Fanfara Ciocărlia în turneu în România
Postat: 14/06/2023 Înscris în: Știri | Tags: brasov, bucuresti, cluj, fanfara ciocarlia, iasi, romania, turneu Scrie un comentariuFanfara Ciocărlia își continuă turneul aniversar în România, cu primele date confirmate la București (8 noiembrie, Arenele Romane), Cluj-Napoca (10 noiembrie, Zazen. Street Food Garden), Brașov (11 noiembrie, Kruhnen Musik Halle) și Iași (12 noiembrie, Sala Unirii). Biletele sunt disponibile la fanfaraciocarlia.iabilet.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro și în rețelele Entertix și iaBilet.
Legendara formație de muzică balcanică Fanfara Ciocărlia, formată din 12 lăutari de origine romă din satul Zece Prăjini, nord-estul României, a aniversat 25 de ani de activitate în anul 2021, pornind apoi într-un turneu extensiv de promovare a albumului „It Wasn’t Hard to Love You”, pe care îl continua anul acesta în orase din România. Pe harta turneului au fost confirmate patru orașe pentru această toamnă: București (8 noiembrie, Arenele Romane), Cluj-Napoca (10 noiembrie, Zazen. Street Food Garden), Brașov (11 noiembrie, Kruhnen Musik Halle) și Iași (12 noiembrie, Sala Unirii).
Povestea Fanfarei Ciocărlia a început în urmă cu peste 25 de ani, pe un drum aparent fără sfârșit, întortocheat și accidentat, ce trece printre dealuri care nu-și doresc să fie numite munți – undeva în nord-vestul României, aproape de granița cu Moldova. Se văd ultimele case, ce par aruncate la întâmplare într-o pictură de Chagall, stând în noroi, crăpate și colorate cu îndrăzneală, cu ferestrele lor larg deschise, holbându-se la trecători. Pe undeva, călătorul face brusc la stânga și, după ce traversează alt drum pietruit, ajunge în sfârșit la locul de origine al celui mai recent și incredibil fenomen în muzica de alamă: Zece Prăjini, unde a început totul pentru pentru Fanfara Ciocărlia.
Aici, în 1997, 12 muzicieni au pornit să cucerească lumea cu sunete profunde de tube și cornuri tenor, amestecate cu note din trompete și saxofon, totul pentru a transmite muzica de alamă est-europeană către întreaga lume. Seriozitatea misiunii lor a fost parafată odată cu lansarea primului album, în 1998, cu o vorbă a seniorului trompetist, Rădulescu: “Așteptați voi și vedeți – la un moment dat vom ajunge să cântăm pe Marte!“ Și, din acel moment, trupa a călătorit milioane de kilometri, în turnee fără de număr, în încercarea de a ajunge pe Planeta Roșie.
Un sfert de secol mai târziu, după 9 albume lansate și nenumarate spectacole, nu a ramas nimic de rescris legat de muzica lor. Talentul ireal al celor din Fanfara Ciocărlia de a face alămurile balcanice să atingă note de jazz, pop și rock, toate executate cu o precizie nebună de tempo-uri nestăpânite, le-a oferit statusul cultural și i-a pus permanent pe scena muzicii, de la punk, la clasic.
Albumul “It Wasn’t Hard to Love You” (lansat în 2021), odă muzicală adusă ascultatorilor Fanfara Ciocărlia din întreaga lume – reprezintă cel mai recent capitol din povestea marii trupe din micul sat, o trupă ce dorește să readuca zâmbetele pe fețele oamenilor, o trupă ce tânjește către un viitor plin de concerte palpitante ce se prelungesc în nopțile târzii.
De-a lungul anilor, muzica Fanfara Ciocărlia s-a auzit pe coloana sonoră a filmelor „Borat – Subsequent Moviefilm” (USA, 2020, r. Jason Woliner), „Hotel Beograd” (Rusia, 2020, r. Konstantin Statskiy), „Becoming Bond” (USA, 2017, r. Josh Greenbaum), „Borat – Cultural Learnings of America” (USA, 2006, r. Larry Charles) și „Head On” (Germania, 2004, r. Fatih Akin) iar trupa a avut apariții și în documentarele „The New Gypsy Kings” (UK, 2016, r. Liviu Tipurita), „Gypsy Caravan” (USA, 2007, r. Jasmin Dellal) și „Iag Bari – Brass On Fire” (Germania, 2003, r. Ralf Marschaleck).
