Beth Hart, un nou album
Postat: 17/08/2016 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, blues rock, fire on the floor Scrie un comentariuNumai septembrie nu e octombrie, când, pe 14, va apărea noul album Beth Hart, Fire On The Floor.
Doar în Europa, Australia și Canada, pentru că în Canada și Statele Unite lansarea a fost decalată până pe 3 februarie, pentru a coincide cu datele de turneu.
Deocamdată a început campania de pre-order și avem un prim lyric video, cu piesa titlu, un eșantion reprezentativ al acestui moment din cariera sa.
Joe Bonamassa, un nou album live
Postat: 07/08/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, Joe Bonamassa, live at the greek theatre Scrie un comentariuPe 23 septembrie va apărea cel de-al doilea album Bonamassa de anul acesta ( și cel de-al 14-lea live din carieră, dacă nu le socotim pe cele cu Beth Hart sau Black Country Communion).
Anul trecut, la doar două luni după moartea lui BB King, Bonamassa începea un turneu american cu 14 date, The Three Kings. După concertul tribut Muddy Wolf At Red Rocks (din 2014, publicat în 2015), acest turneu a dus conceptul mai departe și i-a omagiat pe cei trei King ai blues-ului, Albert, BB și Freddie.
Ultimul concert al turneului s-a ținut în Los Angeles, în legendarul amfiteatru The Greek. Ca și în cazul Muddy Wolf, setul a cuprins hituri ale artiștilor omagiați, de la Born Under A Bad Sign, Lonesome Whistle Blues, Hummingbird sau Let The Good Times Roll până la finalul asigurat de The Thrill Is Gone.
Mai mult, pe scenă s-a perindat și o colecție întreagă de chitare Gibson și Fender și chiar un Flying V custom Dan Erlewine ce i-a aparținut lui Freddie King și care acum se află în colecția actorului Steven Seagal.
Trupa lui Bonamassa (din nou ca în cazul Muddy Wolf) nu a fost trupa sa obișnuită de acompaniament. Cei 11 muzicieni ce au compus-o au contribuit la o atmosferă foarte fresh și personală a coverurilor, iar în trioul de backup s-a aflat și Mahalia Barnes, fata australianului Jimmy Barnes, cea cu care Joe a scos în 2015 Ooh Yea – The Betty Davis Songbook, o colaborare mult mai puțin remarcată și aplaudată decât cea cu Beth Hart, dar nelipsită de merit.
Pe 23 septembrie vom avea un nou Bonamassa. Și anul e departe de a se fi încheiat.
Sari Schorr debutează cu Black Betty
Postat: 31/07/2016 Înscris în: Muzică | Tags: black betty, blues, blues rock, sari & engine room, sari schorr Scrie un comentariuSari Schorr face deja să curgă ceva cerneală. Presa o aclamă ca pe noua stea în ascensiune a blues rock-ului, un hibrid între Janis Joplin și Tina Turner.
Albumul de debut, A Force Of Nature, este anunțat pentru 2 septembrie, la Manhaton Records.
Până atunci, avem un prim single, o preluare a clasicului Leadbelly, Black Betty. Puțini ar îndrăzni să se atingă de piesa asta după ce Ram Jam și-au însușit-o atât de total. Încă și mai puțini ar reuși să obțină un rezultat atât de puternic și personal precum Sari Schorr & The Engine Room.
Un supernume, Supersonic Blues Machine
Postat: 09/07/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, supersonic blues machine, west of flushing south of frisco Scrie un comentariuSupersonic Blues Machine au forma unui supergrup de blues, chiar dacă doar liderul lor, toboșarul Kenny Aronoff, este o vedetă în sensul cel mai adevărat al cuvântului. Basistul/producător Fabrizio Grossi și chitaristul texan Lance Lopez sunt muzicieni respectați în industrie, dar cu un profil mult mai puțin vizibil publicului larg. Ceea ce-i unește este aceeași dragoste pentru blues și rock clasic.
