Adevăratul debut al Gov’t Mule

Pe 5 august, Mascot Label Group va scoate un album special. Era iunie 1994, iar Warren Haynes, Allen Woody și Matt Abts intrau în studiourile Tel-Star din Bradent, Florida. Haynes și Woody aveau o pauză în programul Allman Brothers, iar Warren lucrase deja cu Abts în Dickey Betts Band.

Bandshot%20Tel-Star%20Sessions

Photo courtesy of Mascot Label Group

Nu aveau planuri mari, doar să înregistreze un album cu buget redus și să cânte câteva show-uri. Probabil ar fi râs cu pofta să le fi spus cineva că acest proiect improvizațional va deveni una dintre cele mai respectate trupe nord-americane, chintesență a conceptului de jam band, Gov’t Mule.

Aceste demouri, remixate și remasterizate, vor apărea acum sub numele The Tel-Star Sessions. Ceea ce ar fi trebuit să fie albumul de debut al trupei surprinde toată energia brută a unui proiect la început, a unei chimii ce i-a surprins chiar și pe protagoniști.

O restituire bine-venită, înregistrat live cu toate instrumentele într-o singură cameră, Tel-Star Sessions arată tot potențialul demonstrat între timp de Gov’t Mule. Influențele lor veneau dinspre power trio-uri precum Cream, Jimi Hendrix Experience, ZZ Top sau Mountain, dar începutul anilor ‘90 îi făcea să amestece sunetele unei epoci noi, ce asculta grunge și alt-rock.

Acest album este mărturia începutului unei cariere prolifice, iar fanii vor fi cu siguranță încântați.


Sco-Mule: Gov’t Mule Featuring John Scofield

Anul era 1999.

Gov’t Mule era un proiect de jam band southern roots al lui Warren Haynes și Allen Woody (amândoi de la Allman Brothers Band), care începea să capete o existență proprie, dar era încă departe de ceea ce a devenit astăzi.

John Scofield, unul dintre idolii moderni ai publicului de jazz și fusion, începea să-și lărgească baza de fani cu audiențele jam band-urilor.

Colaborarea Scofield – Mule era o potrivire perfectă și s-a materializat în două show-uri legendare, din care nu au apărut înregistrări. Până acum.

Pe 26 ianuarie, a apărut CD-ul dublu Sco-Mule, două ore și jumătate de compoziții Mule și Scofield, coveruri James Brown, piese John Coltrane și Wayne Shorter.

Cei doi chitariști, Warren Haynes și John Scofield, au fost însoțiți pe scenă de Dr Dan Matrazzo la clape, Allen Woody la bas și Matt Abts la tobe – în Georgia, în septembrie 1999.

Un amestec de jazz, blues, rock, soul și funk într-un album așteptat de mai bine de 15 ani, care va putea fi retrăit de o nouă generație, deoarece Mule și Scofield vor străbate împreună Statele Unite, de la Seattle la New York și de la Columbus la Nashville.

Poate mai mult de atât, dar asta rămâne de văzut.