Metal Gates Festival 2019 – a doua zi
Postat: 15/01/2020 Înscris în: Live | Tags: 20 octombrie, 2019, a doua zi, antimatter, clouds, cronica, dagoba, descend into despair, metal gates, officium triste, pilgrimage, review, taake Scrie un comentariuCea de a treia ediție Metal Gates a continuat pe 20 octombrie, o zi la fel de diversă ca și prima, la fel de consistentă, cu surprizele aferente.
Photo by Anca Coleașă
Când vine vorba despre Malta, probabil că Beheaded este numele este cel mai cunoscut, dar asta nu înseamnă că nu există o scenă activă pe micul arhipelag din mijlocul Mediteranei. Unul dintre cele mai noi proiecte malteze este Pilgrimage. Pornit de muzicieni cu experiență, din Malta (Sean Pollacco, Dino Mifsud Lepre) și din Olanda (Eric Hazebroek), proiectul este atât de nou încât apariția din cadrul festivalului a fost și primul lor concert live. Death doom ca la carte și așteptăm albumul de debut.
Photo by Adrian Coleașă
Descend Into Despair vin din Cluj și funeral doom-ul lor este o pasăre rară în scena autohtonă. Prețioasă în raritatea ei dar și pentru modul articulat în care au exprimat o viziune a deznădejdii, disperării, mizantropiei și altor fațete întunecate ale existenței.
Photo by Anca Coleașă
Officium Triste au remontat moralul cu ceea ce a devenit cunoscut ca Rotterdoom, propriul brand de death doom melodic, într-o zonă apropiată My Dying Bride și Anathema de la începuturi. Experiența a 25 de ani de activitate s-a materializat într-un set care s-a încheiat maiestuos cu Like A Flower In The Desert de pe The Death Of Gaia, album apărut ulterior, pe 13 decembrie.
Photo by Anca Coleașă
Daniel Neagoe a revenit la Metal Gates cu Clouds, având în componență și doi membri Descend Into Despair. Același atmospheric doom condus de vocea excepțională a lui Daniel și două surprize – Death Of A Father, de pe viitorul album ce va fi lansat pe 9 mai, ca și o piesă pe care Pim Blankenstein (Officium Triste) a preluat îndatoririle vocale.
Photo by Adrian Coleașă
De la death doom în diverse variante, Antimatter au schimbat complet atmosfera. Nu au înseninat-o, dar dark art rockul lui Mick Moss a transformat spațiul artistic într-o experiență multisenzorială așteptată, dar nu mai puțin dezirabilă.
Photo by Adrian Coleașă
Treponem Pal pe speed a făcut un copil prin înseminare artificială, nășit de Ministry și crescut de Pantera. A fost botezat Dagoba, ca și planeta natală a lui Yoda și nu întâmplător. Forța este puternică cu acești marseiezi care au pus imediat stăpânire pe scenă și au devastat-o cu precizie industrială și un groove de prima ligă. Bienvenue, au revoir et à très bientôt!
Photo by Anca Coleașă
Hoest ține mereu să reamintească ascultărilor Taake că “iadul este chiar aici pe pământ și oamenii pot fi demoni”. Dincolo de controversele trecute care îi urmăresc încă prezentul, haosul pe care îl invocă pe un edificiu de nostalgie culturală și mândrie națională este de un spectaculos tenebros exploziv ce îi ilustrează zicerile.
De la groove-ul industrial Dagoba la black metalul made in Bergen și scris cu rune al lui Taake este o distanță intergalactică, dar amândouă au fuzionat într-un final de festival senzațional, greu de egalat. Tot ce putem face e să așteptăm surprizele următoarei ediții Metal Gates!
Adrian Coleașă
Metal Gates Festival 2019 a fost prezentat de Final Step Productions.