Photo courtesy of Mascot Label Group
CV-ul lui Aronoff se citește ca un whos who al starurilor roots (și nu numai), de la John Mellencamp (cu care a petrecut 17 ani și a înregistrat 10 albume), John Fogerty (20 de ani) și Bob Seger, până la Dylan, Joe Cocker sau Rod Stewart.
Fabrizio Grossi are o carieră nu mai puțin prolifică ca și producător și basist, iar lista numelor cu care a lucrat este la fel de impresionantă și eclectică– Steva Vai, Joe Bonamassa, Zakk Wylde, Ice T, Slash, Paul Stanley, Glenn Hughes, Alice Cooper…
Lance Lopez, chitarist de blues texan, favorit al reverendului Billy F Gibbons, l-a contactat pe Grossi pentru un album solo. Fabrizio cânta cu Aronoff în Goodfellas, un proiect al lui Steve Lukather, iar pasul pentru reunirea celor trei a fost mic. Supersonic Blues Machine s-a născut.
Pe 26 februarie AD a apărut și albumul de debut, West Of Flushing, South Of Frisco, salutat atât de critici, cât și de fani.
Experiența celor trei, dragostea lor pentru blues și pur și simplu plăcerea de a cânta împreună este evidentă în toate momentele înregistrate.
Iar pentru că au mulți prieteni, în studio au poposit și Billy Gibbons, Warren Haynes, Chris Duarte, Eric Gales, Walter Trout și Robben Ford. Jumătate din materialele înregistrate au musafiri, o familie extinsă a trupei, un reminder al unei epoci în care colaborarea, viziunea și momentele muzicale împărtășite erau ceva obișnuit.
O notă aparte pentru cover-ul Ain’t No Love In The Heart Of The City al lui Bobby “Blue” Bland. Fabrizio își dorea o versiune proprie a cântecului din 1983 de când îi văzuse pe Whitesnake la Donnington, iar Lance Lopez cântase cu Bobby Bland pe când avea doar 15 ani. Decizia a fost imediată și versiunea lor este cea mai personală și puternică pe care am ascultat-o de la David Coverdale încoace.
Barca Supersonic Blues Machine și-a început croaziera, o navă elegantă într-o lume ce pare să redescopere din ce în ce mai mult blues-ul și să-l aducă la zi. Încă o dată.
Beth Hart Bis!
Postat: 18/06/2016 Înscris în: Live | Tags: beth hart, blues, blues rock, Live, sala palatului, soul Scrie un comentariuA promis și a revenit. Chiar mai bine decât anul trecut, ceea ce îmi era greu să-mi imaginez.
Cum a fost? Fabulos a fost data trecută, acum a trecut la un cu totul alt nivel.
A reușit să transforme Sala Palatului într-un club intim, o cântare care a transformat masa de spectatori într-un organism unic, o sărbătoare cum foarte rar am văzut în deceniile care au trecut de când am început să merg în concerte.
Piese mai noi, mai vechi, originale, cover-uri, apărute pe albume sau cântate doar live, electric, acustic, setlistul a trecut ca o avalanșă, o nouă demonstrație a unei forțe a naturii în acțiune. O forță benefică, un diluviu fertil care ne-a lăsat pe toți cei prezenți ceva mai liniștiți și mai fericiți.
Tot concertul a fost excepțional, dar sunt sigur că finalul I’d Rather Go Blind a făcut-o pe Etta să zâmbească mândră de acolo de sus.
A mulțumit și a promis că va reveni la anul. N-am nici o îndoială că se va ține de cuvânt.
O mențiune pentru organizatorul VreauBilet, care a demonstrat că lipsa (sau invizibilitatea) unei firme de securitate (în plus față de personalul sălii) poate să fie chiar un avantaj.
O galerie foto este disponibilă aici.
Thanks and hello: Ben & Rikkert (Mascot Label Group), Bianca Poldermans.
Midnight Burst 