Jimi: All Is By My Side

Despre Hendrix s-a scris și s-a vorbit enorm. De mai bine de 50 ani încoace a devenit imaginea arhetipală a chitaristului rock (sau a chitaristului pur și simplu) și una dintre icoanele culturii pop contemporane. S-au făcut documentare, surioara Janie (soră vitregă, dar moștenitoare) a avut grijă să scoată pe piață fiecare bucățică de peliculă și ultimul căpețel de bandă de magnetofon. Dacă mai există ceva, cu siguranță va avea grijă să ajungă la noi.

Ceva totuși lipsea până acum, un film artistic bazat pe biografia lui Jimi. Greu greu greu, din multe puncte de vedere.

La sarcină s-a înhămat John Ridley, romancier si scenarist de meserie (“U-Turn” al lui Oliver Stone se bazează pe primul lui roman, “Stray Dogs”). Ultimul succes l-a repurtat recent ca scenarist al multi-premiatului și aplaudatului “12 ani de sclavie“. Așa că de ce nu și Hendrix. Și dacă tot facem un film independent și îi scriem scenariul, de ce să nu facem și regia?

De personajul Hendrix a îndrăznit să se apropie André Benjamin (aka André 3000). Greu de hotărât cât de inspirată este distribuția până nu apare filmul pe piață, dar omul se bucură de o reputație solidă, atât ca muzician, cât și ca actor. În plus, se pare că a muncit pe brânci pentru a intra pielea personajului, interpretând inclusiv muzica din film (da da, nu cântă Hendrix, cântă André Benjamin). Toată stima pentru efort și sper că rezultatele sunt pe măsura unui Val Kilmer în postura lui Morrison.

“Jimi: All Is By My Side” tratează perioada 1966-1967, momentele dinaintea lansării, până la primul succes fulminant, festivalul de la Monterey. Filmul a fost terminat anul trecut și a fost prezentat la câteva festivaluri; lansarea în sălile de cinema va avea loc din august încolo. Reacțiile până acum sunt amestecate, iar nota de pe IMDb nu e strălucită, dar cu siguranță voi dori să-l văd, măcar ca să înjur în cunoștință de cauză dacă nu-mi place.

A propos de înjurat, odată cu primul trailer oficial, am și primul motiv de nemulțumire. Nu poți disocia personajul Jimi Hendrix de chitarele sale. Cele care apar în trailer sunt complet greșite pentru perioada respectivă. Chitarele pe care le-a folosit sunt prea cunoscute, prea documentate, prea parte a ceea ce este Hendrix pentru o lume întreagă de atâta vreme. Știu că nu e un documentar și există licențe artistice, dar la fel de bine, în aceeași logică putem face un film în care să apară un papă purtând un turban musulman, nu?!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s