Drum bun Tom Petty!

Tom Petty a fost un icon al rock-ului de cea mai pură esență americană. A fost, pentru că în seara aceasta ne-a părăsit, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de a-și sărbători cea de a 67-lea aniversare.

A avut un succes imens și a primit toate onorurile de care se poate bucura un muzician – peste 80 de milioane de discuri vândute, Rock And Roll Hall Of Fame, propria stea pe Hollywood Walk Of Fame, premii peste premii, laude și admirație. Despre el s-au scris cărți, s-au făcut filme și a devenit parte integrantă a culturii pop contemporane, o piesă de neînlocuit în țesătura a ceea ce se numește generic Americana.

A făcut parte din acea specie rară de oameni despre care nu s-au spus lucruri rele și nu s-a bârfit, retras, concentrat pe ceea ce îl definea, muzica.

Legat de el, egoist, am o bucurie și un regret. Bucuria de a-l fi văzut live și de a fi cântat împreună cu zeci de mii de oameni într-o seară din august 2008, în Irvine, California, și regretul că asta nu se va mai întâmpla niciodată.

22197909_1652213734799206_102097668_o

Drum bun Tom Petty, don”t back down, stand your ground, learning to fly!

Adrian Coleașă

Anunțuri

Mason Hill, niște scoțieni de urmărit

Mason Hill își are originile în scena rock din Glasgow, fondatori fiind vocalistul Scott Taylor și chitaristul James Bird.

Până în februarie 2016 celor doi li s-au alăturat Marc Montgomery (chitară), Matthew Ward (bas), Craig McFetridge (tobe) și trupa a pornit oficial la drum.

Criticile au fost de la favorabile în sus, mai ales după apariția EP-ului de debut, înregistrat la The Foundry Music Lab în Motherwell.

Au fost descriși ca o combinație de Alter Bridge, Black Stone Cherry și Foo Fighters, dar deși comparațiile sunt meritate (și flatante) au o identitate clară deja.

Mă bucur să constat încă o dată existența unui val nou de trupe rock, cu rădăcini adânci în southern și blues, o nouă generație ce duce steagul mai departe.

Adrian Coleașă


Monster Truck, live @Romexpo

Monster Truck au pornit din Hamilton, Canada, în 2009. Opt ani mai târziu, au ajuns și la Romexpo, sâmbătă, 13 mai.

Monster Truck, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Joe Harvey (bas, voce lead), Jeremy Widerman (chitară), Brandon Bliss (clape) și Steve Kiely (tobe) au la activ 2 EP-uri, Monster Truck (2010) și The Brown EP (2011), și două albume, Furiosity (2013) și Sittin’ Heavy (2016).

Succesul a venit încă de la început, cu Seven Seas Of Blues, de pe The Brown EP, iar în 2013 câștigau premiul Juno (Grammy-ul canadian) pentru debut. O trupă ce muncește din greu, au cântat la Download, au deschis turneele unor Vista Chino sau Alice In Chains, iar piesele lor au ajuns deja în cele mai neașteptate locuri, de la jocuri (Sweet Mountain River pe Rocksmith 2014, Seven Seas Blues pe NHL 13 și Righteous Smoke pe NHL 17), la filme (Old Train în serialul Orphan Black) sau chiar pe terenurile de hochei (The Enforcer se cântă de fiecare dată când înscriu Toronto Maple Leafs).

Monster Truck, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Monster Truck, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Sâmbătă, condiția de trupă de deschidere le-a permis doar un set restrâns, dar extrem de convingător. Asta pentru cei care nu îi știau deja.  Aceștia erau destui (în definitiv, cu câteva excepții, oamenii veniseră pentru headlineri), dar mulți dintre ei au plecat convertiți.

Nu neapărat extrem de prolifici, marca lor de rock musculos este o fuziune de hard rock, stoner, southern și heavy blues. Un sunet amplu le permite să se simtă bine în spații largi și par predestinați pentru stadioane.

Why Are You Rocking a rămas o întrebare retorică, pentru că a dat un semnal instantaneu. Don”t Tell Me How To Live, The Enforcer, The Lion, She’s A Witch, Sweet Mountain River, Old Train… au luat pe sus un public poate surprins, dar care s-a bucurat vizibil de tot ceea ce primea. Și pe bună dreptate.

