Mădălina Pavăl Orchestra – concert & lansare de cântec
Postat: 18/11/2022 Înscris în: Știri | Tags: 2022, 30 noiembrie, bucuresti, club control, concert, lansare, madalina paval, ochi de prune, orchestra Scrie un comentariuClub Control/ 30 noiembrie/ ora 20.00
Mădălina Pavăl Orchestra revine pe 30 noiembrie în Club Control cu o energie potențată de tradiția Sfântului Andrei și un show ce reconstruiește un cadru idilic amprentat de conexiuni cosmice atemporale.
Piesa ”Ochi de Prune” iese din studio cu aceasă ocazie, la doar câteva luni după lansarea albumului ROIESC și anunță valul de inspirație cu care artiștii au revenit în București după o vară trăită și cântată prin toate colțurile țării.
”În seara de 30 noiembrie, cu atâta iubire posibilă pentru toata lumea, cu Sfântul Andrei și toate jocurile magice între fete si ursiți, noi lansăm un cântec nou despre prima iubire. Cea desenată-n stele și traită nepământește.” spune Mădălina.
Cântecul ”Ochi de Prune” va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu data de 1 Decembrie 2022.
Pe scena din Control vor urca Mădălina Pavăl (voce), Alexei Țurcan (acordeon, chitară), Lucian Naste (chitară), Alex Corlan (bas), Ioana Turcu (flaut), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Mihail Grigore (violoncel), Alice Hristodor (harpă) și Philip Goron (percuție) – Mădălina Pavăl Orchestra
•••••••••
Biletele sunt disponibile, la prețul de 70 RON, în avans în rețeaua EVENTBOOK.ro sau la intrare în seara evenimentului, în limita locurilor disponibile.
Ușile se deschid la ora 20.00.
Link bilete: https://bit.ly/3ttt7A3
•••••••••
În jurul forței creatoare a Mădălinei Pavăl și a proiectului atent curatoriat de producătorul și artistul Alexei Țurcan, au vibrat pe scenă 11 muzicieni remarcabili alături de care au înregistrat ”ROIESC” – primul album în formula extinsă.
După doi ani în care au țesut dulceața muzicii și liricii acestui LP, lansat în primăvara lui 2022 sub labelul Asphalt Tango Records, artiștii au lăsat în urmă stupul și dus povestea cât mai aproape de sufletele oamenilor de pe meleagurile natale. Vara aceasta, muzica i-a purtat de la Timișoara la Iași, de la festivalul Jazz in the Park din Cluj, la Music and Film Festival din Alba Iulia, până pe acoperișul filarmonicii din Sibiu și în multe alte locuri minunate. Reprezentația lor live a devenit un spectacol unic adaptat la fiecare locație, un adevărat ritual în care publicul este atras și anturat de solistă cu multă naturalețe și pasiune dezlănțuită.
”Sunt Mădălina Pavăl și cânt muzică lumească. Îmi sună și a clasic și a tradițional, stilul “fel și fel”. Am cuvinte vechi, le pun în rânduri noi să mă-nvart printre voi. Împreună cu 10 prieteni, muzicieni talentați, vibrăm viu și acustic, de film și de dans, de fugit pe dealuri sau de mers la pas.”
Sound-ul Mădălina Pavăl Orchestra pendulează într-o intersecție efervescentă de ritmuri și armonii, explorând fuziunea groove-urilor moderne cu instrumentele clasice și tradiționale. Cu versuri și inflexiuni vocale inspirate de vechile rădăcini și datini românești, Mădălina Pavăl Orchestra vine să îmbogățească scena est europeană de world music cu abordare inedită în continuă metamorfoză.
Studioul Unda Recording a devenit hub-ul creativ în care prind formă toate visele, ideile și peisajele sonore ce poartă numele Mădălina Pavel Orchestra.
În seara de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, Mădălina Pavăl Orchestra ne dă întâlnire în Club Control să ascultăm în premieră ”Ochi de Prune” și să celebrăm iubirea prin dans și voie bună.
Instagram: www.instagram.com/madalinapaval
Facebook: www.facebook.com/MadalinaPavalOficial
☼ ☼ ☼ ☼ ☼
• Albumul ROIESC este disponibil pe:
Spotify – https://open.spotify.com/artist/3dsSZsp0GCinE6IEyuh85W
BandCamp – https://madalina-paval.bandcamp.com
Apple music – Mădălina Pavăl on Apple Music
• • Abonează-te la canalul de youtube Mădălina Pavăl Official printr-un simplu SUBSCRIBE și nu uita să apeși pe ca să primești vești când se uploadează un material:
www.youtube.com/channel/UCntv5nopHIdFGdmW-J8jfSA
☼ ☼ ☼ ☼ ☼
BT Live Limited Edition prezintă Omul cu Șobolani Acoustic Session
Postat: 31/10/2019 Înscris în: Știri | Tags: 2019, 21 noiembrie, bt live, bucuresti, club control, concert, limited edition, ocs, omul cu sobolani Scrie un comentariuBT Live Limited Edition continuă pe 21 noiembrie cu un show acustic susținut de Omul cu Șobolani. Sezonul BT Live 2019-2020 reunește un număr de 4 showcase-uri care surprind trupele protagoniste într-o lumină mai puțin obișnuită, o ediție limitată ce pune nume sonore ale scenei muzicale românești într-o nouă lumină.
