Bine că am intrat și în anul Iepurelui!
Postat: 03/02/2011 Înscris în: Știri | Tags: anul iepurelui, blues, bonamassa, clapton, further on up the road, rock 2 comentariiDa, mă uit la fazele lunii, citesc horoscoape, arunc un ochi în cărțile de tarot și în rune…
Așa că… Astăzi este Anul Nou chinezesc, anul Iepurelui de Metal!
La revedere Tigru de Metal care ai fost, toate cele bune să le aducă iepurașul dolofan și pufos!
Mă uit pe geam după renul Rudolph, doar-doar (între noi fie vorba, sunt ferm convins că are nasul roșu de la consum și nimic nu mă clintește din convingerea asta). Nimic, nu zboară nici măcar vreun OZN. Ce hal de job are și ăsta? O noapte pe an? Aiurea, la pariu că zace prin vreun birt chinezesc, ghiftuit și sorbind alene alcoale asortate. Din când în când, mai dă cu o pocnitoare (după vreo pocnitoare bipedă?) și zbiară strigături tematice. Ca deh, e sărbatoare altora și el nu tre’ să pună osul, cornul și copita la muncă. Îl doare-n sanie.
E clar, încep să mă gândesc că ar fi interesant să mă fac renul lui Moș Crăciun, când o să mă fac mare. Da’ vorba aia, fii atent ce-ți dorești că poate iese, mai bine să fac un research mai serios înainte să vocalizez doleanța.
Ce bine de Joe Bonamassa! Ăsta și-a dorit să cânte blues și se uita cu gura căscată la Eric Clapton, la Royal Albert Hall. Cu Cream. Și puf, uite c-a ajuns să cânte blues la Royal Albert Hall. Și cu Eric Clapton pe scenă. Așa-s unii, mai focusați; nu pierd vremea cu reni cu nasul roșu pe pereți.
Așa că uitați-vă voi la Joe cu Eric, eu mă duc să caut partitura aia motolită cu “Crossroads”. Că poate-poate, dacă-mi doresc suficient de tare și mai pun și scheletul, musculatura și niște neuroni la bătaie… Cine știe, poate mă parașutează și pe mine comandoul de Iepurași de Paște și Moși Crăciuni pe scenă. Lângă Clapton, da?! Nu direct în capul omului, că nu tragem la țintă fixă .
Aaaaa, da, uitam. Renul pitic repartizat lui Bonamassa a zis că dacă vrea cineva piesa din clip (“Further On Up The Road”, Bobby Bland), poate s-o ia de aici, face Joe cinste!
Hai la mulți ani și sporuri maxime!
49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch
Postat: 01/02/2011 Înscris în: Știri | Tags: film, hard, heavy, Lemmy, rock Scrie un comentariuA cui imagine apare instantaneu la o asemenea descriere? Să pun pariu că nu poate fi decât… the one… the only… Lemmy!!!
După mai bine de trei ani de muncă, în martie 2010, la festivalul South By Southwest, avea loc premiera filmului “Lemmy: 49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch”. Taman bine, pentru aniversarea a 35 de ani de existență Motörhead.
Nu este primul film despre Lemmy, cu siguranță nu va fi nici ultimul. Pentru că omul este cu adevărat o legendă vie, rock’n’roll întrupat, în viu, 100%, din cap până-n picioare. Nu e singurul, dar este poate cel mai mare.
Recunosc ca sunt extrem de subiectiv, Motörhead fiind una dintre primele trupe care mi-au traumatizat neuronul juvenil și m-au corupt către rock. Le mulțumesc și astăzi.
Și dacă prima înregistrare Motörhead apărea în 1975, istoria lui Lemmy începe cu zece ani mai devreme, cu primul single The Rockin’ Vickers. A urmat rock-ul psihedelic al lui Sam Gopal și progresivul lui Hawkwind. Parcă e cam greu de imaginat în ipostazele astea, nu?
Perioada Hawkind a însemnat trecerea lui Lemmy de la chitară la bas și a generat și numele următorului capitol. “Motorhead” era o piesă Hawkind, de pe fața B a unui single din 1975.
Hawkind și rock-ul lor spațial au continuat până în ziua de astăzi (anul trecut au scos un album nou, “Blood Of The Earth”), dar viitorul lui Lemmy era pe alt drum.
