Rock FM a stat de vorbă cu Brendan Perry de la Dead Can Dance

Prietenii de la Rock FM au discutat cu Brendan Perry de la Dead Can Dance, formație pe care o vom vedea pe data de 16 mai la Arenele Romane. Concertul din București va face parte din cadrul turneului ‘Europa – 2022’.

Iată mai jos discuția avută cu Brendan.

Rock FM – Știu că începuturile Dead can Dance au fost foarte grele. Credeai atunci că peste niște ani veți ajunge să fiți atât de importanți în întreaga lume? Nici stilul nu a fost unul comercial. Ai riscat chiar totul. Cum vezi acum anii de început?

Brendan Perry – Îmi este destul de greu să privesc cu ochii de acum ceea ce am făcut cu așa de mulți ani în urmă. Eram foarte tânăr și nu existau obligații. Nu trebuia să duc mâncare acasă, nu aveam copii de dus la școală. Eram un tânăr cu o pasiune mare de tot – muzica! Am făcut tot ce am putut ca să merg în direcția asta. M-am mutat în diverse orașe, ba chiar în diverse țări, însă am reușit să mă dedic 24/24 muzicii. Nici nu mă gândeam că vom ajunge să cântăm în atâtea țări, în atâtea locuri… Cu mintea de acum spun clar că a fost nebunie. Nu știu cum am reușit să supraviețuiesc fără niciun venit. Dacă ma scoți acum din casă și-mi spui că de astăzi trebuie să mă descurc fără niciun ban și fără un loc în care să stau… nu știu dacă mă descurc. Nici nu știu de unde să încep. Clar în acei ani era nebunia tinereții și inconștiența tipică vârstei.

Rock FM – Eu m-am născut într-un oraș din România care se numește Târgoviște. între 1993 și 1997 toți ascultătorii de rock aveau acasă casete cu Dead can Dance. Și crede-mă că eram mulți! Din păcate nu găseai materiale originale. Toți aveam casete piratate. Însă exista o dragoste uriașă pentru voi. M-am întrebat mereu dacă au existat semne care să vă facă să aflați că și în țările unde lucrurile mergeau mai greu în acei ani existau oameni care vă ascultau cu mare pasiune. Chiar ne-ați adus multă bucurie în vremurile alea gri.

Brendan Perry – Mulțumesc mult! Da! Chiar am aflat! Știu că era greu în fostul bloc de est să găsești muzică. Ori nu exista, ori era foarte scumpă, însă am avut parte de surprize mari. Prin 1988 am fost contactați de cineva din Polonia care ne invita pentru un eveniment acolo. Am rămas uimiți. În topul lor național discul nostru de atunci era pe locul 2 în topul celor mai bune discuri ale anului. Cred că pe locul 1 erau cei din U2. Ne-au trimis propunerea de concert, trebuia să cântăm într-o sală de 25.000 de locuri. (râde) Noi nu aveam niciun ban. Locuiam într-o garsonieră. Am fost luați total prin surprindere. Partea și mai amuzantă este că organizatorii ne-au întrebat dacă vrem să ne facem o firmă pentru că vor să ne plătească în produse – haine de blană, obiecte etc. Iar noi să le vindem apoi prin firma noastră. (râde) Am refuzat. Era mult prea complicat. Însă acum regret acel moment. Trebuia să mergem. Oricum, știam că suntem ascultați peste tot. Primeam semnale.

Rock FM – Cum au fost anii ăștia pandemici pentru tine?

Brendan Perry – Nu a fost chiar rău pentru ceea ce ține de muzică. Am pierdut însă câțiva prieteni…

Rock FM – Regret să aud asta…

Brendan Perry – Eu am fost ferit. M-am mutat de câțiva ani în Franța. Stau într-o casă în afara orașuluiși nu prea interacționez cu lumea. Nu sunt foarte interesat de ieșiri, de stat la povești… Am stat la mine. Am o casă din piatră, o grădină mare, totul este așa cum îmi place. Am avut timp să lucrez și la muzică nouă, plus la o serie de reorchestrări ale unor cântece mai vechi. Am avut libertatea de a experimenta o mulțime de idei. Am învățat să cânt la două instrumente noi… nu am pierdut nicio zi. Regret totuși că am fost nevoiți să amânăm de atâtea ori concertele programate încă din 2019.

Rock FM – Tot ai adus vorba despre instrumentele noi la care ai învățat să cânți. În decursul anilor unele instrumente care erau folosite destul de mult pe primele discuri au dispărut lăsând locul unor noi instrumente, unor noi sunete… Cum a venit schimbarea? Când compui ceva auzi în minte exact cum ai vrea să sune? Apoi cauți acel sunet până dai de el?

