Al Di Meola în concert la Sala Palatului

Al Di Meola nu mai are nevoie de prezentări. O carieră prodigioasă, începută în 1974 cu invitația lui Chick Corea de a se alătura supergrupului de fusion Return To Forever s-a dovedit a fi atât expresivă cât și și expansivă. Unii l-au numit un Hendrix al jazzului și comparația nu e lipsită de sens, tehnica pe care o afișează nu e depășită decât de abilitățile compoziționale.

Dacă începutul de an a fost marcat de turneul aniversar de 40 de ani pentru Elegant Gypsy, sâmbătă, 20 mai, a revenit la Sala Palatului, într-una din datele turneului World Sinfonia – Music of Di Meola, Piazzolla, Lennon-McCartney, care se va termina la sfârșitul lui iulie, în Malta.

Al Di Meola, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Pe lângă întâlnirile cu ziariștii, la cererea fundației Make A Wish, Al a vizitat unul dintre pacienții diagnosticați cu cancer internat la Fundeni, un fan care și-ar fi dorit să participe la concert, dar starea sănătății nu i-a permis. Nu l-a ascultat live, dar a fost vizitat de artist, care i-a lăsat și o chitară cu autograf. O experiență emoționantă pentru amândoi și cu speranțe să aibă urmări dintre cele mai benefice.

Un vituroz de cel mai mare calibru, concertele lui atrag nu doar pasionații chitarei, ci și mulți alți fani, atrași de profunzimea compozițiilor, cât și de lirismul inerent al exprimării sale instrumentale.

Ceea ce s-a întâmplat și sâmbătă seara. Sala Palatului este deja un cadru familiar pentru Di Meola, la fel ca și publicul, cucerit de mult și prezent cu fidelitate la întâlnirile cu artistul.

Al Di Meola, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Nimic esențialmente nou, toată lumea știa la ce să se aștepte, dar magia a funcționat din nou. De la piese proprii, precum Adour și Esmeralda de pe ultimul său album, Elysium (2015), la compozițiile lui Astor Piazzolla (cărora le-a dedicat un întreg album, Diabolic Inventions and Seduction for Solo Guitar, din 2007) și piese Beatles (un alt album de coveruri, All Your Life, din 2013).

Mediterranean Sundance este cu siguranță cea mai cunoscută dintre piesele sale. Apărută pe cel de-al doilea album al său solo, Elegant Gypsy, din 1977, în duet cu regretatul Paco De Lucia (care ne-a părăsit prea devreme în 2014), râmăne o capodoperă prezentă la orice concert Di Meola, acustic sau electric.

Iar dacă publicul său îl iubește, cu siguranță dragostea este împărtășită. Dincolo de obișnuitul Meet & Greet VIP, ca de obicei Al a coborât în hol unde s-a întâlnit cu oricine a vrut un autograf, o strângere de mână sau pur și simplu să-l salute. Tot respectul pentru orice artist care își face timp să-și întâlnească fanii “obișnuiți” ori de câte ori se poate.

Iar galeria foto a serii este disponibilă atât aici, cât și pe paginile fotografilor, aici și aici.

Adrian Coleașă


Joe Bonamassa, live și acustic (din nou)

Anul trecut, pe 21 și 22 ianuarie, Joe Bonamassa a avut două spectacole 100% acustice la Carnegie Hall.

Cele două show-uri au fost filmate și înregistrate, iar pe 23 iunie va apărea, la Mascot Label Group, Joe Bonamassa Live At Carnegie Hall – An Acoustic Evening.

În 2013 Bonamassa a mai scos un live acustic, dar Carnegie Hall este cu totul altceva decât show-ul din Viena.

Cu o trupă cu nouă muzicieni în spate, instrumente de la violoncel la erhu și de la hurdy-gurdy la saxofon, material cunoscut rearanjat, dar și piese noi, îl vom avea la dispoziție pe Joe cam timp Blu-ray. Sau 2 DVD-uri, sau 2 CD-uri, sau 3 LP-uri, după preferințe.

Adrian Coleașă


John 5 la nr.8

Adică la al optulea album solo, “Careful With That Axe”, care va apărea pe 12 august.

Deși jobul său permanent este cel de chitarist al lui Rob Zombie, găsește mereu timp pentru alte proiecte. Cum ar fi și un al treilea album cu Dave Lee Roth (după “DLR Band” – 1998 și “Diamond Dave” – 2003). Înregistrările s-au terminat, dar albumul încă nu are un nume și o dată de lansare anunțată.

