Garbage au revenit în iunie la București
Postat: 12/08/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 29 iunie, arenele romane, bucuresti, concert, croncia, garbage, Live, review Scrie un comentariu2018 a marcat a 20-a aniversare a Version 2.0, cel de al doilea album multi-platină al Garbage, iar 20 Years Paranoid a fost turneul aniversar. Cu noul album anunțat de-abia pentru 2020, anul acesta a fost mai degrabă unul de tranziție între aniversări și promovarea unui material nou.
Ce ar fi trebuit să fie un șir de câteva apariții s-a transformat într-un turneu în toată regula, din mai până la sfârșitul lui iulie, cu date noi adăugate tot timpul, ceea ce și explică apariția live a lui Matthew Walker la tobe, în locul lui Butch Vig.
Pe 29 iunie Garbage au revenit în București, la Arenele Romane, la șapte ani după vizita precedentă, la B’est Fest.
Photo by Anca Coleașă
Nu s-au schimbat prea multe în cei șapte ani. Un singur album, Strange Little Birds (2016), câteva single-uri ca apariții de sine stătătoare, turnee mondiale (inclusiv celălalt turneu aniversar, 20 Years Queer, celebrând debutul fabulos din 1995), business as usual…
Componența a rămas neschimbată. Shirley Manson, vocalista născută și crescută în Edinburgh, își translatează idiosincraziile peste decenii neatinsă de vreme. Duke Erikson, pe lângă activitățile de producător și Lo-Max Records, și-a continuat munca titanică la American Epic, seria aclamată și multi-premiată de documentare. Steve Marker, “complicele” lui Vig încă din anii studenției s-a concentrat mai mult pe Garbage. Iar Butch Vig și-a continuat cariera stelară de producător, atât pentru trupa sa cât și pentru nume ca Foo Fighters sau The Offspring, totul în timp ce lucra la un alt proiect de super-grup, 5 Billions In Diamonds.
Iar loialul Eric Avery, co-fondator al Jane’s Addiction, a rămas alături de ei, oficial doar muzician de turneu deși a participat la înregistrările Not Your Kind Of People (2012), Strange Little Birds (2016) și evident la live-ul One Mile High… (2013).

Photo by Adrian Coleașă
Garbage au fost una dintre trupele fanion ale rockului alternativ din anii ‘90. Succesul a fost instantaneu și fenomenal. Ținându-se cât de departe au putut de grunge-ul ce l-a făcut celebru pe Vig (numit și astăzi Nevermind Man) și-au creat propriul univers întunecat, parcă descins direct din viziunile cyber punk ale unui William Gibson.
Estetica show-ului, minimalistă dar de impact maxim, reflectă perfect acest univers. Coșmarurile explicite își canibalizează potențialul horror, în timp ce insinuarea implică și amplifică adevăratele orori. Garbage nu au fost vreodată horror în înțelesul unui Rob Zombie, ci mai degrabă au împărțit anxietatea existențială a unui Trent Reznor, fără a se prăbuși totuși vreodată în adâncimile atinse de acesta.
Shirley Manson conduce evenimentele cu o mână sigură, susținută de o mașinărie bine rodată. Își cunoaște publicul și îl conduce în călătorie. Hiturile sunt prezente la apel, primite așa cum se cuvine, dar setlistul este condimentat cu surprize. Wicked Ways explodează într-un cover heavy, aproape metal, de Personal Jesus, activismul environmentalist este punctat cu viziunea unei Românii idilice și No Horses… 
Photo by Anca Coleașă
Even Though Our Love Is Doomed încheie setul într-o notă de optimism disperat. Bisul punctează ceea ce am bănuit de la bun început. When I Grow Up e un imn victorios și exprimă potențial pur. Asta este starea de spirit, viitorul este încă nescris. Poate că așteptările nu sunt mari, dar hotărârea e luată și posibilitățile sunt nelimitate. Dark dar optimist, cam asta e lecția și sentimentul cu care părăsesc Arenele Romane într-o noapte de sâmbătă.
Adrian Coleașă
Concertul Garbage a fost prezentat de BestMusic Live.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/yy7cxjjv și la https://tinyurl.com/y5dys7dm.
![]() |
Setlist Garbage: 1. Control (Not Your Kind of People, 2012) |
Rock The City i-au adus în premieră pe The Cure în București
Postat: 11/08/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 22 iulie, bucuresti, concert, cronica, editors, god is an astronaut, Live, piata constitutiei, review, rock the city, the cure Scrie un comentariuRock The City 2019 s-a desfășurat anul acesta pe 22 iulie în Piața Constituției și a marcat una dintre marile premiere ale anului. După mai bine de patru decenii de activitate, cea mai mare, mai cunoscută și mai titrată trupă de gothic rock, The Cure, a ajuns în fine și în România.
Photo by Anca Coleașă
Deschiderea a avut loc la orele toride ale după-amiezii și au înfruntat soarele Coma și Days Of Confusion, când lumea de-abia începea să vină. Un public restrâns, dar foarte inimos, care a înfruntat canicula cu stoicism.