Artiștii cooptați în seria BT Live Limited Edition sunt o parte dintre cei care au introdus și conturat curentul alternative rock în peisajul sonor românesc în perioada anilor 2000 și care nu încetează să se reinventeze și să cucerească noi și noi valuri de ascultători.
Înființată în 1997, Omul cu Șobolani avea să devină emblema unei generații nonconformiste și să schițeze primele direcții ale culturii underground din România, alături de alți câțiva pioneri ai curentului alternativ, abordând un stil care se detașa vehement de mainstream-ul autohton, dar și de conceptul de muzică rock de la acea vreme.
Aflați în plin turneu național de promovarea a noului álbum intitulat „Fabrica de Păpuși”, Omul cu Șobolani face o escală în Club Control și aduce, în premieră în fața publicului bucureștean, un performance cu care fanii nu sunt deloc familiari: un show acustic.
Timp de 22 de ani marcați de o intensă activitate concertistică și prin toate cele 8 albume de studio, Omul cu Șobolani ne-a obișnuit cu riff-uri de chitară alerte, beat-uri energizante de tobe și bas și un ritm cadențat de timbrul vocal al solistului Dan Amariei.
Pentru BT Live Limited Edition, OCS ne pregătesc un concert cu mai puțin distors, un performance în care dialogul dintre artistii de pe scenă prinde glas, în care publicul devine parte din spectacol, un show în care chitara acustică e pusă la loc de cinste.
Setlist-ul concertului ne va purta printre single-urile proaspăt lansate, dar și printre píesele de pe primele albume, cele care i-au consacrat, cele care i-au adus în casele noastre prin canale muzicale precum Atomic TV șau MTv România și care ne-au oferit un soundtrack uptempo, cu versuri care te scufundau într-o realitatea inconfortabilă, dar care reușeau să te binedispună prin modul în care se abordau situațiile din punct de vedere liric și muzical.
În toți acești ani, Omul cu Șobolani a luat pulsul societății și a descris secvențe ale existenței noastre în contextul național, încărcându-se cu doza necesară de sarcasm pentru a duce povestea mai departe și nu s-a dezmințit de acest obicei nici pe cel mai recent álbum – Fabrica de Păpuși.
www.facebook.com/omulcusobolanii
www.youtube.com/user/OCSoficial/videos
***
Open doors: 20:30h
Show: 21.00h
Intrare: 35 RON
Biletele vor fi disponibile în avans, în rețelele iabilet.ro și Eventbook.ro, dar și în seara evenimentului, la intrarea în Club Control (Str. C-tin Mille, nr.4, București) în limita spațiului disponibil.
Toți plătitorii de bilete vor putea participa, în seara concertului, la tombola Lucky BT Live, care are ca premiu o chitară.
Detaliile despre tombolă vor fi anunțate la intrarea în sala de concert și pe event: www.facebook.com/events/417963768842037/
***
Dovedind că are cea mai dinamică și non-conformistă abordare de pe piața bancară, Banca Transilvania a sprijinit cultura alternativă națională prin promovarea creațiilor muzicale din cele mai diverse genuri și a performance-urile sub umbrela BT Live.
Banca Transilvania şi Control Club își uneau forțele în toamna anului 2016 pentru a da naștere conceptului BT Live, un proiect menit să susțină activitatea muzicienilor români și să aducă mai aproape de sufletul publicul autohton o serie de reprezentanții artistice memorabile.
Banca Transilvania a ajutat astfel artiștii authtoni să își poarte muzica prin toate colțurile țării, atât prin prezența la cele mai importante festivaluri autohtone, cât și pe calea undelor radio, dar și pe scenele cluburilor Control (București) și Form Space (Cluj), prin inițiativa BT Live care acoperă o mare varietate de stiluri și stadii de notorietate artistică.
www.facebook.com/clubcontrol/
www.control-club.ro
www.facebook.com/BancaTransilvania
www.bancatransilvania.ro
Trees Orchestra la Control, galeriile foto
Postat: 27/03/2019 Înscris în: Live | Tags: 12 martie, 2019, bucuresti, club control, concert, foto, galerii, Live, trees orchestra Scrie un comentariuPe Trees Orchestra i-am descoperit în Showcase Festivalul Mastering The Music Business de anul trecut. Mi-au plăcut atunci și i-am revăzut cu plăcere în club Control pe 12 martie, ceea ce recomand oricui, cu toată căldura.
