Muzica trap, sănătatea mintală, egalitatea de gen și noile platforme de finanțare pentru artiști, pe lista celor mai așteptate discuții de la Mastering the Music Business 2022
Postat: 26/08/2022 Înscris în: Știri, Music Business | Tags: 2022, 6-8 septembrie, bucuresti, mmb, Music Business Scrie un comentariuZeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.
#Workshopuri (6 septembrie) – În cadrul workshopurilor, participanții vor putea învăța într-un mod interactiv cum să organizeze un festival, cum să-și planifice un turneu internațional, cum să scrie versuri și cum să sincronizeze perfect o piesă:
-
„Let’s play: The festivals game & The artist management game” – în care participanții se vor putea pune în papucii unui manager de artist și a unui organizator de festivaluri – workshop susținut de Ekaterina Bazhanova
-
„New sheriff: booking an international tour” – despre rețeta unui tur internațional organizat cu succes – workshop susținut de Valeriu Borcos
-
„Sync About It. Music Synchronization” – workshop cu Andra Vasile și Gabriela Sachelarie
-
„Wanted: the perfect song”, susținut de Dan Byron – unul dintre cele mai de succes workshopuri, care revine la MMB pentru a 5-a oară
#Paneluri și #prezentări (7 și 8 septembrie) – Printre cele mai așteptate dezbateri sunt cele legate de noile platforme de finanțare pentru artiști, egalitatea de șanse din industrie, muzica trap și modul în care este ea percepută în piață, dependență și depresie, dar și muzica din jocurile video și reclame. Câteva dintre cele mai așteptate paneluri:
-
„Mental health in the music industry”, la care va participa Doru Trăscău – solistul The Mono Jacks, Sandy Graham – fondator și redactor șef al Cashbox Radio din Canada, Adrian Socol – psihoterapeut și conferențiar în cadrul facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Michelle Titian – o cunoscută artistă din Canada care s-a luptat ani de zile cu dependența de alcool
-
„How to Patreon” cu Ronny Kriger – General Manager Europe pentru Patreon, Andreea Runceanu – violonistă și membru fondator al trupei Amadeus Electric Quartet și Diana Petcu – artist român pentru care platforma Patreon a devenit o sursă sigură de venit;
-
„Behind the hits – music release strategy” cu Dan Fințescu – director de programe la Kiss FM, Oxi Constantin – fost manager de trupe, actual parte din echipa Cat Music A&R, Gabriela Sachelarie, Marian Dorobanțu – managerul din spatele unor artiști de success la Spike și Andia
-
„Press Play. Where video games meet sync, bespoke music and sound design” cu Codie Childs, de la PlayStation Studios Creative Arts.
-
„Music & Ads. How to place your music in commercials” cu Andreea Spilca și Adrian Rusu de la McCann Bucharest, Seppl Kretz music supervisor multi-premiat, Robert Singerman – unul dintre cei mai experimentați profesioniști din industria muzicală internațională, lucrând de-a lungul anilor cu artiști ca R.E.M., Gipsy Kings, James Brown, Suzanne Vega și mulți alții.
-
„No love for new music. Why has the consumption of new music lost so much ground to back catalogue? ”, cu Marius Moga, Cătălin Muraru, Andreea Berghea, Steve Ferris și Jehan Paumero-Believe
„Pe lângă prezența propriu-zisă la paneluri, workshopuri și prezentări, încurajăm participanții la MMB să interacționeze cât mai mult cu invitații. Networkingul e crucial în domeniul ăsta dar, pentru că de multe ori timiditatea învinge curiozitatea, am creat un program numit Meet the Experts prin care doritorii au putut să se înscrie în prealabil la o întâlnire față în față cu speakerul care îi interesează cel mai mult. În plus, avem numeroase recepții unde atmosfera e relaxată și participanții au ocazia să socializeze cu oricine își doresc”, spune Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB.
Întregul program al conferinței poate fi văzut pehttps://mmb2022.sched.com/ .
Bilete se găsesc în rețeaua iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-mastering-the-music-business-2022-74101/ și pe platforma ove.ro .
Despre MMB
Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România. Dedicat tuturor pasionaților de muzică, MMB e locul unde atât artiștii independenți din țară, cât și profesioniștii din domeniu au ocazia să se întâlnească cu experți de top din industrie, să învețe de la ei și să interacționeze în mod direct. Cum să lansezi propriul festival, cum să scrii și să compui cântece sau cum să creezi o vedetă de la zero sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul conferinței.
