The Hitch, nou single Robbie Krieger
Postat: 28/06/2020 Înscris în: Muzică | Tags: acid, blues rock, fusion, instrumental, psychedelic, robby krieger, rock, the hitch, the ritual begins at sundown Scrie un comentariuThe Ritual Begins At Sundown, cel de al 9-lea album Robbie Krieger post Doors era programat să apară pe 24 aprilie. Pandemia a decalat și această lansare, ca multe alte lucruri, pentru 14 august.
Pentru a face așteptarea mai suportabilă, după The Drift și Slide Home, avem acum un al treilea single, The Hitch.
Fără a fi un rock star pentru mase, Krieger rămâne unul dintre cei apreciați muzicieni de către colegii de breaslă. Etichetat ca unul dintre cei mai inventivi și imprevizibili chitariști, a fost invitat pe scenă și în studio de artiști din toate generațiile și din toate genurile, de la Lady Gaga, Myley Cyrus sau Marilyn Manson, de la Ramones, John Mayer, Alice In Chains sau Alice Cooper, și este fără nici o îndoială una dintre instituțiile recunoscute ale muzicii rock din toate timpurile.
Pre-order The Ritual Begins At Sundown: https://smarturl.it/RobbyKrieger
Adrian Coleașă
Din izolare, Mike Dawes ne aduce pantalonii lui William Shatner
Postat: 03/04/2020 Înscris în: Muzică | Tags: acustic, clip, instrumental, mike dawes, rock, single, video, william shatner's pants Scrie un comentariuBritanicul Mike Dawes face parte din noua generație de virtuozi ai chitarei acustice. Influențat de artiști ca Pierre Bensusan sau regretații Michael Hedges și Eric Roche, abordarea sa neconvențională, care desfide categorisirea într-un gen anume, i-a adus inclusiv onoarea de a fi primul chitarist acustic semnat de DiMarzio, producător de doze de chitară preferat de o pleiadă de monștri sacri ai instrumentului precum John Petrucci, Joe Satriani, Steve Vai, Steve Lukather, Steve Morse sau John 5, contribuind (alături de Larry Dimarzio și Nick Benjamin) la designul dozelor Black Angel.
Aflat în izolare undeva în Bristol, Dawes continuă lucrul la cel de al treilea său album solo, succesorul aclamatelor What Just Happened? (2013) și ERA (2017). Până la apariția albumului, avem parte de surpriza unui single de sine stătător, William Shatner’s Pants.
Doritorii pot găsi transcrierea piesei pe site-ul artistului, împreună cu MP3-ul aferent și ilustrația ce îl reprezintă pe William Shatner pierzându-și pantalonii în transporter – https://mikedawes.co.uk/product/william-shatners-pants-guitar-tab-free-mp3/
Adrian Coleașă
Nineteen Eighty, primul single de pe noul album Joe Satriani
Postat: 10/02/2020 Înscris în: Muzică | Tags: 2020, album, instrumental, joe satriani, nineteen eighty, rock, shapeshifter, single, turneu Scrie un comentariuShapeshifting, cel de al 17-lea album de studio Joe Satriani este programat să apară pe 10 aprilie. Primul single, apărut joi, 6 februarie, este Nineteen Eighty, o piesă cu un feeling retro AOR prin care Satch revine în teritoriul spiritual de la începutul carierei sale, în vremurile primei sale trupe, The Squares.
După mai bine de patru decenii de activitate, Satriani demonstrează din nou că rămâne cel mai consistent, prolific și creativ chitarist al generației sale, iar Shapeshifting poate fi pre-comandat la https://joesatriani.lnk.to/Shapeshifting.
La doar câteva zile după lansare, va începe și turneul european de promovare, în care va fi însoțit de veteranul Kenny Aronoff (fostul toboșar al lui John Mellencamp timp de 17 ani, colaborator al lui Bruce Springsteen, John Fogerty, Melissa Etheridge, Bob Dylan, Bob Seger și al multor altora), loialul Bryan “The Beast” Beller la bas și unul dintre cele mai respectate talente ale Australiei, Rai Thistlethwayte, la clape și chitară.