Brendan Perry – Ceea ce spui tu este mai repede modul în care scriu compozitorii de clasică. La mine funcționează exact invers. Eu mă joc cu sunetele. Mă joc cu nuanțele, cu formele, caut să ating niște senzații pe care le vreau neapărat în piesa respectivă. Am introdus mereu instrumente noi, am căutat mereu să captez în muzică fiecare poveste pe care voiam să o transmit. Este mult de vorbit pe acest subiect. Dar cred că fiecare muzician are modul lui de a scrie.

Rock FM – Noul turneu va urma linia începută în 2019? Vor avea fanii mai tineri ocazia să asculte și piese de pe primele materiale discografice?

Brendan Perry – Da! Acoperim întreaga activitate a formației. Vom traversa toate etapele. Multe părți au fost reorchestrate. O să cântăm piese foarte cunoscute, însă forma lor o să fie diferită. Am apelat la un cor de șase persoane care vor da o alta dimensiune. Corul este un element nou și spun eu că ajută enorm la redarea exactă a atmosferei. Am pregătit un eveniment interesant. Cred că este cea mai bună producție de până acum.

Rock FM – Muzica voastră are o atmosferă specială. Este foarte greu să o redai live. Este greu să produci pe scenă acele stări și emoții. Unde te simți cel mai aproape de muzică? Pe scenă, sau în studio?

Brendan Perry – În concerte. însă nu știu dacă am înțeles exact ce mă întrebi. În ce sens să mă simt apropiat de muzică?

Rock FM – Încerc să aflu unde simți că reușești mai bine să le oferi oamenilor senzațiile pe care dorești să le transmiți. Atunci când ești în fața lor? Sau atunci când ești în studio și înregistrezi ceea ce simți?

Brendan Perry – Acum am înțeles. În concert este mai bine. Acolo trebuie să oferi totul din prima. Nu există relaxarea din studio. Trebuie să ai grijă la ceea ce cânți, însă în același timp trebuie să nu sacrifici trăirile. Eu când sunt pe scenă sunt ca într-un vis. Parcă mă desprind de scenă. Totul se transformă. însă este foarte important să te asiguri că ceea ce cânți este așa cum trebuie. Nu știu cum să-ți explic. Trebuie să ajungi acolo pe scenă ca să înțelegi ce vreau să zic. În live totul prinde viață în timp real. Povestea se desfășoară sub ochii tăi. Nu este ca în studio unde poți lucra la o piesă și două luni de zile.

Rock FM – Nu este pentru prima oară când ajungi în România. Îți mai aduci aminte ceva de la precedenta vizită?

Brendan Perry – Da! Am mai fost. Țin minte exact. Dar atunci am venit cu proiectul meu solo. Nu mai știu însă anul.

Rock FM – În 2010.

Brendan Perry – Așa este. în 2010. Din păcate nu am apucat să vizităm nimic. Am ajuns dimineața, am mers la sala de concert, era un teatru frumos (Sala Palatului), apoi am fugit repede la hotel să ne odihnim câteva ore. Eram epuizați. Am condus toată noaptea și trebuie să-ți spun că din cauza drumurilor nu a putut nimeni să închidă ochii. Drumurile la voi erau teribile (râde). Ne-au zgâlțâit efectiv toată noaptea. După concert am plecat direct spre următoarea țară. Deci țin minte acel moment. în special drumurile (râde).

Rock FM – Ultimele cuvinte sunt ale tale. Spune-mi ce vrei să le transmit fanilor Dead can Dance din România?

Brendan Perry – Vă mulțumesc mult pentru așteptare. Ne vedem în 16 mai la București.

Rock FM – Mulțumesc mult pentru interviu. Știu că ai un program foarte plin astăzi, prin urmare te las să-ți tragi puțin sufletul. Ne vedem la București.

Brendan Perry – Și eu mulțumesc!

Sursa: ROCK FM

Nu uitați, pe 16 mai, la Arenele Romane din București, ne vedem Cu Dead Can Dance într-un show ce se anunță memorabil.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.


Solstafir cântă alături de Apocalyptica la București

Apocalyptica cântă la București pe 1 septembrie la Arenele Romane, Open Air. Invitați speciali sunt SOLSTAFIR.

Solstafir este un proiect post-metal/progressive cu o activitate de aproape 3 decenii pe scena muzicală din Islanda. Numele trupei este derivat din simbolistica razelor crepusculare ale soarelui, iar muzica este un amestec hipnotizant de sonorități atipice întregite vizual cu peisaje islandeze care îți taie răsuflarea.