Dar MMB nu e doar o conferință, este locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, ingineri de sunet și lumini, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai.
Eveniment organizat de RAW Music și susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation), proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă. Parteneri: IMPALA, INDIERO, Mediatrust. Parteneri media: Rock FM, Kiss FM, Magic FM, Zile și nopți, G4media.
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.masteringthemusicbusiness.ro
Sănătate mintală și provocările după pandemie, cele mai așteptate subiecte la conferința Mastering the Music Business VI
Postat: 12/08/2021 Înscris în: Music Business | Tags: 2021, 31 august - 2 septembrie, conferinta, mastering the music business, mmb, Music Business, sanatate mintala Scrie un comentariuCea de-a șasea ediție a conferinței Mastering the Music Business, primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 31 august – 2 septembrie 2021.
Într-un format hibrid (cu prezență fizică sau online), peste 100 de speakeri români și internaționali din industria muzicală, din peste 20 de țări, vor aborda teme de interes pentru actorii din industria muzicală. Printre aceștia se numără Steve Vai, celebrul chitarist american și multiplu laureat Grammy, dar și Jordan Rudess, multi-instrumentist al trupei americane de progressive metal Dream Theater.
Workshopuri și paneluri
Cele mai așteptate workshopuri și paneluri, susținute de specialiști cunoscuți din industrie, sunt cele despre cum să faci față provocărilor apărute după pandemie și cum s-au adaptat artiștii, dar, mai ales, cum să rămâi sănătos mintal după o perioadă foarte grea pentru toți cei din domeniu. În cadrul dezbaterilor, accentul se pune pe soluții și idei creative, care să fie cât mai utile și aplicate. Printre temele acestei ediții se numără și „tineri antreprenori”, „femeile în industria muzicală”, „viitorul muzicii live” sau „muzica din filme”.
Sănătate mintală și provocările după pandemie – Echilibrul psihic e unul dintre cele mai importante lucruri, indiferent de domeniul de activitate. În ultima vreme, pandemia a înclinat și mai mult balanța și a produs dezechilibre în rândul multor persoane, mai ales artiști. Se va vorbi despre sănătate mintală în rândul artiștilor și profesioniștilor din music business. Despre anxietăți, presiunea succesului, ritmul alert de muncă, obiceiuri nesănătoase (mâncat pe fugă, lipsa somnului), cum negociezi cu succesul care uneori vine peste noapte etc. În același timp, subiectele sunt abordate și la nivel de industrie: cum ne revenim după ultimul an jumătate, cum arată industria acum, ce s-a schimbat în bine, ce s-a schimbat în rău, ce am învățat?
Tineri antreprenori din industria muzicală – Într-un secol dominat de tehnologie și social media, e mult mai ușor să devii antreprenor și să te faci cunoscut. Există instrumente gratuite, puse la dispoziția tuturor, care pot scoate un artist din anonimat. Panelul pune în lumină tinerii artiști care au idei antreprenoriale istețe și de succes. Dar cum vin ideile, cum găsesc timp să se ocupe de business și cum afectează asta timpul dedicat artei lor? Cum se păstrează creativitatea printre formulare, contracte și alte provocări ce trebuie manageriate din rolul de antreprenor?
Viitorul muzicii live – Artiștii iubesc concertele, întâlnirea cu fanii, atmosfera de pe scenă – sunt lucruri ce le-au lipsit cu desăvârșire în ultimul timp. Dar publicul ce-și dorește? Alege să facă un efort pentru a-și vedea artistul preferat, să-și facă timp pentru un concert sau festival, să plătească bani pe bilet, poate chiar transport sau cazare? Sau preferă confortul casei, al căștilor sau a difuzoarelor de cea mai bună calitate, unde pot da „play” gratuit melodiilor preferate, în orice moment al zilei? Toate acestea sunt întrebări pe care Dan Fințescu le va aduce în fața profesioniștilor, în cadrul panelului pe care-l moderează.
Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB declară că „suntem obișnuiți să vorbim din cărți și să dăm lecții primite de la alții, dar Mastering the Music Business e locul în care ne bazăm pe experiența noastră. Cu atâția profesioniști în jur, veniți din toate colțurile lumii, din culturi și medii diferite, fiecare cu o poveste unică, nu ai cum să nu fii ochi și urechi și să înveți de la cei mai buni. Mai mult, panelurile și workshopurile din cadrul conferinței încurajează dezbaterile și întrebările incomode, pe care poate că ți-e mai greu să le adresezi într-un alt context.”
Biletele pentru conferință s-au pus în vânzare pe https://ove.ro/mastering-the-music-business-2021 și pe https://www.iabilet.ro/bilete-mastering-the-music-business-2021-44259/
Biletele cumpărate pentru ediția din 2020 vor garanta accesul la #MMB2021 și rămân valabile pentru noile date.
_____________________________________________________________________________
Despre MMB
Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor, managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele cinci ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii. Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.
Mastering the Music Business este susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation), proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă. Cea de-a șasea ediție este sponsorizată de Merlin, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.
Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 17 – 19 martie la conferința Mastering The Music Business
Postat: 20/02/2020 Înscris în: Știri, Music Business | Tags: 17-19 martie, 2020, industria muzicala, mastering the music business, mmb, Music Business Scrie un comentariuTimp de 3 zile, în perioada 17 – 19 martie, conferința Mastering The Music Business (MMB) transformă Bucureștiul în capitala muzicii, devenind locul în care artiști din toate genurile muzicale se vor întâlni și vor avea ocazia să împărtășească idei cu profesioniști de succes din țară și din străinătate. Producători ai industriei muzicale globale și bookeri ai unor festivaluri importante la nivel european vor veni la MMB pentru a întâlni și asculta peste 15 trupe românești și internaționale în cadrul MMB Showcase Festival.
Cea de-a cincea ediție a Mastering the Music Business aduce numeroși speakeri români și internaționali, din industria muzicală și din industriile adiacente, atât din România, cât și din Franța, Marea Britanie, Olanda, Italia, Belgia, Ungaria sau Statele Unite ale Americii. Aceștia le vor prezenta participanților la conferință idei și tehnologii noi din industrie, dar și povești de succes.
Printre speakerii internaționali care vor fi prezenți la Hotel Caro în perioada 17-19 martie se regăsesc: Ralf Niemczyk (DE) – autor, podcaster și cunoscut jurnalist de la Rolling Stone Magazine Germania, Philippe Weiss (CH) – unul dintre cei mai importanți ingineri de sunet din industrie având în portofoliu artiști ca Madonna, David Guetta, Usher, Kendrick Lamar, Selah Sue, Drake sau Alicia Keys, Robert Meijerink (NL) – booking manager la Eurosonic Noorderslag, cel mai mare festival de tip showcase din Europa, Corinne Sadki (FR) – președinte al European Music Exporters Exchange (EMEE), Maria Romana Francesca Trainini (IT) – fondator al Independent Music Publishers Forum și mulți alții.
Printre speakerii români se numără: Edy Chereji – unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, Laura Coroianu și Guido Janssens – fondatorii EMAGIC și organizatorii Awake Festival, Titus Carole – Production Manager al festivalului Electric Castle, dar și artiști consacrați ca Tudor Chirilă – actor, solist, scriitor și jurat în cadrul emisiunii Vocea României, Dan Byron – solistul trupei byron, Doru Trăscău – vocea trupei The Mono Jacks, Cornel Ilie – solistul trupei Vunk și mulți alți oameni de radio, promoteri sau reprezentanți ai caselor de discuri.
Lista completă a speakerilor se găsește aici: https://masteringthemusicbusiness.ro/speakers/
Taxa de acces la toate activitățile MMB 2020 este de 299 de lei și include participarea la conferință în zilele de 17 -19 martie, la Hotel Caro, și acces la showcase-urile din cadrul MMB Showcase Festival din serile de 17 -19 martie de la Expirat.
Bilete se găsesc aici: https://masteringthemusicbusiness.ro/tickets/
Despre MMB
Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor, managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.
În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel baza de fani.
Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.
Mastering the Music Business 2020: Cum să devii un artist de succes în 10 workshop-uri.
