Horizon Of The Mute live @Hybrid

Horizon Of The Mute este unul dintre proiectele lui Jani Koskela, probabil cel mai de suflet. Turneul european din care a făcut parte show-ul de miercuri, 17 mai, a început în țările baltice, a continuat cu Slovacia și România și se va termina astăzi în Franța.

Horizon Of The Mute/Jani Koskela, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Horizon of The Mute este la antipodul mainstream-ului. Prin comparație, trupele doom și industriale pe care le citează ca influențe sau preferințe sunt de-a dreptul pentru mase.

Koskela crează un soundtrack al bizarului horror și funerar. Apocalipsa a trecut de mult și am rămas în teritorii bântuite de disperare, iar ceea ce așteaptă dincolo de orizont nu poate să ne lase decât fără cuvinte.

Dincolo de gotic, în straturi aspre împachetate în efecte atmosferice care atenuează din impactul penetrant al disonanțelor unui funeral doom industrial, se spun povești. Nu sunt drăguțe, nu sunt roz, nu sunt pentru oricine și solitudinea este asumată.

Horizon Of The Mute/Jani Koskela, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Trobar Clus, albumul de debut, se referă direct la un stil obscur, complex și ermetic cultivat de trubaduri ai secolului XII.

Iar Jani Koskela reînvie o tradiție pierdută, trubadur modern, urmaș spiritual al gasconului Marcabru, singur pe drumurile pe care îl duce muzica și poveștile.

Iar cum s-a văzut seara găzduită de Club Hybrid, galeriile foto sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă


Hybernoid, o resurecție neașteptată

Anii ‘90 au avut o efervescență creativă aparte. Au apărut voci cu o identitate proprie extrem de clar definită, s-au făcut experimente muzicale, s-au amestecat genuri și s-au creat genuri noi…

Printre acele voci proaspete s-a numărat și o trupă din Bacup, Lancashire. Hybernoid repetau într-un hambar de fermă (la propriu) și aveau un stil care a pus în dificultate pe toți cei care au încercat să-l caracterizeze.

Amestecul de Cocteau Twins și Pitch Shifter, de New Model Army și Carcass, de hardcore punk, death, doom, industrial și trance, suna neașteptat, proaspăt și foarte interesant, iar albumul de debut, The Last Day Begins?, din 1994, a făcut valuri în underground-ul european. Inclusiv în Romania; am scris despre ei, i-am dat la radio și am avut chiar și un interviu live cu ei (de care văd că n-au uitat, din moment ce l-au trecut și în biografia oficială a trupei).

1993

În total, Hybernoid au scos două demo-uri, un video, trei EP-uri 7’’, trei albume și au apărut pe zece compilații până la despărțirea finală (?), în 1999.

Fast forward în 2016 și iată că Xtreem Records (continuator de fapt și de drept al defunctului Repulse Records) au ales să re-editeze The Last Day Begins?, într-o variantă dublu-CD, ce conține atât albumul original, cele trei EP-uri și alte piese inedite din perioada respectivă.

Hybernoid spun că cele 15 minute de faimă le-au trecut de mult, dar cine știe? Iată că unii încă își amintesc de ei. Iar alții, ca mine, cred că au fost cu mult înaintea timpurilor lor.


Wayne Static ne-a părăsit la doar 48 de ani

Acesta a fost anunțul care a venit ieri, 1 noiembrie, confirmat de reprezentanții săi de la FIXT Publicity. Motivul pare să fi fost o supradoză, așa cum au lăsat să se înțeleagă apropiați ai săi.

Brondra from cs [GFDL (http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html) or CC-BY-SA-3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/)], from Wikimedia Commons

Wayne Richard Wells a fondat Static-X în 1994, industrial metal de primă mână, influențat de Ministry și Fear Factory. S-a vorbit chiar despre un subgen aparte creat de trupă, static metal.

Albumul de debut, Wisconsin Death Trip, a ieșit în 1999 și a devenit platină. Cel de al doilea album, Machine, din 2001, a fost și el certificat aur. A urmat o istorie tumultoasă, care a generat alte patru albume de studio, unul live, o compilație, un album video și două EP-uri, plus single-urile aferente. Wayne Static a scos și un album solo, Pighammer, în 2011.

Istoria a ajuns ieri la un final nedorit, regretat atât de fani, cât și de muzicienii care l-au apreciat. Odihnește în pace, Wayne!


Dope își continuă drumul

Industrial metal-ul nu este chiar cel mai în vogă curent muzical. Sigur, Rammstein; Marylin Manson sau Nine Inch Nails strâng o mulțime de oameni, dar genul și-a atins apogeul în a doua jumătate a anilor ‘90.

Înființați în 1997, în Chicago, Dope sunt una dintre trupele industriale care poartă steagul în continuare. Influențați atât de Ministry și Skinny Puppy, cât și de trupele de hard rock, nu au căzut în păcatele muzicale ale valului nu metal.

DopeConduși de Edsel Dope, trecând prin schimbări de componență aproape de la un album la altul, n-au umplut niciodată stadioane, dar au avut succes. Albumele s-au vândut rezonabil de bine, piesele s-au dat la radio și au apărut pe coloanele sonore ale unor filme cu succes de casă (Debonaire pe The Fast And The Furious) sau în jocuri (Nothing For Me Here în Guitar Hero III: The Legends Of Rock).

Anunțat încă din 2011, cel de-al șaselea album de studio, Blood Money, ar fi trebuit să apară în martie anul acesta. Între timp, termenele s-au decalat iarăși, se vorbește despre 2015, dar zilele trecute a ieșit în fine un clip, Selfish, la cinci ani după albumul anterior, No Regrets.


Ministry, cântecul de lebădă

Cine nu îi știe pe Ministry a pierdut trei decenii de muzică excepțională.

Îmi aduc aminte șocul pe care l-am avut când i-am ascultat prima dată. Nu erau prima trupă de industrial la care fusesem expus, dar nici una nu avea intensitatea și ferocitatea pe care le vedeam atunci.

De la începuturile synth pop din 1981, au evoluat la industrial metal spre sfârșitul deceniului, iar succesul mainstream a venit în anii ‘90. De atunci au știut mereu să se reinventeze, rămânând credincioși acelui ceva original care i-a separat de ceilalți și i-a făcut Ministry.

Fast forward până în 2008, când Al Jourgensen a anunțat sfârșitul grupului. Din fericire nu s-a ținut de cuvânt și 2011 a adus reunirea live, 2012 un nou album, “Relapse”, și un turneu mondial. Din păcate, același an a adus și moartea chitaristului Mike Scaccia și finalul. În 2013, “From Beer To Eternity” a fost albumul postum, însoțit de anunțul oficial că va fi și ultimul.

Aproape neașteptat, luna aceasta a apărut “Last Tangle In Paris”, cu material live înregistrat în timpul DeFiBriLaTouR din 2012.

Impecabilă mărturie a ceea ce a fost Ministry, acest ultim live este un epitaf potrivit al acestui fenomen muzical, potrivit atât fanilor care i-au urmărit de la început, cât și celor ce de-abia îi descoperă.