Delta și Spiritul

Printre prietenii mei se numără și o amică în dezacord (aproape) complet cu plăcerile mele muzicale. Dacă îi pun blues adoarme, dacă e heavy rock zice că e prea tare. Când i-am spus că primul album White Lies e ok, dar Sisters Of Mercy ascultam acum 20 de ani și sunau mai bine, a devenit ostilă.

Ieri am trăit minunea să cădem de acord. Pe ce? Niște copii californieni, Delta Spirit.

Am dat peste ei aproape din greșeală. La Berkleemusic am avut norocul unui profesor care este marketing director la Rounder Records (Robert Plant, Allison Krauss, George Thorogood, Kaki King, niște Willie Neslon, niște Rush… d-ăștia). Uitându-mă pe site-ul lor (nu, nu mi-a dat note mai mari pentru asta) am dat peste ceva care îmi suna suspect de bine.

Cică-s indie rock, un amestec de rock și northern soul, dacă vă pasionează clasificările. După nume mă așteptam să fie ceva de blues (Wikipedia mi-a explicat că unul dintre ei a avut un unchi care avea o companie numită “Delta Spirit Taxidermy Station of North Central Alabama”).

N-a fost să fie blues, dar nici rău nu mi-a părut. “White Table” e de pe al doilea album al lor, “History From Below”, de anul trecut. Și mi-a sunat foarte în spiritul “Angel Dance” al lui Robert Plant. De pe “Band Of Joy”, tot de anul trecut.

Chestie de percepție personală și sincronicitate, dar delta spiritului e mare, avem loc cu toții. I-o fi vizitat spiritul deltei pe toți cetățenii implicați.