Motörhead continuă la fel de impetuos și elegant precum un tanc de asalt (tot e un mare colecționar de artefacte legate de războaiele mondiale), după aceeași deviză “everything louder than everyone else” (a fost și titlul unuia dintre albumele live). Și parcă ar fi și păcat să fie altfel.
Nici o grijă, ultimul album, “The Wörld Is Yours” distruge aceeași autostradă pe care m-am obișnuit să-i văd defilând.
Pe 15 februarie, “Lemmy: 49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch” vede apariția oficială a versiunilor DVD și Blu-ray. Da, știu, cine a fost interesat a văzut deja filmul încă de la apariția în sală (sau chiar mai devreme). Pe de altă parte, variantele oficiale conțin încă mai bine de trei ore de material. Ăăă… pardon, probabil că se găsește și ăsta pe site-urile de download. Mi-am pus dvd-ul în wish list-ul de la Amazon, ca și autobiografia din 2002, “White Line Fever”.
Cine este Lemmy și ce înseamnă el pentru noi? Fiecare avem propriul răspuns. Greg Oliver și Wes Orshoski au încercat să captureze imaginea larger than life a omului și personajului. Ajutați și de comentariile unor Dave Grohl, Ozzy Osbourne, Alice Cooper, Slash, Steve Vai, Dee Snyder, Henry Rollins, Ice T, James Hetfield, Mike Inez, Billy Bob Thornton și mulți alții.
Vizionare plăcută!
Site-ul oficial al filmului: http://www.lemmymovie.com/
Site-ul oficial Motörhead: http://www.imotorhead.com/
Vrea cineva să învețe chitară cu Steve Vai?
Postat: 26/01/2011 Înscris în: Știri | Tags: chitara, lectie, rock, Steve Vai Un comentariuCitind un mail astăzi am avut o revelație minoră – datorită internetului, educația a devenit o ocupație lucrativă.
De la educația formală la micile cursuri de te miri ce, conținutul educațional a explodat.
Avantajele sunt ușor de văzut și nu au scăpat nici celor ce livrează, nici celor ce doresc să învețe ceva. Investitția inițială constă mai degrabă în dezvoltarea programei și conținutului, după care livrarea atinge orice colț de lume cu o conexiune la net și o audiență potențială limitată doar de lățimea de bandă.
Vrea cineva să urmeze online cursurile unui colegiu american? Se poate, la prețuri mult mai mici decât la fața locului, toate sunt la un click distanță (și un agree pentru debitarea cardului personal).
Am spus american, pentru că ei s-au mișcat mai repede; învățământul european, ca de obicei, e mai conservator.
Caută cineva un curs mega-ultra-specializat? Ce crezi, am gasit și d-astea, online.
Evident că sunt tot felul de poame în coșul ăsta; mai frumoase, mai sfrijite, unele mai exotice, altele chiar dăunătoare sănătății… E treaba fiecăruia să aleagă ce îi place și ce crede că i se potrivește. Dacă vrea să învețe, cu siguranță va găsi ceva potrivit.
Exemple, strigă cineva de acolo, de lângă taxatoare? Pai chiar întrebarea din titlu.
Răspunsul este, evident, DA.
La berkleemusic.com, ramura online a Berklee College Of Music din Boston, MA.
Ah, aud că decalajul orar nu e tocmai propice inspirației? Nu-i nimic,s-a deschis și filiala britanică, berkleemusic.co.uk. Cu aceeași programă.
Asta a fost din categoria fructe apetisante.
Din coșul “e cam exotic ce spune ăsta, da’ parcă sună interesant”, am găsit wholebrainguitar.com.
În două vorbe, a te antrena să fii ambidextru și multitasker dezvoltă mult mai multe decât am crede. Funcționează? Încă nu mă pronunț, de-abia m-am apucat.
Zău dacă nu începe să fie fun la școală. Și clopoțelu’ mi-l sun singur, cling cling!
PS: Serile următoare voi fi la cântări, prin oraș. Dacă voi rata vreuna din cele pe care mi le-am propus, pierderea mea și regrete.
Joi, în Mojo, sunt Up To Eleven și Marcă Înregistrată. Vineri, în Big Mamou, D.O.L.E. (Deacă Ochescu Lapi Experiment).
De ce Midnight Burst?
Postat: 17/01/2011 Înscris în: Știri | Tags: Fender, Telecaster 6 comentariiPentru că tot s-a incheiat NAMM-ul de iarnă, LA MULȚI ANI Fender Telecaster, Happy 60th Anniversary!
Midnight Burst 