Divide And Conquer, nou lyric video de la Prong
Postat: 14/07/2017 | Autor: Adrian C | Înscris în: Muzică | Tags: crossover, divide and conquer, groove, hardcore, industrial, metal, prong, punk, rock, thrash, zero days | Scrie un comentariuPe 28 iulie va apărea Zero Days, cel de-al doisprezecelea album de studio Prong, la Steamhammer/SPV.
Succesorul lui X (No Absolutes), albumul de anul trecut, are și un turneu de promovare, Zero Days 2017, care a început deja ieri, 13 iulie. Va parcurge Europa și Marea Britanie, dar nu are anunțată vreo dată în estul continentului.
De pe Zero Days avem deja un lyric video, Divide And Conquer, foarte la obiect, foarte în spiritul timpurilor.
Adrian Coleașă
Battle Of The Bays 2016 – Episodul București
Postat: 25/11/2016 | Autor: Adrian C | Înscris în: Live | Tags: battle of the bays, bucuresti, concert, exodus, king parrot, Live, metal, obituary, prong, rock | Scrie un comentariuExodusTampa Bay Florida vs West Coast Bay Area? Battle Of The Bays, evident, că doar n-or fi floricele în plete.
Trei nume grele, bine înrădăcinate în genurile lor respective (Prong, Exodus și Obituary) și un nume nou-nouț, o privire spre viitor (King Parrot) pe un afiș ce nu putea decât să aducă public. Iar cortul de la Arene a fost bine garnisit cu spectatori.
Photo by Anca Coleașă
Australienii de la King Parrot au avut o prestație foarte… australiană – ireverențioasă, energică, vizual foarte hardcore (ce le-or fi punând în apă de nu pot să-și țină pantalonii pe ei, de la Angus încoace?), iar auditiv un amestec de grind, thrash, sludge și hardcore punk. Cât de hardcore? Cam cât să-i placă lui Phil Anselmo, care să-i semneze la Housecore Records și să le fie co-producător la ultimul album, Dead Set.
Au plăcut și au setat nivelul foarte sus din start.
Photo by Adrian Coleașă
Prong este cu siguranță una dintre cele mai neapreciate trupe care au făcut istorie. Înființată de Tommy Victor în 1986 (pe când era sunetist la CBGB), au fost întotdeauna dificil de catalogat, deși rețeta lor de industrial, hardcore punk, crossover thrash și tot ce au mai pus în ciorbă de-a lungul timpului, asezonată cu firul melodic catchy mereu prezent părea destinat să-i trimită direct în stratosferele starurilor rock.
Într-o oarecare măsură asta s-a și întâmplat. Nu e puțin ca indivizi precum Trent Reznor (Nine Inch Nails) sau Jonathan Davies (Korn) să te citeze ca influență majoră. Din punctul meu de vedere ar fi meritat să aibă cel puțin notorietatea unor Ministry, dar nu cred că factorul de succes comercial a contat vreodată foarte mult în ecuația Prong.
Pe scenă Tommy Victor a arătat din plin de ce este cine este, cu vitalitatea unui cetățean care ar fi avut pe jumătate vârsta lui. Sper să revină ca headlineri, postură pe care o merită din plin.
Ah, și au un album nou-nouț, X-No Absolutes. Merită ascultat cu siguranță.
Photo by Adrian Coleașă
Exodus sunt legende thrash necontestate. Fără a avea profilul celor din The Big Four, au fost mereu unul dintre cele mai solide nume ale genului. De fapt, dacă e să fim cinstiți, existau deja și cântau de vreo doi ani când Lars Ulrich de-abia se apuca de treabă. Așa că poate e cazul să reanalizăm cine sunt fondatorii genului.
Steve Souza este cel care a părăsit trupa Legacy în 1986 pentru Exodus, nu înainte de a le aduce un un alt vocalist. Înlocuitorul se numea Chuck Billy, Legacy s-au transformat în Testament și restul este istorie.
Nu am avut parte pe scenă de Gary Holt, dar mă îndoiesc să-i fi simțit cineva lipsa. De la Bonded By Blood până la Blood In, Blood Out, am avut parte de o trecere în revistă a catalogului Exodus, într-o formă mult mai bună decât mi-i aminteam de acum patru ani, de la OST Fest.
Photo by Anca Coleașă
Obituary este trupa fraților Tardy, fără nici o umbră de îndoială. Plus Trevor Peres, dar el este doar un frate adoptiv din familia fondatorilor trupei.
Tot fără nici o umbră de îndoială, cei mai mulți dintre spectatori venisră în primul rând pentru ei și nu cred că au plecat dezamăgiți.
Mare parte a setlistului a provenit din Slowly We Rot (dacă ar fi produs doar acest album ar fi rămas oricum în istoria death metalului), dar s-a întins până la Inked In Blood.
Oricum seara a avut mai mult alura unui mini-festival, iar Battle Of The Bays se poate înscrie liniștit pe lista scurtă a turneelor extrem de solide de anul acesta.
Cât despre cum s-a văzut seara, puteți arunca o privire în galeria foto publicată aici.