Galeriile foto ale zilei sunt disponibile la:
– Dagoba, Antimatter, Clouds, Officium Triste, Descend Into Despair, Pilgrimage – https://tinyurl.com/spp48sw și https://tinyurl.com/t87oltw
– Taake – https://tinyurl.com/v2dkroy și https://tinyurl.com/qrfh8xp
Metal Gates Festival 2019 – prima zi
Postat: 09/01/2020 Înscris în: Live | Tags: 19 octombrie, 2019, a pale horse named death, ancient, cronica, dark tranquility, hamferd, marche funebre, metal gates, molybaron, prima zi, review, taine Un comentariuChiar dacă 2019 s-a încheiat, nu pot să nu menționez unul dintre cele mai interesante festivaluri de anul trecut, Metal Gates, ajuns la a treia ediție, ce s-a desfășurat în Quantic pe 19 și 20 octombrie. Mult mai divers decât putea părea la prima vedere, fără vreun moment de umplutură, a reușit să seteze foarte sus standardele pentru oricine se gândește să organizeze un eveniment în această zonă muzicală.
Photo by Adrian Coleașă
Molybaron au deschis festivalul și cei care au venit de la prima oră au fost cu adevărat norocoși. Cvartetul franco-irlandez condus de Gary Kelly (de altfel un designer grafic care a lucrat cu artiști ca U2 sau Leonard Cohen) a fost pentru mine revelația festivalului. Aclamat de presă și de fani, albumul lor de debut a apărut în 2017 și în 2020 va fi urmat de cel de al doilea. Deși au o personalitate bine definită deja (până la urmă debutul nu a apărut din senin, a necesitat mai bine de trei ani de muncă), prima impresie îi situează într-o zonă muzicală apropiată de Muse, cu un vocalist ce amintește de o combinație între Brian Molko și Colin MacLeod. Dar cel mai bine ar fi ca fiecare să își facă propria părere, eu sunt sigur că vom mai auzi de ei.
Photo by Anca Coleașă
Belgienii de la Marche Funèbre au fost cea de a doua trupă a zilei, Dacă intenția originală a trupei era să se plaseze în zona definită de Peaceville pe vremuri (Paradise Lost, My Dying Bride, Anathema) și de vechiul Katatonia, cam acesta a rămas teritoriul în care se mișcă (foarte confortabil și viguros de altfel). La repere aș adăuga totuși niște accente gotice ce mi-au amintit de Pyogenesis-ul anilor ‘90, dar nu e nimic rău în asta. Un demers onest care mă face să aștept cu interes următorul album, al patrulea, programat pentru 2020.
Photo by Anca Coleașă
Taine au continuat aniversarea a 20 de ani de la apariția albumului Cealată Parte, pe care l-au cântat integral. Un material seminal pentru scena românească, anii au fost blânzi cu el, ceea ce îi demonstrează relevanța și a fost primit cu entuziasm nu doar de fanii de acum două decenii.
Photo by Adrian Coleașă
Dihotomia costumelor office și a doomului operatic funcționează eficient pe multe niveluri. Hamferð, celălalt nume important al metalului feroez, au adus o notă de exotism al cotidianului transpus în context de o eficiență imparabilă. Muzica putea să vorbească și singură, foarte bine și foarte tare, dar imagistica a funcționat implacabil. Să nu judecăm o carte după copertă, dar nici coperta după conținutul cărții. În plus, au ținut să îl aibă pe scenă pe Costin Chioreanu, pictând live alături de unii dintre artiștii săi preferați.
Photo by Adrian Coleașă
Ancient sunt o trupă istorică de black metal din toate punctele de vedere. De fapt trupa este vocalul multiinstrumentist Zel (cunoscut ca Aphazel până la convertirea sa la creștinism din 2011), cel care a înființat-o în 1992 în Bergen. Rupt de poveștile infame ale vremii și datorită faptului că au fost semnați relativ repede de Metal Blade și transpuși într-un context internațional de Zel, Ancient păstrează o aură de capsulă a timpului, evoluția artistică rămânând între niște coordonate tributare exclusiv scenei norvegiene, oricare ar fi fost teritoriul stilistic, de la raw black metal la nordic/atmospheric.
