Magic Hat Brewing Company lansează o nouă bere în colaborare cu Dropkick Murphys

7huu_BarroomHeroCan

Barroom Hero este noua bere ce va fi lansată de Magic Hat Brewing Company în colaborare cu Dropkick Murphys.

Producătorul a întâlnit trupa după ce a aflat despre organizația lor caritabilă The Claddagh Fund și nu mult după aceea Dropkick Murphys au vizitat fabrica din Burlington, Vermont.

Barroom Hero este un pub ale tradițional englezesc care se va potrivi de minune cu viitorul turneu american, distribuția sa începe luna aceasta și va continua în cantitîți limitate până la sfârșitul verii.

Artworkul este realizat de graficienii Magic Hat în colaborare cu artistul tatuator Dave Norton de la Pino Brothers Ink, prieten apropiat al trupei.

De beneficiile realizate din vânzarea acestei beri va beneficia The Claddagh Fund, fundație a cărei misiune este să strângă fonduri pentru organizațiile non-profit care ajută populațiile cele mai vulnerabile din comunitățile în care e prezentă.

Adrian Coleașă

Reclame

Punk în Viena: Dropkick Murphys, Flogging Molly, Glen Matlock

Miercuri seara, 31 ianuarie, Wiener Stadthalle a fost sold out pentru o seară 110% punk și un afiș de vis – Dropkick Murphys și Flogging Molly, cu Glen Matlock în deschidere.

Glen Matlock, by Adrian Coleașă 2018

Photo by Adrian Coleașă

Never Mind The Bollocks este cu siguranță unul dintre albumele rock absolut esențiale. Iar 10 din cele 12 piese ale sale îl au ca și co-autor pe Glen Matlock, basistul Sex Pistols ce va fi înlocuit mai apoi de Sid Vicious. Simplul fapt că trupa a mai scris doar două piese după plecarea sa spune multe.

Istoria sa muzicală e departe de a fi definită doar de Pistols, dar chiar dacă nu ar fi făcut nimic altceva ar fi fost suficient ca să-i asigure locul în panteonul rock-ului.

În cea mai minimalistă formulă posibilă, un om cu o chitară acustică, Matlock a săpat lejer într-o carieră de mai bine de patru decenii. Evident că toți își doreau piesele Sex Pistols (pe care nu credeam să le aud vreodată acustic, dar o piesă bună râmâne bună în orice redare), dar au fost și din cele cu Rich Kids (proiectul cu Midge Ure), din albumele solo… O întâlnire prea scurtă cu o figură emblematică.

Flogging Molly, by Anca Coleașă 2018

Photo by Anca Coleașă

Dacă deschiderea acustică a produs nostalgii, Flogging Molly au dus instant atmosfera la nivelul busculadei de vineri seara în pub-ul ticsit.

Publicul lor deja umpluse sala, știa foarte bine la ce să se aștepte și au cântat în cor de la început până la sfârșit. Setlistul a ilustrat toată cariera, de la Swagger (2000) până la nou-nouțul Life Is Good (2017). Vechi sau noi, de la Drunken Lullabies și If I Ever Leave This World Alive până la Crushed și The Hand Of John L Sullivan, totul a curs (Float, cineva?) tumultuos și vesel, pe scenă și în sală, la unison, conduși cu mână sigură de Dave King. De o energie debordantă dar și de o finețe discretă, orice show de-al lor este o lecție de exces de viață bine temperat.

A propos, Flogging Molly ne-au vizitat o singură dată, în 2011. S-ar întoarce oricând cu toată plăcerea după cum a ținut sa-mi spună chitaristul Dennis Casey încă din toamna trecută când au împărțit scena din Graz cu Volbeat. Doar să-i și aducă cineva (completarea mea).

Dropkick Murphys 04

Photo by Anca Coleașă

Dropkick Murphys sunt un fenomen al naturii la limita catastrofei. Dacă Flogging Molly sunt încarnarea unei seri de vineri cu veselie și antren, Dropkick Murphys sunt tăvăleala generală din aceeași vineri seara, cu tot cu spital și poliție.

O mare de șepcuțe și steaguri irlandeze a rezonat de la primele sunete al deschiderii The Foggy Dew (versiunea Sinead O’Connor) până la ultimul acord al I’m Shipping Up To Boston.

Sigur că au cântat hiturile (da da, chiar și Rose Tattoo), au turnat o porție generoasă de pe 11 Short Stories Of Pain & Glory (despre care am povestit anul trecut aici) și am avut și coveruri. I Fought The Law și You’ll Never Walk Alone (acceași piesă dar nici o legătură cu fotbalul) au sunat ca și cum ar fi fost ale lor. Nu e vreun motiv de mirare, Dropkick Murphys au o abilitate aproape supranaturală de a scrie piese care îți sună mai mult decât familiar încă de la prima audiție. First Class Loser, fabulosul Until Next Time (cea mai frumoasă piesă de încheiere pe care o știu), Blood sau Paying My Way au sunat la fel de cunoscute ca și Going Out In Style, Johnny I Hardly Knew Ya sau The State Of Massachusetts. Le știai deja, doar că uitasei că le știi, bine că ți-au adus aminte de ele.