Când trec în teritorii precis definite, comparațiile se fac doar cu cei mai mari. For The People (pe care nu au cântat-o sâmbătă, deși este în setlistul lor obișnuit) merită oricând să fie în catalogul Lynyrd Skynyrd, iar For The Sun și-ar fi dorit-o cu siguranță Free sau Bad Company dacă ar mai fi cântat astăzi.

Monster Truck, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Monster Truck fac parte din acea specie rară de trupe pur live. Oricât de bine ar suna ce înregistrează (și sună foarte bine), live lucrurile se amplifică exponențial. Sunt născuți pentru scenă, este mediul lor natural, o iau în stăpânire și nu îi mai dau drumul.

Sunt o trupă tânără, foarte puternică și extrem de dornică. Dornică de afirmare, dornică de a-și prezenta muzica în fața cât mai multor oameni, dornică pur și simplu să cânte și să se simtă foarte bine în timp ce fac asta.

Sunt gata să pariez că data următoare îi vom vedea ca headlineri, nu în deschiderea vreunei alte trupe, galonate, dar aflate la ora albastră a carierei. Pentru că pot și pentru că merită!

Adrian Coleașă

PS: Când am plecat, imediat după ce au terminat de cântat, stocul lor de viniluri era deja epuizat, iar restul de merch era în pericol iminent. O fi și ăsta un semn.

PPS: Galeriile foto sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).


RIP Butch Trucks!

Allman Brothers sunt, poate mai mult decât orice altă trupă, sinonimi cu southern rock, iar Butch Trucks a fost unul dintre membrii fondatori.

Butch Trucks (1947-2017)

Născut în Jacksonville, Florida, pe 11 mai 1947, a fost invitat de Duane Allman să participe la un nou proiect al său, în 1969. Proiectul a devenit Allman Brothers Band și restul a fost istorie muzicală.

Un mare instrumentist, component esențial a unei secții ritmice aparte (Allman Brothers au cântat mereu cu doi toboșari, Butch și Jaimoe Johanson), a fost membru al trupei până la finalul oficial, în 2014.

Parte a unei familii muzicale extinse, Butch a fost și unchiul lui Derek Trucks (el însuși chitarist în Allman Brothers din 1999, în paralel cu o carieră solo prodigioasă).

Pe 24 ianuarie ne-a părăsit, la 69 de ani. RIP Butch Trucks!


Adevăratul debut al Gov’t Mule

Pe 5 august, Mascot Label Group va scoate un album special. Era iunie 1994, iar Warren Haynes, Allen Woody și Matt Abts intrau în studiourile Tel-Star din Bradent, Florida. Haynes și Woody aveau o pauză în programul Allman Brothers, iar Warren lucrase deja cu Abts în Dickey Betts Band.

Bandshot%20Tel-Star%20Sessions

Photo courtesy of Mascot Label Group

Nu aveau planuri mari, doar să înregistreze un album cu buget redus și să cânte câteva show-uri. Probabil ar fi râs cu pofta să le fi spus cineva că acest proiect improvizațional va deveni una dintre cele mai respectate trupe nord-americane, chintesență a conceptului de jam band, Gov’t Mule.

Aceste demouri, remixate și remasterizate, vor apărea acum sub numele The Tel-Star Sessions. Ceea ce ar fi trebuit să fie albumul de debut al trupei surprinde toată energia brută a unui proiect la început, a unei chimii ce i-a surprins chiar și pe protagoniști.

O restituire bine-venită, înregistrat live cu toate instrumentele într-o singură cameră, Tel-Star Sessions arată tot potențialul demonstrat între timp de Gov’t Mule. Influențele lor veneau dinspre power trio-uri precum Cream, Jimi Hendrix Experience, ZZ Top sau Mountain, dar începutul anilor ‘90 îi făcea să amestece sunetele unei epoci noi, ce asculta grunge și alt-rock.

Acest album este mărturia începutului unei cariere prolifice, iar fanii vor fi cu siguranță încântați.