Concertul aniversar The Cure în curând pe ecrane

Pe 9 iulie 1978, The Cure susțineau primul concert din carieră la The Rocket, un pub din Crawley, Sussex, în fața a circa 65 de oameni. Pe 7 iulie 2018, în Hyde Park, trupa se urca pe scenă în fața a 65,000 de oameni celebrând patru decenii de activitate live.

Pentru a imortaliza momentul aniversar, The Cure au apelat la Tim Pope, colaborator și complice artistic încă din primele zile, responsabil nu doar pentru clipuri video iconice precum Just Like Heaven sau Friday I’m In Love, dar și pentru filme de concert precum The Cure In Orange, din 1987.

29 de cântece pe parcursul a 135 de minute, un moment magic în timp, Anniversary 1978 – 2018, Live In Hyde Park London  nu doar o aniversare, ci a tras o linie între etape distincte din cariera trupei, moment ce va avea premiera în cinematograf pe 11 iulie, inclusiv în România.

Iar pe 22 iulie, în premieră, îi vom avea live în a doua zi a Rock The City. Biletele încă sunt disponibile în rețeaua Eventim și pe eventim.ro.

Adrian Coleașă




MV5BYmU5ODdmZTUtNzVmYS00ZWJkLThjMjgtNzg4OTg3MTc2MWQxXkEyXkFqcGdeQXVyMjQ2MTM3MDc@._V1_

Setlist Anniversary 1978 – 2018

1. Plainsong
2. Pictures Of You
3. High
4. A Night Like This
5. The Walk
6. The End Of The World
7. Lovesong
8. Push
9. Inbetween Days
10. Just Like Heaven
11. If Only Tonight We Could Sleep
12. Play For Today
13. A Forest
14. Shake Dog Shake
15. Burn
16. Fascination Street
17. Never Enough
18. From The Edge Of The Deep Green Sea
19. Disintegration
ENCORE:
20. Lullaby
21. The Caterpillar
22. Friday I’m In Love
23. Close To Me
24. Why Can’t I Be You?
25. Boys Don’t Cry
26. Jumping Someone Else’s Train
27. Grinding Halt
28. 10:15 Saturday Night
29. Killing An Arab


In Your Face, povestea lui Neil Zlozower

Într-o lume ideală numele lui Neil Zlozower ar trebui să fie familiar oricărui fan de rock ce se respectă. Condiția fotografului este aprioric cea de a pune în valoare subiectul fotografiei și nu pe realizatorul ei, așa că pentru masele de fani numele este prea puțin cunoscut, iar figura chiar deloc. Și totuși… Când am auzit prima oară de el, avea reputația că pentru a fi cu adevărat un rockstar aveai nevoie de validarea de a fi fost fotografiat de Neil.

Sute de coperți de reviste, nenumărate postere, coperți de discuri, cărți… munca lui Zlozower face mult mai mult decât să documenteze o bună parte din cele mai fertile decenii ale rockului contemporan și devine o componentă de sine stătătoare a culturii pop în sensul ei cel mai larg.

Ca orice aspect cultural relevant, și Neil (sau, cum este cunoscut de toată lumea, Zloz) merita să fie documentat la rândul său. Realizatorul devine subiect, “musca de pe zid” devine obiectul central al observației și iată că începutul anului ne-a adus In Your Face, un documentar ce se înscrie pe o listă extrem de scurtă, unul dintre foarte puținele filme ce au ca subiect unul dintre marii fotografi ce s-au concentrat pe muzică și pe creatorii săi.

iyf-chad-out-now-13laurels-100dpi

Cuplul de realizatori Beate și Declan Maynes, adică Rattlesnake Productions din Austria și-au asumat sarcina deloc simplă de a face un film despre Zloz.

A durat mai bine de trei ani și rezultatul este impresionant. Dincolo de spectaculozitatea subiectului însuși (Scott Ian îl descrie pe Neil pur și simplu ca “definiția rock’n’roll-ului”), realizatorii au reușit să facă un film ce merge la fel de bine pe micul și pe marele ecran, care se urmărește cu inima la gură ca un film de acțiune plin de adrenalină și cu gura până la urechi ca o comedie de cea mai bună calitate.