Photo by Anca Coleașă
A Pale Horse Named Death au fost cu siguranță una dintre atracțiile majore ale serii. Eu cel puțin m-am simțit copleșit de simpla idee de a avea jumătate din Type O Negative în față. Sal Abruscato (fondatorul APHND, dar și membru fondator Type O Negative și Life Of Agony) a trecut la voce și chitară, iar la tobe i-a luat locul (ca și în trecutul îndepărtat) fostul său tehnic, Johnny Kelly.
Comparațiile cu Type O Negative sunt inevitabile, dar APHND are propria personalitate gotică, dar foarte doomy și uneori chiar cu accente ce amintesc de nume ca Alice In Chains. O încântare și nu pot decât să le dau dreptate, “sfârșitul nu a sunat niciodată atât de splendid”.
Photo by Adrian Coleașă
Dark Tranquility au ocupat scena cu aplombul dat de o experiență ce deja depășește trei decenii. Mikael Stanne a condus showul cu nonșalanța unui rockstar autentic, secondat dinamic de trupa de turneu. Niklas Sundin a rămas acasă (în decembrie a și anunțat primul său album solo, Mitochondrial Sun, ce va apărea pe 22 februarie la Argonauta Records), iar chitariștii live au fost Johan Reinholdz (Andromeda, NonExist, Skyfire) ș Christopher Amott (Arch Enemy, Armaggedon).
Recunosc că nu am văzut des trupe care să cânte cu atâta bucurie, împărtășită deplin, la un nivel peste cel declarativ, cu fanii deveniți un organism unitar. Setul a bifat întreaga discografie a trupei, insistând pe ultimul lor album, Atoma, iar bisul a fost deja obișnuitul (și așteptatul) Misery’s Crown. Un album nou (al 12-lea) era anunțat în pre-producție încă din vara anului trecut, așa că sper să îi revedem curând în turneul de promovare aferent.
Adrian Coleașă
Metal Gates Festival 2019 a fost prezentat de Final Step Productions.
Cele două galerii foto ale zilei sunt disponibile la https://tinyurl.com/rb6nxd6 și la https://tinyurl.com/sudw8v8.
Female Metal Voices Tour 2019 a fost în București
Postat: 02/01/2020 Înscris în: Live | Tags: 10 decembrie, 2019, asphodelia, bucuresti, concert, cronica, female metal voices tour, forever still, leaves eyes, Live, lost in grey, quantic, review, sirenia Un comentariuPe 10 decembrie ediția 2019 a Female Metal Voices Tour a ajuns și la București, în Quantic. Headlinerilor de la Leaves’ Eyes și Sirenia li s-au alăturat de această dată danezii de la Forever Still, finlandezii de la Lost In Grey și italienii de la Asphodelia pentru un eveniment cu alură de fest itinerant ce a străbătut Europa Continentală și Marea Britanie.
Photo by Adrian Coleașă
Revelația serii au fost fără îndoială Forever Still, aflați pentru prima oară în România. Dacă albumul de debut, Tied Down (2016), produs de Flemming Rasmussen (Metallica) a făcut multe valuri, următorul, Breathe In Colors (2019) i-a dus și mai departe. De altfel setul lor a fost bazat pe acest al doilea album, o ocazie foarte bună de a descoperi o trupă interesantă, foarte muncitoare și în plin avânt creator, modernă și foarte creativă.
