Robben Ford – Into The Sun

Ultimii ani au fost prolifici pentru unul dintre cei mari chitariști contemporani, Robben Ford.

Când avea 18 ani, Charles Ford Band (trupa formată împreună cu frații săi) era angajată să cânte cu Charlie Musselwhite, apoi înregistrează două albume, The Charles Ford Band și Discovering The Blues.

Urmează participarea lui Robben la două albume alături de Jimmy Witherspoon, Live și Spoonful, iar alăturarea la LA Express îi aduce colaborări live și de studio cu George Harrison și Joni Mitchell.

Cariera solo începe oficial în 1976 cu The Inside Story, ceea ce nu l-a împiedicat să colaboreze cu nume atât de diverse precum Miles Davis sau KISS.

Nominalizat de 5 ori la Grammy, ultimii ani au adus două albume, Bringing It Back Home (2013) și A Day In Nashville (2014) și o întoarcere la rădăcini.

Această etapă nostalgică terminându-se, 2015 aduce un nou pas înainte, Into The Sun.

Ford este extrem de mândru de această nouă creație, în opinia sa unul dinte cele mai bune momente discografice ale carierei sale, mai ales că aduce și o serie de colabprări notabile – Warren Haynes, Sonny Landreth, Robert Randolph, Keb Mo, ZZ Ward și Tyler Bryant.

Nu mai e chiar atât de mult până pe 23 martie când va apărea și va fi urmat evident de un turneu american și apoi prin Europa de Vest.

Și mă întreb și eu, dacă s-a găsit cineva să-l ducă în Kosovo, chiar nu se găsește nimeni să ni-l aducă în București? Sau Cluj, sau Timișoara, sau… sau… sau…


Sco-Mule: Gov’t Mule Featuring John Scofield

Anul era 1999.

Gov’t Mule era un proiect de jam band southern roots al lui Warren Haynes și Allen Woody (amândoi de la Allman Brothers Band), care începea să capete o existență proprie, dar era încă departe de ceea ce a devenit astăzi.

John Scofield, unul dintre idolii moderni ai publicului de jazz și fusion, începea să-și lărgească baza de fani cu audiențele jam band-urilor.

Colaborarea Scofield – Mule era o potrivire perfectă și s-a materializat în două show-uri legendare, din care nu au apărut înregistrări. Până acum.

Pe 26 ianuarie, a apărut CD-ul dublu Sco-Mule, două ore și jumătate de compoziții Mule și Scofield, coveruri James Brown, piese John Coltrane și Wayne Shorter.

Cei doi chitariști, Warren Haynes și John Scofield, au fost însoțiți pe scenă de Dr Dan Matrazzo la clape, Allen Woody la bas și Matt Abts la tobe – în Georgia, în septembrie 1999.

Un amestec de jazz, blues, rock, soul și funk într-un album așteptat de mai bine de 15 ani, care va putea fi retrăit de o nouă generație, deoarece Mule și Scofield vor străbate împreună Statele Unite, de la Seattle la New York și de la Columbus la Nashville.

Poate mai mult de atât, dar asta rămâne de văzut.


Chitariștii noului mileniu: Chris Mike

În buletin îl cheamă Chris Michalis, născut și crescut în Atena.

Chris Mike

Tatăl său i-a pus o chitară în mâni la 13 ani și i-a arătat 3 acorduri. Până la sfârșitul liceului au urmat studiile de chitară clasică, jazz și rock. Printre influențe îi citează pe Jimi Hendrix, David Gilmour, Steve Vai, John Petrucci și Guthrie Govan.

Devenit un apreciat muzician de studio și nu numai, a depășit de mult granițele Greciei natale, susținând peste o sută de concerte anual, inclusiv în America de Nord și în Australia.

În 2013 îi apărea albumul de debut, Not Just Lipstick On A Pig, la CANdyRAT Records.

În 2014, scotea un tribut pentru Jason Becker, For Jason, piesă apreciată inclusiv de destinatar, care s-a declarat onorat și și-a exprimat admirația pentru stilul curat și precis al lui Chris.

Zilele acestea are un single nou, un cover instrumental al Locked Out Of Heaven a lui Bruno Mars.

Pe Bruno Mars nu-l halesc, ca sa citez un clasic în viață, dar Chris Mike poate să fie oricând în meniul zilei.


Dimebag Darell inedit: Whiskey Road

Dimebag rămâne una dintre cele mai celebrate figuri ale istoriei metalului și cei 10 ani care au trecut de la moartea sa timpurie, brutală și stupidă nu au făcut decât să-i cimenteze statutul de figură emblematică atât pentru fani cât și pentru alți muzicieni.

Anul ce tocmai a trecut ne-a adus o surpriză spectaculoasă pe final, o piesă inedită, din 2001. Înregistrată în timpul turneului american „Reinventing The Steel”, Whiskey Road îl are pe Dimebag la toate instrumentele, inclusiv voce.

Guitar World, cei care au avut exclusivitatea acestei premiere, au ridicat miza cu tabulatura completă, oferită gratuit.

La mulți ani!

Vezi acest document pe Scribd

La revedere Joe Cocker!

Astăzi 22 decembrie, Joe Cocker ne-a părăsit, victimă a cancerului la plămâni.

By Ivanaivanova (Own work) [CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons

Una dintre cele mai mari și mai calde voci ale contemporaneității, dincolo de orice gen muzical în care a ales să se exprime, a fost întotdeauna dincolo de modele zilei.

De la quasi-debutul fulminant de la Woodstock (chiar dacă era deja activ din 1964), până în ziua de astăzi, nu s-a oprit de cântat, apanaj al celor mai mari.

În septembrie 2014 Billy Joel remarca precum că Joe nu se simte prea bine, în timp ce propunea să fie inclus în Rock And Roll Hall Of Fame.

Nu distincțiile i-au lipsit în timpul vieții, iar acoladele se vor acumula cu siguranță acum. Toată lumea va descopri subit că au fost fani o viață întreagă și vânzările postume vor exploda.

Mie-mi rămâne doar regretul că nu l-am văzut atunci când ne-a vizitat și gustul amar că o dată viitoare nu va mai exista vreodată.

Odihnește în pace Joe Cocker!