Prieteni din copilărie, rude, muzicieni (foarte mulți muzicieni), ziariști, fotografi (!!!), defilarea celor care țin să își împărtășească părerile despre Zloz și poveștile cu el devine o paradă strălucitoare a celor care îl admiră – de la Michael Anthony, Billy Sheeehan și Frank Bello, printre Henry Rollins, Chad Smith, Joe Satriani, Steve Vai și John 5, Slash, Steve Vai, Zakk Wylde, până la Igor Vidyashev, Ross Halfin, Barry Levine sau Kianna Dior… lista este pe cât de diversă pe atât de lungă.

Oricum l-ar descrie (și nu îl menajează deloc, cum de altfel nu se menajează nici el însuși), ceea ce se conturează este un portret extrem de viu și extrem de crud (mai ales în sensul lipsei oricărui machiaj), aproape chirurgical în detaliile sale, al fotografului și omului Neil Zlozower și al timpurilor sale. Nu doar un portret, ci și un autoportret, implacabil, plin de umor, dar nemilos de sincer. Zloz povestește, își asumă, nu regretă nimic și da, vorbește tare, foarte tare, vrea să controleze tot și calcă peste orice se pune în calea a ceea ce are de făcut în momentul respectiv.

Capacitatea de a spune o poveste cinematografică consistentă și antrenantă este un alt atu al realizatorilor. Extrem de dinamic, de-a dreptul un vârtej senzorial, extrem de inspirat numitul In Your Face merită toate laudele pentru acuratețea reprezentării spiritului subiectului ales, pentru sinceritatea și integritatea realizării, drept pentru care în cursul anului trecut a strâns o colecție deja impresionantă de premii la festivaluri.

De la începutul anului este prezent pentru public pe principalele platforme digitale – Amazon, iTunes, Google Play, Vimeo. Pentru că suntem în România, singura platformă care ne este accesibilă în acest moment este Vimeo On Demand. Da, costă niște bani ca să poată fi văzut, dar să fim serioși, se poate descărca cu prețul a două bilete la cinema.

Adrian Coleașă


Jimi: All Is By My Side

Despre Hendrix s-a scris și s-a vorbit enorm. De mai bine de 50 ani încoace a devenit imaginea arhetipală a chitaristului rock (sau a chitaristului pur și simplu) și una dintre icoanele culturii pop contemporane. S-au făcut documentare, surioara Janie (soră vitregă, dar moștenitoare) a avut grijă să scoată pe piață fiecare bucățică de peliculă și ultimul căpețel de bandă de magnetofon. Dacă mai există ceva, cu siguranță va avea grijă să ajungă la noi.

Ceva totuși lipsea până acum, un film artistic bazat pe biografia lui Jimi. Greu greu greu, din multe puncte de vedere.

La sarcină s-a înhămat John Ridley, romancier si scenarist de meserie (“U-Turn” al lui Oliver Stone se bazează pe primul lui roman, “Stray Dogs”). Ultimul succes l-a repurtat recent ca scenarist al multi-premiatului și aplaudatului “12 ani de sclavie“. Așa că de ce nu și Hendrix. Și dacă tot facem un film independent și îi scriem scenariul, de ce să nu facem și regia?

De personajul Hendrix a îndrăznit să se apropie André Benjamin (aka André 3000). Greu de hotărât cât de inspirată este distribuția până nu apare filmul pe piață, dar omul se bucură de o reputație solidă, atât ca muzician, cât și ca actor. În plus, se pare că a muncit pe brânci pentru a intra pielea personajului, interpretând inclusiv muzica din film (da da, nu cântă Hendrix, cântă André Benjamin). Toată stima pentru efort și sper că rezultatele sunt pe măsura unui Val Kilmer în postura lui Morrison.

“Jimi: All Is By My Side” tratează perioada 1966-1967, momentele dinaintea lansării, până la primul succes fulminant, festivalul de la Monterey. Filmul a fost terminat anul trecut și a fost prezentat la câteva festivaluri; lansarea în sălile de cinema va avea loc din august încolo. Reacțiile până acum sunt amestecate, iar nota de pe IMDb nu e strălucită, dar cu siguranță voi dori să-l văd, măcar ca să înjur în cunoștință de cauză dacă nu-mi place.

A propos de înjurat, odată cu primul trailer oficial, am și primul motiv de nemulțumire. Nu poți disocia personajul Jimi Hendrix de chitarele sale. Cele care apar în trailer sunt complet greșite pentru perioada respectivă. Chitarele pe care le-a folosit sunt prea cunoscute, prea documentate, prea parte a ceea ce este Hendrix pentru o lume întreagă de atâta vreme. Știu că nu e un documentar și există licențe artistice, dar la fel de bine, în aceeași logică putem face un film în care să apară un papă purtând un turban musulman, nu?!