Photo by Anca Coleașă
Morten Veland face parte din acel grup restrâns de muzicieni care au definit gothic metalul, mai ales în versiunea sa simfonică, mai întâi cu Tristania și în ultimele două decenii cu Sirenia. Componența trupei a fluctuat de-a lungul unei cariere ce a produs până acum nouă albume și un EP, dar prezența mezzosopranei Emanuelle Zoldan le aduce o notă de dramatism gotic de mare clasă, subliniată și de tehnicalitatea cultivată a lui Nils Courbaron, mai mult decât un membru al trupei live după ce a participat și la înregistrările ultimului album, Arcane Astral Aeons, 2018.
Photo by Anca Coleașă
Alex Krull este un musafir îndrăgit ori de câte ori ne vizitează, cu Atrocity sau cu Leaves’ Eyes, iar cea din urmă a fost mereu o trupă a superlativelor. Au cântat pe cinci continente, în peste 50 de țări și și-au găsit mereu inspirația în mitologia nordică și în imagistica vikingă, chiar și după despărțirea de Liv Kristine. Finlandeza Elina Siirala are deja un album la activ alături de ei (Sign of the Dragonhead, 2018) și un nucleu de fani foarte dedicați, iar începutul turneului a coincis cu lansarea unui nou EP, Black Butterfly, ce conține și cel mai nou hit al lor, Night Of The Ravens.
Vikingii au invadat Quantic-ul, la propriu, pe lângă recuzita de pe scenă având și un Krull biruitor, în armură completă și mânuitor de sabie, spre deliciul publicului care s-a predat necondiționat.
Adrian Coleașă
Concertul Female Metal Voices Tour 2019 din București a fost prezentat de Metalhead.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la:
– Forever Still, Lost In Grey, Asphodelia – https://tinyurl.com/wwnvh8v și https://tinyurl.com/ujp8epl
– Sirenia – https://tinyurl.com/tlacoht și https://tinyurl.com/qqm5xvw
– Leaves’ Eyes – https://tinyurl.com/rdm6hm3 și https://tinyurl.com/u89z2bw
|
Setlist Forever Still
1. Fight! (Breathe in Colours, 2019) |
Setlist Sirenia
1. In Styx Embrace (Arcane Astral Aeons, 2018) |
Setlist Leaves’ Eyes
1. Sign of the Dragonhead (Sign of the Dragonhead, 2018) |
Apocalyptica – 20 Years of "Plays Metallica by Four Cellos" Tour în București
Postat: 14/11/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 29 octombrie, apocalyptica, arenele romane, bucuresti, concert, cronica, Live, review Scrie un comentariuPe 29 octombrie, Apocalyptica au revenit în București în cadrul turneului ce aniversează cele mai bine de două decenii de la primul album, Plays Metallica by Four Cellos, apărut în 1996 și reeditat în 2016, într-o versiune remixată și remasterizată ce cuprinde și trei piese bonus.
Photo by Anca Coleașă
Ceea ce se numește acum cello rock are deja o vârstă respectabilă, primul exemplu proeminent fiind albumul de debut Electric Light Orchestra, din 1971, ce se baza extensiv pe sunetul venerabilului instrument.
Conservatoriștii pasionați de metal de la Apocalyptica (și mai ales Eicca Toppinen, capul tuturor răutăților) au dus conceptul la un cu totul alt nivel, ce a fost emulat ulterior (americanii de la Break Of Reality au apărut un deceniu după finlandezi, iar 2Cellos la aproape două). Violoncelul electrificat a pătruns în conștiința maselor de fani și a demonstrat că poate fi la fel de feroce ca o chitară amplificată cu toate potențiometrele date la 11. Această abordare crossover a îmbogățit atât vocabularul și maniera de abordare a instrumentului, cât și întreg peisajul muzical rock.
Photo by Adrian Coleașă
Reîntâlnirea cu Apocalyptica nu a produs surprize. Au un public stabil și sunt bine înrădăcinați în conștiința fanilor români, care îi votează cu portofelul de fiecare dată când ajung pe aici și cu siguranță vor continua să o facă.
