Help Radu, galeriile foto

Pe 15 martie, oameni inimoși au organizat un eveniment caritabil în clubul Fabrica. Help Radu a fost o nouă manifestare a solidarității comunității moto. Bikeri, rockeri, sau pur și simplu prieteni au participat, fiecare a ajutat cât și cum a putut.

Photo by Anca Coleașă

Trupele de pe scenă au fost AXiS, Kunnstra, Phoenix, RoadkillSoda, Damage Case (în ordinea intrării).

A existat o tombolă pentru cei care au cumpărat bilete (premiile fiind tricourile cu Help Radu făcute de Călare pe două roți, obiectele donate de David Labrava (Happy din Sons of Anarchy și Mayans MC) – fotografii promo și două exemplare din cartea sa, Becoming A Son, toate cu autograf – și casca moto pictată cu AC/DC)

Toate încasările din merch s-au donat pentru aceeași cauză, iar inițiativele nu s-au terminat. RoadkillSoda vor avea propria tombolă online, având ca premiu o chitară semnată de Nicu Covaci, așa că fiți pe fază în continuare.

Toate gesturile s-au acumulat într-o unică acțiune generoasă și o seară de party.

Photo by Anca Coleașă

Cei care nu au putut participa și doresc totuși să-l ajute pe Radu în continuare o pot face la următoarele coordonate bancare:
     IBAN Beneficiar: RO52INGB0000999902167343
     Moneda: RON
     Nume Beneficiar: Adriana- Maria Spirea
     Banca Beneficiar: ING Bank Bucuresti Centrala
     Cod SWIFT: INGBROBU

Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://goo.gl/XhFhFo și la https://goo.gl/Cnrqf5.

Adrian Coleașă

Evenimentul a fost organizat de Nasty Boys Events și prezentat de Cristian Hrubaru


King King live la Fratelli

Vineri, 9 februarie, Fratelli Studios au marcat o premieră, apariția în România a titratului grup britanic King King, avându-i în deschidere pe Axis și O X I G E N. Concertul a făcut parte din Loudcity Sessions, o inițiativă mai mult decât lăudabilă a LOUDCITY.fm, mai ales în contextul trist al scenei blues/blues rock de la noi.

Axis - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Axis au deschis seara, iar spectatorii au primit călduros trio-ul româno-sârb cu baza în Kladovo, Serbia.

Oxigen - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

O X I G E N nu sunt o trupă nouă. I-am văzut pentru prima oară în 2010 când cochetau cu titulatura de Blues Cafe și îl aveau și pe Florin Ochescu în componență. Mi-au făcut atunci marea onoare și bucurie să mă primească alături de ei pe scenă, dar asta e o altă poveste.

Aproape opt ani mai târziu, m-am bucurat să-i revăd, în aproape aceeași formulă (mai puțin Florin) –  Eugen Caminschi, Gelu Ionescu, Lucian “Clopo” Cioargă, Mugurel “Deacă” Diaconescu și Bogdan “Bogy” Nagy, una dintre cele mai interesante voci pe care le avem, dar de care ne bucurăm prea rar.

Multe coveruri, dar și material original (Ultima țigară părea bine cunoscută celor din sală), un setlist energic și închegat, dar am rămas cu un singur regret, nu au cântat Midnight Rider, pentru care au o versiune pe care Greg Allman și-ar fi dorit să o fi scris. Și îmi asum afirmația.

King King - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Despre King King am scris pentru prima dată acum trei ani, odată cu apariția celui de al treilea album al lor, Reaching For The Light.

Au strâns o mulțime de premii și acolade, pe care le merită pe deplin.Au cântat pe aceeași scenă cu nume foarte diverse, de la Europe la nașul blues-ului britanic, John Mayall. Calm și aplicat au dobândit deja o dimensiune trans-continentală.

King King - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Ducând mai departe un filon blues rock ce se revendică de la Free, Bad Company și Whitesnake (perioada Bernie Marsden, nu cea a buclelor permanentate), King King au o prezență vizuală frapantă. Contrastul dintre spilcuirea (foarte blues de altfel) a basistului Lindsay Coulson și a clăparului Jonny Dyke cu apariția în kilt și bocanci a lui Alan Nimmo, ce nu lasă dubii asupra identității glaswegiene, este absolut delicios și memorabil.

Dar până la urmă muzica este cea care contează cel mai mult. Complet recuperat după problemele de sănătate de anul trecut, Alan Nimmo a demonstrat live una dintre cele mai interesante voci ale genului, combinată cu o interpretare instrumentală fără cusur. Într-un dialog permanent cu clapele lui Jonny Dyke, dialog susținut de ritmica impecabilă asigurată de tobele lui Wayne Proctor și basul groovy al lui Lindsay Coulson, Stratocaster-ul lui Nimmo (și un Les Paul incidental, aham) a ridicat, sucit și învârtit un public ce știa foarte bine pentru ce venise.

Fără episoade stridente, mereu cu o energie calmă și uneori cu tușe foarte delicate, de la She Don”t Gimme No Lovin până la Let Love In, au părut să-și fi găsit o nouă casă departe de acasă. Sigur vor fi așteptați cu drag să revină.

O mențiune specială merită Fratelli Studios, un spațiu de cântare foarte potrivit pentru blues și jazz, chiar dacă nu este cunoscut în oraș pentru genurile astea. Dar sper să devină, iar evenimentele de gen să se înmulțească exponențial.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).

Adrian Coleașă