Black Country Communion

Lung nume, mare trupă, chiar supergroup. Anul trecut, lumea s-a entuziasmat instant numai când a aflat componența – Glenn Hughes (Trapeze, Deep Purple), Jason Bonham (fiul tatălui său), Derek Sherinian (Dream Theater), Joe Bonamassa.

M-am entuziasmat și eu, cam până când am ascultat primul single. Și pentru că nu mi-a plăcut deloc (dar absolut deloc), m-am dezumflat la fel de instant și i-am pus la ignore. Nu întotdeauna și nu pentru toată lumea e o mișcare bună de marketing să dai ceva moka.

Albumul, produs de Kevin Shirley, a apărut pe la sfârșitul lui septembrie 2010, chiar dacă l-am ignorat cu obstinație.

N-a fost infamul single, dar ar fi meritat să fie.

Și a fost atât de bine primit încât au promovat ei ce-au promovat, după care s-au repezit direct în studio, pentru al doilea. Ce să vezi, ce să crezi, nu i-a descurajat că îi boicotam în continuare. Mai rău, mă anunțau pe unde apucau că lucrează la noul album, mai apoi că și apare, prin iunie.

Și iată că perseverența funcționează. De gura lor, într-o bună zi de 2011 am și ascultat albumul eponim de debut (eponim, adică “își dă numele singur”, adică self-titled, am căutat prin dicționare acum vreo 17 ani și mai bine, când mai scriam pe la gazetă). Șiii… lo and behold, vorba insularului, mi-a și plăcut, de m-am uitat urât la mine însumi în oglindă că l-am ignorat aiurea atâta vreme. (Da’ single-ul ăla, “One Last Soul”, tot nefericit a fost ales, parol.)

Albumul nou, intitulat extrem de plastic “2”, apare pe 14 iunie. Cu deschiderea listei de pre-comenzi a venit iepurașul pe 25 aprilie (harnic iepuraș, mai un Ozzy, mai un BCC). În fine, pentru nerăbdători, site-ul oficial al trupei are noutăți peste noutăți și tot felul de oferte.

Până apare, mă duc să-l mai ascult p-ăla (mai) vechi.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s