Revenind la temă, ca în jazz, “Careful With That Axe” a fost înregistrat în Los Angeles, la Doghouse Studios, în pauzele turneelor cu Rob Zombie.

De data asta și-a dorit un sunet cât mai simplu și mai apropiat de cel al unei trupe live. Simplitatea tehnologică a fost compensată din plin de calitatea prestației trupei. Virtuozitatea recunoscută a lui John 5 este completată de tobele co-producătorului albumului, Rodger Carter și de basul lui Matt Bissonnette, doi monștri ai instrumentelor lor respective. Vom auzi ce a ieșit, dar John pare extrem de mulțumit de rezultat.

Ca și precedentul, “God Told Me To”, albumul nou acoperă multe teren stilistic, de la balade acustice până la heavy metal furios, incluzând și două piese bluegrass ale răposatului John Reed, unul dintre idolii lui John.

Subiectele țin de universul său personal, pe care fanii îl cunosc deja – povești monștri și cu crime…, dar și tributuri, fățișe sau mai subtile, aduse eroilor săi muzicali – Jerry Reed, Al di Meola, Chet Atkins…

Mai e puțin până pe 12 august, iar albumul este anunțat deocamdată ca având distribuție exclusiv digitală, așa că ne întâlnim la coadă în iTunes.


Fender Acoustic Custom Shop

Custom Shop-ul Fender nu mai are nevoie de nici o prezentare. Supranumit “Fabrica de vise”, practic a inventat conceptul și a stabilit standardele pentru ce înseamnă așa ceva în ziua de astăzi.

Fender nu sunt celebri pentru chitarele acustice (au alte branduri care ocupă cu brio locuri fruntașe la capitolul ăsta – Guild, Takamine, Ovation…), dar profitând de fabrica existentă în New Hartford, Connecticut și experiența deja fabuloasă acumulată în Corona, California au demarat un Custom Shop acustic.

Au cooptat doi mari lutieri de acustice, Tim Shaw și Ren Ferguson, și au pornit la treabă.

Deja acoperă întreaga gamă pe care o putem aștepta de la un Custom Shop – de la colecția Pro, trecând prin Pro Custom și până la acele one-offs spectaculoase care fac mereu deliciul tuturor pasionaților de chitare.

Cel mai nou Custom Shop din business a pornit cu toate motoarele turate și sperăm că și sub o stea norocoasă.


John 5, al VI-lea

Adică al șaselea album solo, “God Told Me To”. Apărut ieri, 8,  în Statele Unite și programat pentru mâine, pentru Europa. Sau așa ceva.

John Lowery (pe numele din buletin) este un paradox pentru mine. Nimeni nu-i contestă abilitățile tehnice excepționale, dar nu mai știu un alt caz atât de divers stilistic și în același timp atât de consistent și unitar.

Da, este cunoscut mai ales ca și chitarist de metal (cu Marilyn Manson, acum cu Rob Zombie). Da, și-a inventat propriul gen muzical, country-metal. Dar, în același timp, este și compozitor în echipa Chrysalis Records și a lucrat cu oameni precum Avril Lavigne, Lynyrd Skynyrd, k.d. lang, Paul Stanley, Meat Loaf, Scorpions și câți alții încă. Este un individ care s-a urcat pe scenă cu Les Paul purtând încă machiajul de la concertul Marilyn Manson, cu un Telecaster (oh, ce insultă). Și l-a făcut pe răposatul să se oprească din cântare doar ca să-l poată asculta mai bine…

“God Told Me To” a fost aclamat deja ca cel mai bun album solo al său de până acum. Cu siguranță e cel mai divers. Probabil și cel mai accesibil. Continuă să decapiteze electrico-industrial, dar apar momente absolut neașteptate. De la coverul instrumental al “Beat It”, trecând prin flamenco (“Noche Acosador”), blues acustic (“Asland Bump”), sau pur și simplu chitară acustică (“The Castle”, “The Lie You Live”). De la shredding-ul din deschidere, “Welcome To Violence”, până la momentul atmosferic de închidere al albumului, “Creepy Crawler”. O feerie!

“Welcome To Violence” nu e primul single de pe album, ci al doilea (primul a fost “Beat It”). Dar e primul clip. Mai multe piese în pagina de Facebook a blogului. Acum ma scuzați, trebuie să pun albumul pe repeat și să mă înscriu în fan clubul oficial. God told me to.