Au colaborat, printre alții, cu Eugene Hütz – Gogol Bordello (USA), Adrian Raso (Canada), Socalled (Canada), Bassement Jaxx (UK), Transglobal Underground (UK) Erran Baron Cohen (UK), Boban & Marko Markovic (Serbia), Esma Redzepova (Macedonia), Dzambo Agusevi Orchestra (Macedonia) și Dunkelbunt (Austria) și au primit numeroase premii: Top of the World Music Charts Europe pentru albumele „Baro Biao” (1999), „Iag Bari” (2001), „Gili Garabdi”(2005), „Queens and Kings” (2007), „Balkan Brass Battle” (2011), „Devil’s Tale” (2014) și „It Wasn’t Hard To Love You” (2021), Best Worldmusic Album pentru „Iag Bari” dar și premiul BBC Radio 3 pentru Best World Music Act from Europe.
Biletele pentru evenimentele Fanfara Ciocărlia pot fi achiziționate de la fanfaraciocarlia.iabilet.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, precum și din rețelele Entertix.ro și iaBilet.ro, începand de la 72 lei plus comisioane.
Evenimente Facebook:
București: https://fb.me/e/P4ohXmft
Cluj-Napoca: https://fb.me/e/52dShlptV
Brașov: https://fb.me/e/GK1QCJZV
***
Intrarea la eveniment se face în baza regulamentului organizatorului și include respectarea tuturor restricțiilor și ale posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului.
Mai multe detalii privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului. Cumparătorilor de bilet li se recomandă consultarea siteului oficial și a platformelor social media Emagic, precum și a siteurilor și paginilor de social media ale platformelor de ticketing partenere (iaBilet.ro si Entertix.ro), înainte de participarea la eveniment.
Iron Maiden a revenit în București
Postat: 27/05/2022 Înscris în: Live | Tags: 2022, 26 mai, concert, cronica, iron maide, Live, lord of the lost, review, romania, romexpo Scrie un comentariuLegacy Of The Beast World Tour a început în 2018 și încă nu se știe când se va termina, mai ales că a trebuit să ia o pauză de doi ani din cauza pandemiei. Conceput din start ca un turneu de hituri, a căpătat pe parcurs o secțiune de noutăți pentru promovarea Senjutsu, albumul de anul trecut, iar pe 26 mai a poposit și în București.

Photo by Anca Coleașă
Deschiderea a fost asigurată de hamburghezii de la Lord Of The Lost, o revelație pentru mulți spectatori. Onoarea de a fi pe lista artiștilor ce deschid anul acesta pentru Maiden o împart cu nume precum Airbourne, Within Temptation, Sabaton, Shinedown, Powerwolf, Mastodon sau Trivium și este meritată după cum au putut să se covingă cei prezenți. Îi vom revedea, cu siguranță.

Photo by Anca Coleașă
Ce se poate spune despre un concert Iron Maiden care să nu fi fost spus de nenumărate ori deja? Eddie și-a îmbrăcat armura de samurai, producția epică a inclus obligatoriile noi elemente japoneze fără să le uite pe cele deja iconice. Setlistul a inclusiv hiturile obligatorii, piese noi dar și din perioada Blaze Bayley… Un adevărat best of, cu bonus tracks cu tot.
Spectatorii au fost fericiți, sonorizarea n-a mai fost criticată de nimeni, iar organizarea a fost lăudată. Ca să-l citez pe Lou Reed, a perfect day, din care ne dorim cu toții cât mai multe.
