King King live la Fratelli

Vineri, 9 februarie, Fratelli Studios au marcat o premieră, apariția în România a titratului grup britanic King King, avându-i în deschidere pe Axis și O X I G E N. Concertul a făcut parte din Loudcity Sessions, o inițiativă mai mult decât lăudabilă a LOUDCITY.fm, mai ales în contextul trist al scenei blues/blues rock de la noi.

Axis - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Axis au deschis seara, iar spectatorii au primit călduros trio-ul româno-sârb cu baza în Kladovo, Serbia.

Oxigen - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

O X I G E N nu sunt o trupă nouă. I-am văzut pentru prima oară în 2010 când cochetau cu titulatura de Blues Cafe și îl aveau și pe Florin Ochescu în componență. Mi-au făcut atunci marea onoare și bucurie să mă primească alături de ei pe scenă, dar asta e o altă poveste.

Aproape opt ani mai târziu, m-am bucurat să-i revăd, în aproape aceeași formulă (mai puțin Florin) –  Eugen Caminschi, Gelu Ionescu, Lucian “Clopo” Cioargă, Mugurel “Deacă” Diaconescu și Bogdan “Bogy” Nagy, una dintre cele mai interesante voci pe care le avem, dar de care ne bucurăm prea rar.

Multe coveruri, dar și material original (Ultima țigară părea bine cunoscută celor din sală), un setlist energic și închegat, dar am rămas cu un singur regret, nu au cântat Midnight Rider, pentru care au o versiune pe care Greg Allman și-ar fi dorit să o fi scris. Și îmi asum afirmația.

King King - by Anca Coleașă, 2018

Photo by Anca Coleașă

Despre King King am scris pentru prima dată acum trei ani, odată cu apariția celui de al treilea album al lor, Reaching For The Light.

Au strâns o mulțime de premii și acolade, pe care le merită pe deplin.Au cântat pe aceeași scenă cu nume foarte diverse, de la Europe la nașul blues-ului britanic, John Mayall. Calm și aplicat au dobândit deja o dimensiune trans-continentală.

King King - by Adrian Coleașă, 2018

Photo by Adrian Coleașă

Ducând mai departe un filon blues rock ce se revendică de la Free, Bad Company și Whitesnake (perioada Bernie Marsden, nu cea a buclelor permanentate), King King au o prezență vizuală frapantă. Contrastul dintre spilcuirea (foarte blues de altfel) a basistului Lindsay Coulson și a clăparului Jonny Dyke cu apariția în kilt și bocanci a lui Alan Nimmo, ce nu lasă dubii asupra identității glaswegiene, este absolut delicios și memorabil.

Dar până la urmă muzica este cea care contează cel mai mult. Complet recuperat după problemele de sănătate de anul trecut, Alan Nimmo a demonstrat live una dintre cele mai interesante voci ale genului, combinată cu o interpretare instrumentală fără cusur. Într-un dialog permanent cu clapele lui Jonny Dyke, dialog susținut de ritmica impecabilă asigurată de tobele lui Wayne Proctor și basul groovy al lui Lindsay Coulson, Stratocaster-ul lui Nimmo (și un Les Paul incidental, aham) a ridicat, sucit și învârtit un public ce știa foarte bine pentru ce venise.

Fără episoade stridente, mereu cu o energie calmă și uneori cu tușe foarte delicate, de la She Don”t Gimme No Lovin până la Let Love In, au părut să-și fi găsit o nouă casă departe de acasă. Sigur vor fi așteptați cu drag să revină.

O mențiune specială merită Fratelli Studios, un spațiu de cântare foarte potrivit pentru blues și jazz, chiar dacă nu este cunoscut în oraș pentru genurile astea. Dar sper să devină, iar evenimentele de gen să se înmulțească exponențial.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).

Adrian Coleașă



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s