In The Deep, nou single Alter Bridge

A mai rămas puțin până pe 18 octombrie, când va apărea Walk The Sky, cel de al șaselea album Alter Bridge.

După Wouldn’t You Rather, Pay No Mind și Take The Crown, de ieri avem un al patrulea single, In The Deep.

Adrian Coleașă


Alter Bridge, în așteptarea noului album

Walk The Sky, cel de al șaselea album de studio Alter Bridge este așteptat să apară pe 18 octombrie, așa cum menționam încă din iunie.

Deși mai sunt încă aproape două luni până atunci, după Wouldn’t You Rather, primul single, avem deja încă două extrase.

Pe 25 iulie apărea cel de al doilea single, Pay No Mind.

Astăzi, 22 august, a apărut și cel de al treilea single, Take The Crown.

Apariția pe piață a noului album îi va găsi în plin turneu american, din noiembrie până la sfârșitul anului urmând să se mute în Europa. În cadrul turneului din Statele Unite vor fi însoțiți de Skillet, cu Dirty Honey ca special guest, iar în cel european vor fi susținuți de The Raven Age și Sevendust, iar Shinedown va apărea ca special guest.

Adrian Coleașă


Alter Bridge au lansat Wouldn’t You Rather, primul single de pe noul album

Pe 18 octombrie este programat să apară Walk The Sky, cel de al șaselea album de studio Alter Bridge.

Înregistrat în perioada martie-mai, albumul a fost produs de același Michael Baskette, responsabil nu doar de toate albumele lor de la Blackbird încoace, ci și de materialele solo ale lui Mark Tremonti și Myles Kennedy.

Astăzi, 28 iunie, au lansat primul single al viitorului album, Wouldn’t You Rather, o introducere foarte articulată la ce ne așteaptă în octombrie.

Apariția pe piață a Walk The Sky îi va găsi în plin turneu american, din noiembrie până la sfârșitul anului urmând să se mute în Europa. În deschiderea turneului european îi vor susține The Raven Age și Sevendust, cu Shinedown ca special guest.

Adrian Coleașă

Tracklist Walk The Sky:

1. One Life
2. Wouldn’t You Rather
3. In the Deep
4. Godspeed
5. Native Son
6. Take the Crown
7. Indoctrination
8. The Bitter End
9. Pay No Mind
10. Forever Falling
11. Clear Horizon
12. Walking on the Sky
13. Tear Us Apart
14. Dying Light


Alter Bridge – The Last Hero

Alter Bridge au depșit de mult orice comparații cu Creed. Ceea ce acum 12 ani era un supergrup a căpătat de mult o coeziune și o identitate proprie.

Alter Bridge by Carlos Amoedo, 2016

Photo by Carlos Amoedo, courtesy of Napalm Records

Acum trei ani apărea Fortress, cel de al patrulea album de studio, iar ieri, 7 octombrie, Napalm Records l-au scos în fine pe cel de al cincilea, The Last Hero,

O evoluție naturală și nu o revoluție, The Last Hero construiește pe fundația solidă deja construită și reafirmă punctele forte ale grupului – melodii vocale care nu suportă vreun compromis, dueluri de chitare suprapuse pe o secție ritmică extrem de solidă. Și să nu uităm că dincolo de capabilitățile vocale excepționale ale lui Myles, Alter Bridge beneficiază și de talentele sale chitaristice, atât Mark Tremonti, cât și Slash lăudându-l la superlativ.

Order Alter Bridge's The Last Hero

The Last Hero nu este un album concept, dar are o temă recurentă – nevoia de lideri și de eroi în lumea modernă, iar nota este setată direct de piesa ce deschide albumul, Show Me A Leader, de altfel și primul single.

Albumul este ușor paradoxal. Deși extrem de unitar este și foarte divers. Piese emoționale precum Cradle To The Grave și You Will Be Remembered stau foarte confortabil între piese rapide precum Losing Patience și Poison In Your Veins sau numere de-a dreptul thrashy ca The Other Side și Crows On A Wire.

Produs de Michael “Elvis” Baskette (Slash, Trivium, Tremonti) și masterizat de Ted Jensen, The Last Hero este albumul care era așteptat de la Alter Bridge. Bine ați revenit!


Mark Tremonti, a doua oară solo

Tremonti este aclamat atât ca și chitarist (ales trei ani la rând “Guitarist Of The Year” de Guitar World și pe locul 4 al chitariștilor de heavy metal în topul Total Guitar), cât și în calitate de compozitor (un Grammy pentru With Arms Wide Open, single Creed).

Mark Tremonti

De la succesul monumental (cel puțin în State) cu Creed, la recunoașterea critică alături de Alter Bridge, și-a găsit mereu timp să studieze smerit instrumentul care l-a consacrat (spunea într-un interviu că ar vrea să scoată un album de blues atunci când va fi învățat suficient) și să apară cu materiale solo.

Primul album, All I Was, a apărut în 2012, a fost apreciat de critici și de public, s-a clasat bine și a marcat debutul lui Tremonti și în calitate de vocalist.

În mai, vine rândul celui de-al doilea album solo, Cauterize.

Produs de același Michael „Elvis” Baskette (Alter Bridge, Chevelle, Saliva, Trivium, Puddle Of Mud, Slash…), va conține 10 piese, toate compoziții Tremonti 100%. Noutatea picantă este prezența lui Wolfgang Van Halen la bas.

Așteptările sunt mari, ce a lăsat să scape sună bine, mai e puțin până în mai.