Adrian Coleașă
Jason Becker, un nou album solo triumfător
Postat: 16/11/2018 Înscris în: Muzică | Tags: album, hold on to love, instrumental, jason becker, lansare, neoclassical, rock, triumphant hearts, valley of fire Scrie un comentariuPovestea lui Jason Becker, dureros de reală, pare desprinsă din cărțile motivaționale, o poveste despre talent, determinare și, până la urmă, despre triumf.
Copil-minune al chitarei, a devenit cunoscut încă din adolescență, la doar 16 ani devenind membru al duetului instrumental Cacophony, alături de prietenul său Marty Friedman. După două albume aclamate cu Cacophony (Speed Metal Symphony (1987) și Go Off! (1988)), cariera sa părea lansată pe orbită, atât ca artist solo, cât și ca nou chitarist în trupa lui Dave Lee Roth (unde îl înlocuise pe Steve Vai, plecat la Whitesnake, și cu care a scos A Little Ain’t Enough (1991)).
Dar în 1990, în timpul înregistrării albumului cu Dave Lee Roth, Becker a fost diagnosticat cu SLA (scleroza laterală amiotrofică) și i s-au mai dat trei până la cinci ani de trăit. Și-a pierdut rapid abilitățile fizice, mai întâi pe cea de a cânta la chitară, apoi pe cea de a merge și până la urmă chiar și capacitatea de a vorbi. Și totuși…
Ca și în cazul lui Stephen Hawking, altă victimă celebră a acestei boli incurabile, deși are nevoie de aparate chiar și pentru a respira, mintea i-a rămas limpede și productivă. Cu ajutorul unui dispozitiv conceput de tatăl său, controlat doar prin mișcările globilor oculari a continuat să comunice și chiar să compună muzică.
Nu mai poate cânta, dar prietenii săi i-au oferit bucuroși ajutorul. Și când printre prieteni sunt niște muzicieni ca Steve Perry, Michael Lee Firkins, Marty Friedman, Steve Vai, Joe Satriani, Greg Howe sau Steve Hunter, rezultatul înregistrărilor nu poate decât să împlinească integral viziunea compozitorului.
Perspective (1996) a fost primul album scos vreodată de o persoană cu SLA, urmat de compilația Collection (2008), care avea și trei piese noi. Asta printre mai multe discuri ce strângeau demo-uri și înregistrări din tinerețe.
2018 se va număra printre anii semnificativi pentru Jason Becker. Pe 7 decembrie va apărea inspirat intitulatul Triumphant Hearts, la Music Theories Recordings/Mascot Label Group.
Primul extras al albumului a fost prezentat deja pe 10 octombrie, se numește Valley Of Fire și pe el apar cei numiți The Magnificent 13, adică Michael Lee Firkins, Steve Vai, Joe Bonamassa, Paul Gilbert, Neal Schon, Mattias IA Eklundh, Marty Friedman, Greg Howe, Jeff Loomis, Richie Kotzen, Gus G., Steve Hunter și Ben Woods.
Cel de al doilea extras pe single este Hold On To Love, trebuia să fie inițial o piesă instrumentală. Pe parcurs, cu ajutorul cântărețului californian Codany Holiday și a chitarei lui Daniele Gottardo (care a vizitat Bucureștiul în 2016), a devenit o afirmație pozitivă zdrobitoare în simplitatea ei.
“This is my story, and in a way, everyone’s story. Life – we are all just trying to be happy.” – Jason Becker
Adrian Coleașă
Jason Becker online:
http://jasonbecker.com/
https://www.instagram.com/jasonbeckerofficial
https://www.facebook.com/jasonbeckerofficial/
https://twitter.com/jasonelibecker
Pre-order Triumphant Hearts: http://smarturl.it/JasonBecker