Photo by Anca Coleașă
Irlandezii God Is An Astronaut nu sunt la prima vizită în România. Trupa gemenilor Niels și Torsten Kinsella a livrat ca de obicei un zid impresionant de post-rock instrumental reminiscent de Tangerine Dream și chiar de The Cure înșiși. Multe dintre piese sunt rezultatul unor experiențe personale traumatizante și valul sonor produs reflectă catarctic toată jalea momentelor în care au fost scrise.

Photo by Anca Coleașă
Editors au fost o alegere aproape naturală pentru deschidere. Cu mai bine de două milioane de albume vândute la activ, au fost headlineri la multe festivaluri. Muzica lor, cu accente ce merg de la Joy Division și Echo & The Bunnymen până la Chameleons sau U2 a definit un spațiu sonor ideal pentru ceea ce avea să urmeze. Au venit cu un setlist de festival ce a cuprins toate piesele esențiale, plus nou-nouța Frankenstein, apărută cu doar o lună mai devreme.

Photo by Anca Coleașă
The Cure au fost într-o formă de zile mari. Mai bine de patru decenii de activitate la cel mai înalt nivel au asigurat un număr impresionant de hituri care au făcut ca mai mult de două ore de concert să treacă pe nesimțite.
Dincolo de prezența constantă a lui Robert Smith (până la urmă el este The Cure), actuala componență a trupei este probabil cea mai eficientă din istoria lor, o reuniune de muzicieni excepționali, care au și cariere solo de succes.
Toboșarul Jason Cooper încă mai este comparat de fani cu predecesorul său, Boris Williams, la mai bine de 25 de ani după ce l-a înlocuit pe acesta, o comparație nedreaptă după ce și-a demonstrat cu brio aportul de atâtea ori în tot acest timp.
Liniile de bas ale lui Simon Gallup, membru al trupei din 1979, au devenit de mult parte integrantă a sunetului The Cure, iar prezența lui flashy e cea mai vizibilă live.
Clapele lui Roger O’Donnell sunt la a treia iterație în trupă, ultima din 2011 încoace, cariera lui bifând nume ca Thompson Twins, Psychedelic Furs sau Berlin, cât și o bogată activitate solo.
Reeves Gabrels e cel mai nou membru, din 2012, deși este prieten cu Robert Smith încă din anii ‘90. Fost chitarist pentru David Bowie, Gabrels este un muzician, compozitor și producător extrem de versatil și apreciat de industrie, un artist care a adus la masă o notă amplă de virtuozitate strălucită, dând și mai multe fațete unei construcții sonore deja foarte elaborate.

Photo by Anca Coleașă
Tot concertul a fost impecabil, de la cap la coadă. Sexagenarii au manifestat o energie demnă de invidiat de orice trupă mai tânără. Au avut o prestație rară, fără cea mai mică greșeală, o demonstrație practică a statului iconic la care au ajuns de mult, iar Robert Smith, cu emoțiile sale, pare inalterabil și indestructibil, cu o bucurie rară de a fi pe scenă și a face ceea ce îl definește.
Nu știu ce va urma, dar am avut privilegiul de a asista nu doar la concertul anului, ci chiar al ultimilor ani. The Cure au venit la noi în premieră, dar s-au poziționat din start pe podium.
Adrian Coleașă
Rock The City a fost prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.
Galeria foto a serii este disponibilă la https://tinyurl.com/y6mh5csv.
|
Setlist God Is An Astronaut: 1. Epitaph (Epitaph, 2018) |
Setlist Editors: 1. Violence (Violence, 2018) |
Setlist The Cure: 1. Plainsong (Disintegration, 1989)
Encore: |
Crazy Town au aniversat 20 de ani și în Quantic
Postat: 11/08/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 7 august, bucuresti, concert, crazy town, cronica, Live, quantic, review Scrie un comentariuÎn 1999 apărea The Gift of Game și lumii i se prezenta un nou nume, Crazy Town. A fost nevoie de încă un an și de Butterfly, al treilea single de pe albumul de debut, ca aceeași lume să fie cucerită de trupa fondată de Bret “Epic” Mazur și Seth “Shifty Shellshock” Binzer.
20 de ani mai târziu, pe 7 august, Crazy Town au ajuns (din nou) în București, într-una dintre opririle turneului aniversar.
Deschiderea a fost asigurată de BRUTE și de Recycle Bin, două alegeri inspirate, din păcate cu prea puțin public la orele timpurii la care au intrat. Mai era și miercuri, august lună de vacanțe… Dar amândouă trupele merită oricând ascultate, oriunde ar apărea.

