totale ale discografiei depășesc suta de milioane (chiar și Chinese Democracy a sărit de două milioane și jumătate). Da, au umplut stadioane în toată lumea și au rămas în atenția presei cu mai multe scandaluri decât muzică de trei decenii încoace, pe rețeta Madonna aplicată la trupe.

Așa că, de ce nu, să monetizăm momentul. Bârfa din târg vorbește de sume între 3 și 8 milioane pentru un concert, de o apariție ca headlineri la Coachella (festival cu reputație de reuniuni de îndelung despărțiți) in aprilie și de un turneu american cu 25 de date.

Cine ar fi de fapt acest G N’ R reunit e mai puțin clar, se dau ca siguri Axl, Slash și Duff. Nu chiar o reuniune a line-up-ului clasic, se spune ca locul lui Izzy ar fi ocupat de Richard Fortus, iar Frank Ferrer va fi pe post de Steven Adler și Matt Sorum. Dar ar rămâne Dizzy Reed la clape.

Ce va fi, cei interesați vor vedea. Le urez doar ca după ce vor fi dat $250 – $300  pe bilet să apară totuși Axl la concert. Și dacă apare, să aibă chef să cânte.


Astăzi bat la porțile raiului

Așa cum făcea Bob Dylan, în 1973. În coloana sonoră a filmului “Pat Garrett & Billy The Kid”. Și nu copii, n-a fost vreo chestie obscură, s-a vândut bine de tot.

După mai bine de 20 de ani, cu tata lui, a lu’ cântecu’

N-a trecut mult și, în 1975, Arthur Louis înregistra un cover reggae. Care apărea doar cu câteva săptămâni înaintea versiunii cu care am crescut, cea a lui Eric Clapton. Culmea, tot reggae, de mă face să mă întreb ce beau, mâncau și fumau toți în anul ăla.

Versiunea “mea”

Din 1987, Guns N’ Roses au început s-o includă în repertoriul de concert Și au dat drumul la două înregistrări înaintea celei “clasice”, de pe “Use Your Illusion II”. Anul era 1991, piesa își sărbătorea majoratul și era prezentată unei noi generații.

Foarte frumos și extrem de sănătos, inclusiv pentru conturile maestrului Dylan. Bravo lui, a avut un alt moment de genialitate. E ceva cu piesa asta, încă n-am auzit o variantă care să nu-mi placă, indiferent în ce stil era. Câte ceva pentru fiecare, poate chiar a bătut la porțile raiului și i-a suflat-o la ureche un înger tatuat.

PS: Alte variante, mai obscure, dar la fel de cool, sunt pe pagina de Facebook a blogului. Ca de obicei.