Paul Simon în lumina albastră

Paul Simon este o instituție a muzicii contemporane. La aproape 77 de ani (pe care îi va împlini pe 13 octombrie) are o carieră fabuloasă, ce se întinde pe șapte decade. A vândut zeci de milioane de albume, atât solo cât și cu Simon & Garfunkel (duo în care oricum era principala forță creatoare), a luat zeci de premii și distincții (printre care 16 premii Grammy)…

Paul Simon In The Blue Light

Saptămâna viitoare, pe 7 septembrie va apărea In The Blue Light, cel de-al 14 album solo de studio al lui Paul Simon, la Legacy Recordings.

Producătorul Roy Halee (el însuși cu statut legendar) nu și-a trădat rolul de complice de o viață (au lucrat împreună încă de la primul album Simon & Garfunkel, Wednesday Morning 3 AM, din 1964). Halee a lucrat cu nume precum Bob Dylan (a fost inginerul responsabil de Like A Rolling Stone), The Lovin’ Spoonful, Dave Clark Five, Yardbirds, The Byrds, Journey, Blood, Sweat & Tears… dar cariera sa rămâne inextricabil legată de Simon & Garfunkel și apoi de Paul Simon. Ca un singur exemplu, au plecat împreună în Africa în aventura ce a devenit ulterior nebunia fabuloasă numită Graceland, album apărut în 1986.

In The Blue Light nu aduce material nou, ci preia piese mai puțin cunoscute din tot catalogul solo al lui Simon, rearanjate și reînregistrate, iar primul single este René and Georgette Magritte with Their Dog After the War, piesă apărută inițial pe Hearts and Bones, în 1983.

Adrian Coleașă

Tracklist In The Blue Light:
1. One Man’s Ceiling Is Another Man’s Floor (de pe There Goes Rhymin’ Simon, 1973)
2. Love (de pe You’re the One, 2000)
3. Can’t Run But (de pe The Rhythm of the Saints, 1990)
4. How the Heart Approaches What It Yearns (de pe One-Trick Pony, 1980)
5. Pigs, Sheep and Wolves (de pe You’re the One, 2000)
6. René and Georgette Magritte with Their Dog After the War (de pe Hearts and Bones, 1983)
7. The Teacher (de pe You’re the One, 2000)
8. Darling Lorraine (de pe You’re the One (2000)
9. Some Folks’ Lives Roll Easy (de pe Still Crazy After All These Years, 1975)
10. Questions for the Angels (de pe So Beautiful or So What, 2011)


Al Di Meola în concert la Sala Palatului

Al Di Meola nu mai are nevoie de prezentări. O carieră prodigioasă, începută în 1974 cu invitația lui Chick Corea de a se alătura supergrupului de fusion Return To Forever s-a dovedit a fi atât expresivă cât și și expansivă. Unii l-au numit un Hendrix al jazzului și comparația nu e lipsită de sens, tehnica pe care o afișează nu e depășită decât de abilitățile compoziționale.

Dacă începutul de an a fost marcat de turneul aniversar de 40 de ani pentru Elegant Gypsy, sâmbătă, 20 mai, a revenit la Sala Palatului, într-una din datele turneului World Sinfonia – Music of Di Meola, Piazzolla, Lennon-McCartney, care se va termina la sfârșitul lui iulie, în Malta.

Al Di Meola, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Pe lângă întâlnirile cu ziariștii, la cererea fundației Make A Wish, Al a vizitat unul dintre pacienții diagnosticați cu cancer internat la Fundeni, un fan care și-ar fi dorit să participe la concert, dar starea sănătății nu i-a permis. Nu l-a ascultat live, dar a fost vizitat de artist, care i-a lăsat și o chitară cu autograf. O experiență emoționantă pentru amândoi și cu speranțe să aibă urmări dintre cele mai benefice.

Un vituroz de cel mai mare calibru, concertele lui atrag nu doar pasionații chitarei, ci și mulți alți fani, atrași de profunzimea compozițiilor, cât și de lirismul inerent al exprimării sale instrumentale.

Ceea ce s-a întâmplat și sâmbătă seara. Sala Palatului este deja un cadru familiar pentru Di Meola, la fel ca și publicul, cucerit de mult și prezent cu fidelitate la întâlnirile cu artistul.

Al Di Meola, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Nimic esențialmente nou, toată lumea știa la ce să se aștepte, dar magia a funcționat din nou. De la piese proprii, precum Adour și Esmeralda de pe ultimul său album, Elysium (2015), la compozițiile lui Astor Piazzolla (cărora le-a dedicat un întreg album, Diabolic Inventions and Seduction for Solo Guitar, din 2007) și piese Beatles (un alt album de coveruri, All Your Life, din 2013).

Mediterranean Sundance este cu siguranță cea mai cunoscută dintre piesele sale. Apărută pe cel de-al doilea album al său solo, Elegant Gypsy, din 1977, în duet cu regretatul Paco De Lucia (care ne-a părăsit prea devreme în 2014), râmăne o capodoperă prezentă la orice concert Di Meola, acustic sau electric.

Iar dacă publicul său îl iubește, cu siguranță dragostea este împărtășită. Dincolo de obișnuitul Meet & Greet VIP, ca de obicei Al a coborât în hol unde s-a întâlnit cu oricine a vrut un autograf, o strângere de mână sau pur și simplu să-l salute. Tot respectul pentru orice artist care își face timp să-și întâlnească fanii “obișnuiți” ori de câte ori se poate.

Iar galeria foto a serii este disponibilă atât aici, cât și pe paginile fotografilor, aici și aici.

Adrian Coleașă


La mulți ani Al Di Meola!

La schimbare de prefix, fix 60 de ani. Din care fix patru decenii de muzică pentru noi. Fix.

Unul dintre cei mai influenți chitariști de jazz (și fusion și latin și world music și și) a strâns fix peste douăzeci de albume solo, plus colaborări peste colaborări. Din 1974, de la Return To Forever al lui Chick Corea, până la apariția alături de versiunea G3 din 2012 (“Rockin In The Free World”, cu Joe Satriani, Steve Vai, Steve Morse), trecând prin excepționalul Guitar Trio (cu John McLaughlin și regretatul Paco de Lucia) și Rite Of Strings (cu Stanley Clarke și Jean-Luc Ponty)… Lista este enormă și impresionantă.

Continuă să exploreze instrumentul în ambele sale ipostaze, electric și acustic, iar curiozitatea sa muzicală îl poartă pe toate meridianele, de la jazz la latin, de la tango la flamenco, prin sonoritățile Orientului Apropiat, Braziliei sau Africii.

Abilitățile sale tehnice au inspirat mari chitariști, nu numai de jazz, dar și nume ca Yngwie Malmsteen, Richie Sambora sau John Petrucci.

Anul trecut a revenit la una din influențele sale de bază, Beatles, care au și fost motivul pentru care s-a apucat de chitară după cum recunoaște el însuși.

Albumul cuprinde 14 piese Beatles într-un one-man show de virtuozitate acustică. Tinitus-ul l-a făcut să se îndepărteze multă vreme de chitara electrică, dar nu cred că ăsta a fost motivul pentru care albumul este acustic.

Nu este un tribut în adevăratul sens al cuvântului, ci o reinterpretare relaxată și jucăușă. Da, piesele sunt Beatles, dar alchimistul interpret este 100% Meola.

Mai multe detalii, direct de la artist.