Photo by Anca Coleașă
Crazy Town au o istorie tumultuoasă, punctată de succes fabulos și eșecuri asumate, excese și frământări individuale grave, uneori chiar cu accente penale. Doar trei albume la activ, despărțiri și reformări, schimbări de stil… Mulți ar fi renunțat mult mai repede, dar Seth Binzer, singurul membru fondator rămas, s-a încăpățânat să continue.

Photo by Anca Coleașă
Ajunși în Quantic după mai bine de 13 ore de condus direct de la Chișinău, Crazy Town nu au părut afectați de oboseală sau de căldura toridă.
Chiar dacă ei înșiși se definesc ca o trupă de hip hop și refuză orice alte etichete, cei care au venit pentru Butterfly-ul care a invadat de atâția ani toate cluburile au avut parte de o mare surpriză. Mult mai heavy decât orice înregistrare a lor (chiar și Darkhorse, cel de al doilea album, prea rock ca să fie apreciat de fanii debutului) au demonstrat din plin de ce sunt mereu menționați ca un nume important în peisajul rap rock / rap metal.
Hip hopul este unul din genurile muzicale în care atitudinea primează și Crazy Town nu duc lipsă de ea. Un display de badassery descins direct de pe străzile cartierelor urâte din Los Angeles, amestecat cu un showmanship tipic american, grefat pe reale calități muzicale, îndelung exersate, am avut parte de o rețetă care nu putea decât să aibă succes.

Photo by Adrian Coleașă
Setlistul a cuprins tot ce aveau de oferit mai bun din catalogul complet, de la Butterfly și Toxic, trecând prin Drowning, Hurt You So Bad, până la Megatron și Born To Raise Hell (nici o legătură cu Motörhead), într-o cheie foarte rock, cu o energie aproape maniacală.
Cu siguranță la ani lumină distanță de modul în care au fost înregistrate piesele, trupa este un animal pur de live, mediul lor natural în care merită oricând văzuți.
Adrian Coleașă
Concertul Crazy Town a fost prezentat de Quantic.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y6dxrpa8 și la https://tinyurl.com/y49fg7jj.
NIGHTLOSERS revine la Quantic
Postat: 10/08/2019 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 28 august, bucuresti, concert, nightlosers, quantic Scrie un comentariuMiercuri, 28 august 2019 / Acces public:19:00
Bilete:
AmBilet.ro: http://bit.ly/2K9xt87
iaBilet.ro: http://bit.ly/2LFjwC8
Înființați în 1994, NIGHTLOSERS cântă un fel de ’blues ardelenesc’ , un etno-blues construit ca display muzical postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sunt piperate cu intervenții etno române, maghiare și țigănești, montate în conformitate cu o imagine (a formației) desprinsă dintr-un film autoironic, în care un grup de țărănoi bețivi au ajuns întîmplător pe o scenă.
În cei peste 20 de ani de existență au concertat la festivaluri din mai toate ariile, din Europa dar și în orașe din SUA și Canada. Sunt cunoscuți de publicul larg datorită pieselor ”Bețivan Ratat” și ”Dragostea-i ca și o râie”, piese ce reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei, prezent și el în concertele live, unde pasajele de blues se îmbină natural cu muzica tradițională autentică ardelenească (țigănească, ungurească si românească).
Facebook – https://www.facebook.com/Nightlosers/
Discografie:
Sitting on the top of the world (1994) – caseta – în curând re-editat pe cd
Plum Brandy Blues (1998) – CD
Rhythm & Bulz (2004) – CD
Cinste Lor (2013) – CD
‘The blues playing was superb, the singing completely authentic: these guys knew what they were doing.’ (Keith Shadwick, The Independent UK)