Adrian Coleașă
Concertul Iron Maiden din București a fost prezentat de Metalhead.
| Setlist Lord Of The Lost
1. Drag Me To Hell (Empyrean, 2016) |
Setlist Iron Maiden – Legacy Of The Beast Tour 2022
1. Senjutsu (Senjutsu, 2021) Encore: 12. The Trooper (Piece of Mind, 1983) Encore 2: 15. Aces High (Powerslave, 1984) |
Galeria foto completă Lord Of The Lost este disponibilă la https://tinyurl.com/2qflumsg.
Galeria foto completă Iron Maiden este disponibilă la https://tinyurl.com/2na5dech.
Syn Ze Șase Tri în turneu în România
Postat: 13/04/2022 Înscris în: Știri | Tags: 2022, brasov, bucuresti, cluj, concert, constanta, craioca, romania, syn ze sase tri, turneu Scrie un comentariu
În perioada 17-22 Mai 2022, Syn Ze Șase Tri vor susține turneul „Lychantropic Tour 2022” în câteva orașe din România alături de Warhymn din București și Creepy Willie din Cluj Napoca.
Syn Ze Șase Tri este una din cele mai cunoscute trupe de metal simfonic extrem din România. Cu o istorie de peste 15 ani, Syn Ze Șase Tri a lansat 4 albume de studio și a susținut numeroase concerte și turnee în România, dar și în Europa, împărțind scena cu unele din cele mai mari nume ale metalului extrem mondial, precum: Dimmu Borgir, Mayhem, Dark Funeral, Carach Angren, Rotting Christ, Lord Belial și multe altele.
În acest turneu trupa va prezenta și 2 piese incluse pe viitorul album de studio. Detaliile despre viitorul album Syn Ze Șase Tri vor fi date publicității în următoarele săptămâni.
Așadar, fanii metalului simfonic extrem se pot întâlni cu Syn Ze Șase Tri în următoarele orașe:
– Craiova, Marți, 17 mai, Cult Club (+ Warhymn)
https://www.facebook.com/events/542071570837954/
– Constanța, Miercuri, 18 mai, Phoenix Club (+ Warhymn)
https://www.facebook.com/events/671106964340962/
– București, Joi, 19 Mai, Quantic (+ Warhymn)
https://www.facebook.com/events/3241564399420316/
– Cluj Napoca, Vineri, 20 Mai, Hardward Pub (+ Creepy Wille)
https://www.facebook.com/events/930121750999843/
– Brașov, Duminică, 22 Mai, Club Rockstadt (+ Warhymn)
https://www.facebook.com/events/299142452291330/
Therion anunță două concerte în România!
Postat: 25/02/2022 Înscris în: Știri | Tags: 2 decembrie, 2022, 3 decembrie, bucuresti, cluj, concert, form space, quantic, romania, therion Scrie un comentariu
După un concert Sold Out la București (11.03.2018) și un excelent recital în cadrul Maximum Rock Festival 2021, formația suedeză THERION revine în România în cadrul “LEVIATHAN II TOUR 2022” cu două concerte:
02.12.2022: /Form Space, Cluj-Napoca
03.12.2022: Quantic Club, București
“Leviathan” este al 17-lea produs discografic al formației conduse de Christofer Johnsson, material ce a fost lansat pe data de 21.01.2021 prin Nuclear Blast Record din Germania.
THERION a fost dintotdeauna o trupă căreia i-au plăcut provocările, să exploreze noi căi, rămânând în același timp fideli valorilor muzicale de bază. Pentru cel de-al 17-lea album de studio, geniul Christofer Johnsson și colaboratorul său Thomas Vikström au creat ceva ce a fost anterior de neconceput pentru cei doi. „Am făcut singurul lucru care a mai rămas din toate unghiurile diferite de explorat”, explică Christofer. „Am decis să oferim oamenilor ceea ce au tot cerut. „Leviathan” este primul album pe care îl avem în mod deliberat plin cu piese THERION de succes.”