Muzica trupei Solstafir a fost capturată în șase albume de studio, cel mai recent titlu fiind „Endless Twilight of Codependent Love”, lansat în toamna anului 2020. Grupul islandez a cunoscut succesul internațional după ce a oferit publicului două materiale excepționale, „Kold” (2009) și „Svartir Sandar”(2011).

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele prețuri:

– Premium (cu loc) – 165 lei în earlybird, 185 lei în presale și 220 la intrare
– Teren (fără loc, în fața scenei) – 139 lei în earlybird, 159 în presale și 180 la intrare
– Acces General (cu loc) – 99 lei în earlybird, 119 lei în presale și 140 lei la intrare

Un eveniment BestMusic Live Concerts & METALHEAD powered by ROCK FM


ANTI-FLAG în concert la București pe 5 iulie la Quantic Open Air

ANTI-FLAG revin la București pe 5 iulie în Quantic Club Open Air. Biletele se pun în vînzare pe 25 februarie la ora 12:00. Primele 200 de bilete costă doar 119 lei.
Evenimentul va respecta normele în vigoare la momentul desfășurării acestuia.

Anti-Flag vin din Statele Unite și și-au început activitatea la finalul anilor ’80. Formația este un etalon când vine vorba de implicarea în diverse proiecte și grupuri precum Greenpeace sau Amnesty International.

Tocmai din acest motiv muzica are o puternică încărcătură politică. Numele lor vrea să reprezinte poziția acestora împotriva războiului și faptul că oamenii nu trebuie uniți sub un steag, ci trebuie să trăiască toți în unitate și pace. Până acum au la activ 11 albume, fiecare dintre ele stârnind diferite controverse, de la artwork până la tematica lirică. De-a lungul anilor Anti-Flag au avut turnee sau au cântat alături de artiști precum Aiden, Cancer Bats, Paramore, Escape the Fate, A Day to Remember. Cel mai recent album, ‘American Fall’ a fost lansat în 2017 ajungând pe locul 7 în Us Top Hard Rock Albums-Billboard, dar și în topurile din Germania și Austria.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Acestea au următoarele prețuri:

– earlybird: 119 lei – primele 200 de bilete
– presale: 130 lei
– la intrare: 150 lei

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM


Alternosfera și Coma vor urca pe scena festivalului Iubim 2 Roți

După Compact și Bucovina, anunțăm cu bucurie și entuziasm că Alternosfera și Coma sunt următoarele trupe ce ne vor încânta la a 2-a ediție a festivalului Iubim 2 Roți!

În perioada 27-29 mai 2022 pe insula Fundeni din București te așteaptă o atmosferă family-friendly, creată din dragoste pentru muzică și două roți: parada moto, zone de food&drinks și relaxare, camping, toate cu misiunea de a goni rutina și a reinventa weekendul bucureștean.
Line-up:
Vineri – 27 mai: Compact, Cargo

Sâmbătă – 28 mai: Bucovina, Dirty Shirt & Transylvanian FolkCore Orchestra
Duminică – 29 mai: Coma, Alternosfera
+more tba

Ultimul weekend din mai înseamnă, din nou, Iubim 2 Roți!

Festivalul construit și crescut din pasiune revine după 2 ani de absență. 3 zile de muzică bună, de regăsire și eliberare, pe insula anti-urbană din oraș!

Primele bilete online, disponibile exclusiv prin AmBilet.ro, sunt la preț promoțional!


Concert Alternosfera la Romexpo

Pe 9 iulie vă așteptăm la Romexpo în aer liber la un concert Alternosfera. Primele 500 de bilete au preț earlybird. Biletele se pun în vânzare luni pe 21 februarie la ora 10:30.

Evenimentul va respecta normele epidemiologice în vigoare la momentul respectiv.

Biletele au următoarele prețuri:

– earlybird: Cat C 79 lei, Cat B 99 lei, Cat A 129 lei (în fața scenei)  – primele 500 de bilete
– presale:   Cat C 89 lei, Cat B 119 lei, Cat A 149 lei (în fața scenei)
– la intrare: Cat C 100 lei, Cat B 140 lei, Cat A 180 lei (în fața scenei)

La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei. 

Numărul biletelor din Cat A este limitat la 1000 de bucăți iar al celor din Cat B la 1500 de bucăți.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandăm fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor pune la dispoziție suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile. Recomandăm totuși să veniți la concert din timp și nu înainte de ultima trupă. Este normal ca la orele de vârf, fix înainte de intrarea pe scenă a trupei când se atinge capacitatea maximă a locației, barurile să se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu câteva săptămâni înainte de concert. Accesul cu umbrele este interzis.

Vă rugăm consultați programul final cu 3 zile înainte de eveniment pe bestmusic.ro și pe Facebook event.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM