John 5, al VI-lea

Adică al șaselea album solo, “God Told Me To”. Apărut ieri, 8,  în Statele Unite și programat pentru mâine, pentru Europa. Sau așa ceva.

John Lowery (pe numele din buletin) este un paradox pentru mine. Nimeni nu-i contestă abilitățile tehnice excepționale, dar nu mai știu un alt caz atât de divers stilistic și în același timp atât de consistent și unitar.

Da, este cunoscut mai ales ca și chitarist de metal (cu Marilyn Manson, acum cu Rob Zombie). Da, și-a inventat propriul gen muzical, country-metal. Dar, în același timp, este și compozitor în echipa Chrysalis Records și a lucrat cu oameni precum Avril Lavigne, Lynyrd Skynyrd, k.d. lang, Paul Stanley, Meat Loaf, Scorpions și câți alții încă. Este un individ care s-a urcat pe scenă cu Les Paul purtând încă machiajul de la concertul Marilyn Manson, cu un Telecaster (oh, ce insultă). Și l-a făcut pe răposatul să se oprească din cântare doar ca să-l poată asculta mai bine…

“God Told Me To” a fost aclamat deja ca cel mai bun album solo al său de până acum. Cu siguranță e cel mai divers. Probabil și cel mai accesibil. Continuă să decapiteze electrico-industrial, dar apar momente absolut neașteptate. De la coverul instrumental al “Beat It”, trecând prin flamenco (“Noche Acosador”), blues acustic (“Asland Bump”), sau pur și simplu chitară acustică (“The Castle”, “The Lie You Live”). De la shredding-ul din deschidere, “Welcome To Violence”, până la momentul atmosferic de închidere al albumului, “Creepy Crawler”. O feerie!

“Welcome To Violence” nu e primul single de pe album, ci al doilea (primul a fost “Beat It”). Dar e primul clip. Mai multe piese în pagina de Facebook a blogului. Acum ma scuzați, trebuie să pun albumul pe repeat și să mă înscriu în fan clubul oficial. God told me to.


Fetița cu chitara, follow up

După înregistrările audio, Becky cea a forumului Fender revine cu clipurile aferente. Filmate pentru o bursă la Berklee. Baftă!

Becky & Forum Caster-ul

Inspirat de o vizită pe Beale Street. Memphis, TN.

Acustic, fără Forum Caster, dar nu m-am abținut. Despre Meridian, MS.


Prolificul Warren Haynes

Warren Haynes pare să fie peste tot zilele astea. Cu Warren Haynes Band, cu Gov’t Mule, cu Allman Brothers, cu The Dead (membrii supraviețuitori ai Grateful Dead)… Colaborări, turnee, probabil că doar Joe Bonamassa muncește la fel de mult.

Astăzi a apărut un nou album, live, al Warren Haynes Band, “Live At The Moody Theater”, succesorul minunatului “Man In Motion” de anul trecut. Expune latura ceva mai soul a lui Warren, dar fundamentele rămân aceleași – blues, rock, southern…

Mare om, mare suflet, mare chitarist, de-abia aștept să vină pre-orderul odată. Până atunci mai dau drumul de vreo 10 ori la teasere.


Walter Trout a revenit

Cu un album nou-nouț, astăzi. Blues modern, cu teme foarte actuale, “Blues For The Modern Daze”.

Cariera și-a început-o alături de Percy Mayfield, John Lee Hooker sau Joe Tex. În 1981, a fost cooptat în Canned Heat, apoi a făcut parte din John Mayall’s Bluesbreakers, în formula care îl cuprindea și pe Coco Montoya. În 1989, a părăsit Bluesbreakers și de atunci e solo.

A avut războaiele personale, mai ales cu alcoolul, chiar Santana l-a tras odată deoparte și i-a reproșat vehement că își bate joc de darurile primite de la Dumnezeu.

Ca în multe alte cazuri, a fost salvat de o femeie bună, care i-a devenit și manager. Hm, parcă am mai auzit. S-a și re-creștinat, dar spre deosebire de alții nu simte nevoia să predice sau, în general, să ne scoată ochii cu asta.

“Blues For The Modern Daze” continuă aceeași linie de blues-rock. Un pic dark, un pic gloomy, despre alienare, singurătate, Facebook și televizor, politicieni și bancheri. Nu e prea vesel, nici vremurile nu-s. Dar e exact ce a recomandat doctorul, mă duc să mai iau o doză, e prea mișto.

Site-ul oficial – http://www.waltertrout.com/


Fetița cu chitara, poveste modernă

A fost odată ca niciodată o fetiță. Era o fetiță cuminte, muncitoare, modestă, care-și asculta părinții. Pe când avea vreo 13 anișori, fetița s-a apucat să cânte la chitară și asta e tot ce a vrut să facă de atunci încolo.

Fetița e din Texas, deci evident cânta blues. Dar lucrurile nu sunt minunate din start, chiar și atunci când ești născut în USA. Fetița și părinții ei erau săraci, cânta cu ce putea; multe sprâncene se ridicau când apărea cu un Strat Squier Affinity roz la cântări (mai ales la cele de jazz, de ce oare?).

Pentru că e o fetiță modernă, Becky (așa o cheamă pe fetiță) frecventa forumul Fender, unde își făcuse mulți prieteni, cărora le povestea de zor în ce stadiu mai era cariera ei muzicală. Toți o știau pe Texas Guitar Slinger, mulți dintre ei o îndrăgeau.

Pentru că avea nevoie de un instrument mai bun, cetățenii forumiști au hotărât să cotizeze și s-o ajute să-și construiască chitara visurilor ei. Nu vreo fantezie custom, nici măcar ceva foarte scump, pur și simplu un instrument solid, de încredere. Așa au și făcut, întreaga saga poate fi urmarită la http://www.fender.com/community/forums/viewtopic.php?f=2&t=49638&sid=91d780fe0ca1dec7f0b6c8b84dc04a5b.

Și uite așa s-a născut ceea ce a fost botezat Forum Caster, care a fost dus urgent la înregistrări. Cam precum cele de mai jos. Povestea continuă, probabil de-abia a început, dar atât pentru acum. Noapte buna, copii!

http://soundcloud.com/rebeccalaird/memphis

http://soundcloud.com/rebeccalaird/houston