THERION este o trupă suedeză de metal simfonic formată de Christofer Johnsson în 1987. Numele ei a fost inspirat de albumul celor de la Celtic Frost, „To Mega Therion”. Tradus din greacă, „To Mega Therion” înseamnă „Marea Bestie” și a fost un titlu folosit de ocultistul Aleister Crowley. Inițial o trupă de death metal, THERION a evoluat ca stil muzical adăugând elemente orchestrale, inclusiv coruri, muzicieni clasici și chiar o orchestră completă în cadrul concertelor. Drept urmare, sunt considerați pionierii genului de metal simfonic.
Therion își ia temele pentru versuri din diferite mitologii și practici, inclusiv ocultism, magie și tradiții și scrieri antice.
Bilete online disponibile exclusiv prin AmBilet.ro, primele 50 la preț promoțional!
Concertul este organizat de către Promusic Events și Maximum Rock Romania.

S-au desemnat cele 10 participante ale programului MEWEM – primul program de mentorat dedicat femeilor din industria muzicală din Romania
Postat: 27/04/2021 Înscris în: Știri, Music Business | Tags: industria muzicala, mentorship, mewem, participante, program, raw music, romania Scrie un comentariuPână pe 18 aprilie, femeile aflate la începutul carierei lor în music business s-au putut înscrie gratuit la MEWEM (Mentorship Program for Women Entrepreneurs in Music Industry) – primul program de mentorat dedicat doamnelor și domnișoarelor din industria muzicală din Romania. În urma înscrierilor au fost selectate 10 femei care, pentru o perioadă de 3 luni, vor fi ghidate de 10 femei-lider din industria muzicală.

Peste 50 de femei aflate la început de drum în diverse arii din industria muzicala românească: comunicare și PR cultural, case de discuri, manageri de artiști, artiste independente, organizatoare de festivaluri șamd. s-au înscris la prima ediție a programului de mentorat MEWEM. 10 dintre acestea au fost selectate de către organizatori să participe în proiect. Timp de 3 luni, cele 10 participante vor lua parte la sesiuni one-to-one cu mentorii, la workshop-uri și întâlniri de grup pe diverse teme legate de industria muzicală și vor avea ocazia să colaboreze cu 10 femei-lider din industrie printre care: Anca Lupeș – fondatoarea Mastering the Music Business, Alina Manole- artist independent, Anamaria Hancu – Communications Manager INNA & Antonia, Carina Sava – Fondatoare și artist manager Watermelon Agency, Cristina Bazavan- Jurnalist, specialist în comunicare, Ioana Chereji – PR Manager UNTOLD & Neversea, Iulia Pop – Co-fondatoare & PR Manager Overground Music, Iulia Popovici – Jurnalist, curator de arte performative, Laura Coroianu – Managing Partner EMAGIC , Olga Juverdeanu – CEO Global Records.
Cele 10 participante, în ordine alfabetică, vor fi:
1. Alesia-Alexandra Pandele (mentor Alina Manole)
2. Alexandra Mihordea (mentor Ioana Chereji)
3. Alexandra Roșca (mentor Olga Juverdeanu)
4. Andreea Bogasiu (mentor Iulia Pop)
5. Andreea Runceanu (mentor Anamaria Hâncu)
6. Anna Zsuzsánna Báthory (mentor Anca Lupeș)
7. Corina Dumitrescu (mentor Carina Sava)
8. Cristina Oltean (mentor Cristina Bazavan)
9. Giorgiana Claudia Rusu (mentor Laura Coroianu)
10. Ioana-Maria Văleanu (mentor Iulia Popovici)
Programul MEWEM este o premieră pentru industria muzicală din Romania și adresează o problemă frecventă din industriile culturale și creative – subreprezentarea profesională a femeilor. Cu toate că scena românească se bucură de prezența multor artiste, mediul antreprenorial din spatele scenei este în continuare dominat de bărbați. Proiectul își propune să echilibreze reprezentarea de gen din industriile creative și să încurajeze evoluția profesională a femeilor.
Mai multe despre MEWEM: http://rawmusic.ro/mewem.
MEWEM Romania este organizat de Asociația RAW Music, co-finanțat prin programul Europa Creativă, susținut de Mastering the Music Business și Women in Music Romania.

