Anthony Gomes are bluesul izolării

În deja lungul șir al muzicii produsă în izolare, Anthony Gomes revine acum nu cu o piesă, ci cu un întreg album.

Dacă Peace, Love & Loud Guitars din 2018 l-a așezat ferm pe chitaristul de origine canadiană, acum rezident în St Louis, Missouri, în plutonul fruntaș al numelor importante din noul val de blues contemporan, Containment Blues îi va consolida cu siguranță această poziție.

Pe 28 martie am avut deja primul single, piesa titlu a viitorului album unplugged.

Pre-order Containment Blues: https://the-anthony-gomes-store.myshopify.com/collections/cds/products/containment-blues-cd

Adrian Coleașă


Nine Inch Nails oferă noul album la download gratuit

Astăzi a fost lansat Ghosts V-VI, cel de al zecelea album de studio Nine Inch Nails, continuare a albumului instrumental Ghosts I-IV, din 2008.

Dublul album prezintă două fațete distincte, după cum spune și trupa, compusă acum din Trent Reznor și Atticus Ross. Ghosts V: Together este latura luminoasă, pentru momentele când totul pare ok, în timp ce Ghosts VI: Locusts… lăcustele au fost cea de a opta plagă biblică.

Ghosts V-VI este disponibil ca download gratuit pe site-ul trupei, la https://nin.lnk.to/GhostsDownload, pe YouTube și din această noapte pe toate platformele de streaming.

Adrian Coleașă


Deep Purple – Throw My Bones, primul single de pe viitorul album

Deep Purple este una dintre instituțiile rock-ului mondial, pionieri ai ceea ce a devenit hard rock și heavy metal.

Pe 12 iunie este programat să apară cel de al 21-lea album de studio, într-o carieră de 52 de ani deja. Whoosh! este cea de a treia lor colaborare cu Bob Ezrin (Lou Reed, Alice Cooper, Kiss, Pink Floyd, Deep Purple, Peter Gabriel, Phish, dar și Deftones sau Thirty Seconds To Mars) și succede succeselor de top reprezentate de inFinite (2017) și NOW What?! (2013).

Acum avem primul single al noului album, Throw My Bones, ca și clipul ce îl acompaniază.

Pre-order Whoosh!: https://deeppurple.lnk.to/WhooshPR

Lansarea albumului urma să fie urmată de un turneu european, (încă) programat să înceapă în această vară.

Adrian Coleașă


Memento Mori, noul single Lamb Of God

Astăzi a apărut Memento Mori, noul single Lamb Of God, piesa de deschidere a albumului eponim programat să apară pe 8 mai, la Epic Records și Nuclear Blast.

Lamb Of God, cel de al zecelea album de studio al trupei, este primul material înregistrat cu Art Cruz, înlocuitorul lui Chris Adler, produs de Josh Wilbur (Gojira, Korn, Megadeth, Trivium) și are invitați de calibrul lui Jamey Jasta (Hatebreed) și Chuck Billy (Testament).

Primul single al albumului a fost Checkmate, a apărut la începutul lunii trecute.

Adrian Coleașă

Pre-Order Lamb Of God: https://lambofgod.lnk.to/LOG


Grave Digger anunță noul album, Fields Of Blood

Grave Digger sunt una dintre cele mai influente trupe germane de heavy metal și 2020 marchează cea de 40-a aniversare a lor, punctată și de apariția celui de al 20-lea album de studio.

Fields Of Blood va apărea pe 29 mai la Napalm Records și conchide trilogia Highlands, ducând ascultătorul într-un periplu istoric și eroic, o epopee emoțională prin istoria Scoției. Povești de triumf și de jale, de pe câmpurile de luptă de la Striling, Bannockburn și Culloden, suferințe și victorii ale luptătorilor pentru libertate.

Primul single de pe noul album, All For Kingdom, a apărut vineri, 13 martie, și este ilustrat de un lyric video.

Pre-order Fields Of Blood: https://smarturl.it/FieldsOfBlood

Adrian Coleașă