Ozzy și iepurașul de Paște

Nu, nu l-a mâncat de viu pe scenă, a scăpat și anul ăsta. Din contra, chiar au colaborat.

Așa că ieri, 24 aprilie, la festivalul de film Tribeca din New York a avut loc premiera minunat intitulatului “God Bless Ozzy Osbourne”.

Ozzy

God bless Ozzy, indeed, oricât de… pompos, să zicem, mi s-ar părea titlul. Omul merita cu siguranță un film și sper să fi ieșit la fel de bun ca “Lemmy – 49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch”.

Regizorii Mike Fleiss și Mike Piscitelli au petrecut doi ani pe drumuri alături de Ozzman (ce joburi cool pot să aibă unii, pfff), au intervievat tot ce le-a trecut prin fața camerei, inclusiv familionul (Jack Osbourne e și co-producător al filmului), rămâne să vedem rezultatul. God bless Ozzy, că merită!

Site-urile fimului, până una-alta:
http://www.facebook.com/GodBlessOzzyOsbourne
http://www.twitter.com/GodBlessOzzyDoc


49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch

A cui imagine apare instantaneu la o asemenea descriere? Să pun pariu că nu poate fi decât… the one… the only… Lemmy!!!

După mai bine de trei ani de muncă, în martie 2010, la festivalul South By Southwest, avea loc premiera filmului “Lemmy: 49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch”. Taman bine, pentru aniversarea a 35 de ani de existență Motörhead.

Lemmy The Movie

Nu este primul film despre Lemmy, cu siguranță nu va fi nici ultimul. Pentru că omul este cu adevărat o legendă vie, rock’n’roll întrupat, în viu, 100%, din cap până-n picioare. Nu e singurul, dar este poate cel mai mare.

Recunosc ca sunt extrem de subiectiv, Motörhead fiind una dintre primele trupe care mi-au traumatizat neuronul juvenil și m-au corupt către rock. Le mulțumesc și astăzi.

Și dacă prima înregistrare Motörhead apărea în 1975, istoria lui Lemmy începe cu zece ani mai devreme, cu primul single The Rockin’ Vickers. A urmat rock-ul psihedelic al lui Sam Gopal și progresivul lui Hawkwind. Parcă e cam greu de imaginat în ipostazele astea, nu?

Perioada Hawkind a însemnat trecerea lui Lemmy de la chitară la bas și a generat și numele următorului capitol. “Motorhead” era o piesă Hawkind, de pe fața B a unui single din 1975.

Hawkind și rock-ul lor spațial au continuat până în ziua de astăzi (anul trecut au scos un album nou, “Blood Of The Earth”), dar viitorul lui Lemmy era pe alt drum.

Motörhead continuă la fel de impetuos și elegant precum un tanc de asalt (tot e un mare colecționar de artefacte legate de războaiele mondiale), după aceeași deviză “everything louder than everyone else” (a fost și titlul unuia dintre albumele live). Și parcă ar fi și păcat să fie altfel.

Nici o grijă, ultimul album, “The Wörld Is Yours” distruge aceeași autostradă pe care m-am obișnuit să-i văd defilând.

Pe 15 februarie, “Lemmy: 49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch” vede apariția oficială a versiunilor DVD și Blu-ray. Da, știu, cine a fost interesat a văzut deja filmul încă de la apariția în sală (sau chiar mai devreme). Pe de altă parte, variantele oficiale conțin încă mai bine de trei ore de material. Ăăă… pardon, probabil că se găsește și ăsta pe site-urile de download. Mi-am pus dvd-ul în wish list-ul de la Amazon, ca și autobiografia din 2002, “White Line Fever”.

Cine este Lemmy și ce înseamnă el pentru noi? Fiecare avem propriul răspuns. Greg Oliver și Wes Orshoski au încercat să captureze imaginea larger than life a omului și personajului. Ajutați și de comentariile  unor Dave Grohl, Ozzy Osbourne, Alice Cooper, Slash, Steve Vai, Dee Snyder, Henry Rollins, Ice T, James Hetfield, Mike Inez, Billy Bob Thornton și  mulți alții.

Vizionare plăcută!

Site-ul oficial al filmului: http://www.lemmymovie.com/

Site-ul oficial Motörhead: http://www.imotorhead.com/