Black Country Communion
Postat: 27/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: bcc, black country communion, blues, derek sherinian, glenn hughes, hard, jason bonham, Joe Bonamassa, rock Scrie un comentariuLung nume, mare trupă, chiar supergroup. Anul trecut, lumea s-a entuziasmat instant numai când a aflat componența – Glenn Hughes (Trapeze, Deep Purple), Jason Bonham (fiul tatălui său), Derek Sherinian (Dream Theater), Joe Bonamassa.
M-am entuziasmat și eu, cam până când am ascultat primul single. Și pentru că nu mi-a plăcut deloc (dar absolut deloc), m-am dezumflat la fel de instant și i-am pus la ignore. Nu întotdeauna și nu pentru toată lumea e o mișcare bună de marketing să dai ceva moka.
Albumul, produs de Kevin Shirley, a apărut pe la sfârșitul lui septembrie 2010, chiar dacă l-am ignorat cu obstinație.
Și a fost atât de bine primit încât au promovat ei ce-au promovat, după care s-au repezit direct în studio, pentru al doilea. Ce să vezi, ce să crezi, nu i-a descurajat că îi boicotam în continuare. Mai rău, mă anunțau pe unde apucau că lucrează la noul album, mai apoi că și apare, prin iunie.
Și iată că perseverența funcționează. De gura lor, într-o bună zi de 2011 am și ascultat albumul eponim de debut (eponim, adică “își dă numele singur”, adică self-titled, am căutat prin dicționare acum vreo 17 ani și mai bine, când mai scriam pe la gazetă). Șiii… lo and behold, vorba insularului, mi-a și plăcut, de m-am uitat urât la mine însumi în oglindă că l-am ignorat aiurea atâta vreme. (Da’ single-ul ăla, “One Last Soul”, tot nefericit a fost ales, parol.)
Albumul nou, intitulat extrem de plastic “2”, apare pe 14 iunie. Cu deschiderea listei de pre-comenzi a venit iepurașul pe 25 aprilie (harnic iepuraș, mai un Ozzy, mai un BCC). În fine, pentru nerăbdători, site-ul oficial al trupei are noutăți peste noutăți și tot felul de oferte.
Până apare, mă duc să-l mai ascult p-ăla (mai) vechi.
După weekend, hai noroc Vali!
Postat: 14/02/2011 Înscris în: Știri | Tags: blues, DOLE, Dust Bowl, Feel Like Makin Love, Florin Ochescu, Joe Bonamassa, Nicu Patoi, Paul Rodgers, Queen, rock, Silvia Dumitrescu, Valentine Scrie un comentariuȘi a mai trecut un weekend. Fiecare cu programul propriu, eu am semnat condica la Gyuri’s Pub, așa cum am promis, De fapt, nu atât la pub (arhiplin, a ieșit și soarele, și lumea din casă), cât la cântare – D.O.L.E. & Friends. D.O.L.E. sunt Deacă, Ochilă și Lapi, friends au fost Silvia Dumitrescu și Nicu Patoi. Nu spun decât că a fost și blues, a fost și rock, și în general a fost foarte mișto, exact cum mă așteptam; curioșii să-și facă o părere proprie data viitoare.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Ce cântări mi-am pus în calendar săptămâna asta?
Miercuri, 16, este Aquarius în Tribute. Din nou se sărbătoresc Vărsătorii – Berti Barbera, Florin Ochescu, Nicu Patoi, Eugen Caminschi, Mugurel Diaconescu.
Joi, 17, în Big Mamou avem Up To Eleven și Astero. Post-grunge, alt.indie și alte arome de același gen, be there. A da, și un alt lot de Vărsători sărbătoribili (trei în Up To Eleven, n-am verificat Astero).
* * *
Joe Bonamassa va avea album nou pe 22 martie, “Dust Bowl”. Gurile rele spun că este în studio din ianuarie pentru al doilea album al Black Country Communion. Click pe poză și se poate lua piesa titlu a “Dust Bowl”, de la Joe, nașu mare. Mă rog, presupune să vă înscrieți pe lista pentru newsletter, dar omul e pașnic, nu spameaza, am verificat pe pielea mea.
* * *
Și uite că a venit iar Valentine’s Day.
Da, știu că e de import, știu că n-avem noi treabă cu Sfântul Valentin (în calendarul ortodox există un Sfânt Sfințit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei, pe 30 iulie; habar n-am ce a făcut, e acolo pe listă, după Sila, Silvan, Crescent, Andronic și Iulita).
Eu zic să fie primită și ziua de Valentine. Mai bine o sărbătoare în plus, decât una în minus. Pretext pentru pupături, cine romantice și lugu lugu. Să trăiască!
Hai happy Valentine’s Day și să fim iubiți cu toții! Preferabil de cine dorim, dacă se poate și ne face bine la sănătate. Aloha!