În spusele marelui Connor McGregor, if one of us goes to war, we all go to war, rezumatul serii e chiar atât de simplu. Un război extrem de amical și țopăitor, dar totuși un război, cam acesta a fost nivelul de intensitate.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).

Adrian Coleașă


Dropkick Murphys, 11 povești despre durere și glorie

Dropkick Murphys au împlinit două decenii de activitate, timp în care nu și-au câștigat doar o reputație de atitudine și integritate, dar au devenit și unul dintre numele proeminente ale celtic punkului.

1997 a fost anul lor norocos. Mai întâi, Mighty Mighty Bosstones i-au luat în deschiderea turneului de promovare a albumului Let’s Face It (cel mai popular album al lor, care conține și hitul The Impression That I Get). Apoi, după o serie de EP-uri, au fost semnați de Hellcat Records, labelul lui Tim Armstrong de la Rancid și al lui Brett Gurewitz de la Bad Religion. Credențiale punk absolut impecabile, susținute de o muncă asiduă și o atitudine pe măsură.

Au urmat cinci albume, până în 2007, când au început să-și scoată înregistrările la propria lor casă de discuri, Born & Bred Records.

În total, până astăzi, au scos 8 albume de studio, 3 live-uri, 3 compilații, 21 de clipuri video, 16 EP-uri și 25 de single-uri.

Iar lista se va lungi cu siguranță încă și mai mult deoarece pe 6 ianuarie este programat să apară cel de-al 9-lea album de studio, 11 Short Stories Of Pain & Glory.

11 Short Stories Of Pain & Glory

Înregistrat în El Paso, Texas, departe de casă, noul album este inspirat direct de activitatea lor în cadrul The Claddagh Fund, organizația caritabilă pe care au înființat-o în 2009.

Rebels With A Cause are ca subiect copiii abandonați, inclusiv de un sistem care îi consideră lipsiți de orice speranță. Paying My Way este despre renunțarea la dependență și drumul spre lucruri mai mari și mai bune în viață. 4-15-13 este un omagiu adus victimelor atacului terorist dela maratonul din Boston din 2013. Punkul a fost mereu un gen muzical implicat, iar Dropkick Murphys nu au făcut vreodată excepție.

Până la apariția oficială a 11 Short Stories Of Pain & Glory, avem deja un prim single, Blood – Dropkick Murphys clasic, garantat să le placă fanilor existenți și să le aducă unii noi. Pentru că deși sunt o trupă matură, continuă să evolueze cu o vitalitate de invidiat.


Dropkick Murphys, 2013 AD

Mai răi și mai proletari decât Flogging Molly, Dropkick Murphys țin sus steagul celtic punk. Ce au început Pogues în anii ‘80 a căpătat multe nuanțe. Elementul comun rămâne moștenirea celtică, indiferent de unde provin membrii trupelor. Că deh, irlandezii au cam împânzit lumea. Nu de plăcere, dar asta e altă poveste.

În ‘98, Dropkick Murphys își începeau cariera cu “Do Or Die”, la Hellcat, label-ul lui Tim Armstrong de la Rancid.

"Barroom Hero", 1998

Anii au trecut, componența s-a mai schimbat, au trecut și ei de la Hellcat la Warner Bros, foarte frumos. Au avut din ce în ce mai mult succes, dar nimeni nu-i acuză de compromisuri, sunt o trupă iubită și respectată, membri activi ai comunității (au și o fundație caritabilă), de altfel într-o bună tradiție celtică.

Fast forward până anul acesta când a ieșit al optulea album, “Signed and Sealed in Blood”. Repertoriul s-a mai maturizat într-un sens pozitiv, calitatea muzicienilor și a scriiturii a crescut. Fondul a rămas același. Amestecul de influențe celtice, energie și umor îi fac delicioși nu numai pentru fanii genului. Cântă despre lucrurile obișnuite – despre cei dragi, sărbatorile cu familia, bătaia de vineri seara din bar, d-astea, de-ale tuturor.

Dropkick Murphys - Signed and Sealed in Blood “Rose Tatoo” a fost primul single al albumului. După atentatele cu bombe din Boston-ul natal, au înregistrat o versiune a piesei împreună cu Bruce Spingsteen, iar banii au fost donați victimelor.

"Rose Tattoo", 2013

În rest, vorba lor, “the boys are back and they’re looking for trouble”. Slainte!