Photo by Anca Coleașă
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://goo.gl/4iyFy3 și la https://goo.gl/Trqd9F.
Adrian Coleașă
Mother’s Cake în Control, pe 15 noiembrie
Postat: 13/11/2017 Înscris în: Știri | Tags: 15 noiembrie 2017, alternative, club control, concert, Live, mother's cake, psychedelic, rock, unflicted Scrie un comentariuVă reamintim că The Guest organizează pe data de 15 noiembrie în clubul Control din București un concert din sfera rock/psychedelic/alternative având ca headliner cea mai în vogă trupă austriacă a momentului – Mother’s Cake, pentru prima oară în București.
Formată în 2008, Mother’s Cake și-a perfecționat stilul ca un amalgam de funk, hard rock si psychedelic, citând ca influențe trupe ca The Mars Volta, Porcupine Tree, Red Hot Chili Peppers sau Led Zeppelin. Au 3 albume de studio și unul live la activ, cel mai recent – „No Rhyme No Reason” – fiind lansat la începutul acestui an și primit foarte bine de public și presa de specialitate. De-a lungul timpului trupa a
căpătat o bogată experiență live, atât prin turneele europene alături de nume ca Deftones, Anathema, Iggy and the Stooges, Velvet Revolver sau Limp Bizkit, cât și prin numeroasele concursuri europene și internaționale de muzică la care au participat – International Live Award feat. Austrian Band Contest 2010, Local Heroes 2010 Band Contest etc.
https://www.youtube.com/watch?v=sOd154X302Y
https://www.youtube.com/watch?v=JOraHrnG50E
https://www.facebook.com/motherscake/
Austriecilor li se alătură pe scenă trupa bucureșteană Unflicted. Cu bazele puse în 2015 formația s-a bucurat de o creștere rapidă în underground-ul românesc, alternând numeroase prestații live alături de nume consacrate ale scenei autohtone, cu apariții la posturi naționale de radio și TV. Până acum Unflicted a lansat 5 single-uri însoțite de videoclipuri, urmând ca în perioada următoare să se concentreze pe înregistrările unui full-length.
https://www.youtube.com/watch?v=axFGaLdLiMk
https://www.youtube.com/watch?v=vzM4PdfO8p8
https://www.facebook.com/unflicted/
Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1575024135906384
Prețul biletelor este de 40 de lei, disponibile pe Eventbook și la intrarea în club.
https://eventbook.ro/music/bilete-mothers-cake-unflicted-live-at-control
Eveniment organizat de The Guest
https://www.facebook.com/TheGuestMedia
Mother’s Cake, pentru prima oară în București
Postat: 19/09/2017 Înscris în: Știri | Tags: 15 noiembrie 2017, alternative, club control, concert, Live, mother's cake, psychedelic, rock, unflicted Scrie un comentariuThe Guest organizează pe data de 15 noiembrie în clubul Control din București un concert din sfera rock/psychedelic/alternative având ca headliner cea mai în voga trupă austriacă a momentului – Mother’s Cake, pentru prima oară în București.
Formată în 2008, Mother’s Cake și-a perfecționat stilul ca un amalgam de funk, hard rock și psychedelic, citând ca influențe trupe ca The Mars Volta, Porcupine Tree, Red Hot Chili Peppers sau Led Zeppelin. Au 3 albume de studio și unul live la activ, cel mai recent – „No Rhyme No Reason” – fiind lansat la începutul acestui an și primit foarte bine de public și presa de specialitate.
De-a lungul timpului trupa a căpătat o bogată experiență live, atât prin turneele europene alături de nume ca Deftones, Anathema, Iggy and the Stooges, Velvet Revolver sau Limp Bizkit cât și prin numeroasele concursuri europene și internaționale de muzică la care au participat – International Live Award feat. Austrian Band Contest 2010, Local Heroes 2010 Band Contest etc.
https://www.youtube.com/watch?v=sOd154X302Y
https://www.youtube.com/watch?v=JOraHrnG50E
https://www.facebook.com/motherscake/
Austriecilor li se alătură pe scenă trupa bucureșteană Unflicted – cu bazele puse în 2015 formația s-a bucurat de o creștere rapidă în underground-ul românesc, alternând numeroase prestații live alături de nume consacrate ale scenei autohtone cu apariții la posturi naționale de radio și TV. Până acum Unflicted a lansat 5 single-uri însoțite de videoclipuri, urmând ca în perioada următoare să se concentreze pe înregistrarile unui full-length.
https://www.youtube.com/watch?v=axFGaLdLiMk
https://www.youtube.com/watch?v=vzM4PdfO8p8
https://www.facebook.com/unflicted/
Link eveniment Facebook:
https://www.facebook.com/events/1575024135906384
Prețul unui bilet este de 30 de lei în presale (până pe 1 noiembrie) și 40 de lei după 1 noiembrie și la intrarea în club.
Eveniment organizat de The Guest
https://www.facebook.com/TheGuestMedia