Postat: 06/02/2020 Înscris în: Știri, Music Business | Tags: 17-19 martie, 2020, industria muzicala, mastering the music business, mmb, Music Business Scrie un comentariuÎn perioada 17-19 martie, a cincea ediție a conferinței Mastering The Music Business (MMB) va transforma Bucureștiul în kilometrul 0 al industriei muzicale. Capitala devine locul în care artiști din toate genurile muzicale se vor întâlni și vor avea ocazia să împărtășească idei cu profesioniști de succes din țară și din străinătate.
Anul acesta, ziua dedicată workshopurilor va fi 17 martie. Acestea vor fi susținute de specialiști cunoscuți din industrie care vor aborda teme de interes într-un mod mult mai aplicat și la subiect. Printre altele, participanții vor învăța tehnici de scriere a unui cântec, vor înțelege mai bine legislația, vor învăța cum să realizeze conținut multimedia și cum să-l amplifice și vor afla cum să organizeze un festival prin jocuri de business.
Cum să scrii versuri memorabile
Când vine vorba despre cântece bune, rimele nu sunt totul. Dan Byron, solistul și omul din spatele versurilor trupei byron, revine pentru al treilea an consecutiv cu workshop-ul de songwriting. Dan va vorbi despre știința de a scrie un cântec, despre modalitățile prin care artiștii pot scrie muzică și versuri controlat, despre resursele disponibile și despre miturile dezvoltate în jurul ideii de songwriting.
Un vis devenit realitate: educație financiară pentru artiști
Dacă ar trebui ca artiștii să voteze cea mai complicată parte a meseriei lor, nu ar fi o surpriză ca răspunsul tuturor, la unison, să fie: bugetele, ANAF-ul și legislația mereu în schimbare. Tocmai de aceea, unul dintre cele mai așteptate workshop-uri din cadrul conferinței Mastering the Music Business este cel dedicat legislației și politicilor fiscale – Legislation and fiscal policy. Iulia Popovici, jurnalist, curator și critic de artă, cunoscută pentru expertize și diagnoze culturale (inclusiv privind regimul fiscal al lucrătorilor culturali) va traduce cadrele legislative și nu numai din legaleză pe înțelesul tuturor.
Anca Lupeș, fondator al conferinței Mastering The Music Business, spune că „nefiind un domeniu asociat cu creativitatea, artiștii preferă să nu se gândească prea mult la aspectele financiare și legislative ale industriei în care activează. Dar ele există și îi afectează independent de voința lor. Workshopul Iuliei aduce puțină lumină în viața boemă a artiștilor și le arată că lucrurile nu sunt așa de grele precum par, mai mult, îi va ajuta să devină artiști compleți.”
Jocuri pentru management artistic și organizarea unui festival
Dacă lucrezi în industria muzicală știi deja că organizarea unui festival sau managementul unui artist nu sunt floare la ureche, dar pot deveni. Ekaterina Bazhanova, unul dintre cei mai cunoscuți manageri artistici independenți din Rusia, va susține în cadrul conferinței MMB două workshopuri dedicate celor două subiecte – The Artist Management Game și The Festival Game. La baza acestor workshopuri vor sta două jocuri dezvoltate chiar de Ekaterina, jocuri care simulează situații reale din business și ajută participanții să înțeleagă principiile, dar și procesul decizional din spate.
Conținutul – liantul dintre artist și fani
Andras Bodrogi, specialist certificat YouTube și trainer partener al Google Ground Budapest, va ajuta participanții să înțeleagă importanța comunicării online, dar mai ales a conținutului video ca parte a planului de promovare prin workshopul – Boost Your Content! Multi-format content planning and creation for multi-platform activation. Cei care participă vor învăța despre cum să planifici și să creezi conținut, cum să-l multiplici în diferite formate și cum să construiești o strategie care să țină cont de resursele de timp și de bani ale fiecărui artist în parte.
Ziua dedicată workshop-urilor este prima din cele 3 zile ale conferinței Mastering the Music Business. Ele se vor desfășura la Hotel Caro, luni, 17 martie, iar lista completă a celor 10 workshop-uri este disponibilă pe: www.masteringthemusicbusiness.ro.
Biletele pentru accesul la workshopuri se pot cumpăra separat sau împreună cu accesul la conferință (bilet all access), de pe plaformele Ove.ro și iabilet.ro.
https://ove.ro/mastering-the-music-business-2020-conference-showcase-festival
https://www.iabilet.ro/bilete-mastering-the-music-business-2020-44259/
Despre MMB
Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor, managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.
În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel baza de fani.
Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.