Live, membrilor permanenți ai trupei (Eicca Toppinen, Paavo Lötjönen, Perttu Kivilaakso și toboșarul Mikko Sirén) li s-a alăturat violoncelistul Lauri Kankkunen, solist al orchestrelor filarmonice din Helsinki și Tampere.
Tema aniversară era clară și a fost respectată strict (cu excepția interludiului Thunderstruck într-un devastator Seek & Destroy de final). S-a respectat și împărțirea în cele două segmente, acustic și electric, chiar dacă energia a fost la fel de abundentă în amândouă.
Eicca Toppinen era bolnav? Nu cred că se prindea cineva dacă nu ne-ar fi spus ei înșiși.
Photo by Anca Coleașă
Preluările Metallica le-au adus celebritatea și i-au lansat pe o orbită muncită și meritată, dar materialul lor original merită și el o ureche atentă. Și tocmai bine, pe 10 ianuarie va apărea cel de al nouălea album de studio, Cell-0, precomenzile fiind disponibile la https://apocalypticacell-0.com/.
Presupun că reîntâlnirea cu Apocalyptica nu se va lăsa așteptată și ceva mă face să cred că va fi la fel de entuziast salutată de fani.
Adrian Coleașă
Concertul Apocalyptica a fost prezentat de BestMusic Live.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y4a6hzzc și la https://tinyurl.com/y2xnwv4p.
 |
|
Setlist Apocalyptica:
1. Enter Sandman Encore: 14. Nothing Else Matters |
Jan Akkerman a revenit în București
Postat: 13/11/2019 Înscris în: Live | Tags: 11 noiembrie, 2019, bucuresti, concert, cronica, gala corneliu coposu, jan akkerman, Live, review, teatrul national Scrie un comentariuGala Corneliu Coposu 2019, cea de a patra ediție, a prilejuit reîntâlnirea cu unul dintre marii chitariști ai secolului XX. Jan Akkerman este ce se numește un muzician al muzicienilor, un reprezentant al acelor vârfuri care îi influențează pe ceilalți, deschizători de drumuri și generatori de viziuni inspiraționale, unul dintre chitariștii la care ceilalți reprezentanți ai instrumentului se uită cu venerație și respect absolut.
Photo by Anca Coleașă
Concertul caritabil de la Teatrul Național nu a fost prins în programul său de turneu, ci a fost o excepție rezervată acestei gale, o ocazie foarte specială de a-l revedea pe acest mare muzician, prima după ultima sa vizită în București, în 2015.
Pe 25 octombrie a fost lansat Close Beauty, primul său album de studio după Minor Details (2011) și prima apariție pentru Mascot Label Group, așa că evident setlistul a fost construit pe această reprezentare a viziunii la zi a artistului.
Photo by Adrian Coleașă
Jan Akkerman este întotdeauna o plăcere de urmărit, indiferent ce alege să cânte. Foarte rar am putut vedea un muzician care să cânte nu doar cu atâta plăcere, dar cu o lejeritate extrem de ludică, marcă a marilor talente. Combinația cu o personalitate extrem de anti-rockstar, o normalitate condimentată cu un umor discret permanent, experiența transcede demonstrația muzicală și crează mereu o intimitate generoasă extrem de confortabilă.
Alături de el pe scenă au fost parteneri de lungă durată, ei înșiși muzicieni de cel mai înalt nivel, nu doar absolvenți de conservator, dar și activând didactic în aceste medii – Coen Molenaar (clape), David De Marez Oyens (bas), Marijn vand den Berg (tobe).
Photo by Anca Coleașă
Oricât de mare a fost plăcerea reîntâlnirii cu Jan, ca la fiecare despărțire survine foarte repede regretul și dorința revederii. Sper să nu treacă alți cinci ani până să ne viziteze din nou.
Adrian Coleașă
Galeriile foto ale concertului sunt disponibile la https://tinyurl.com/u6lqyp9 și la https://tinyurl.com/t8vgskz.
Midnight Burst 