Cobra Fest 1.0 – Ziua întâi

Pe 2 și 3 iunie Guest au organizat în Fabrica primul (după știința mea) festival internațional de post-rock/instrumental/progressive/ambient/psihedelic din București, Cobra Fest 1.0.

Cobra Fest 1.0, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Propunerea a fost generoasă – trei scene (în Fabrica, în B52 și acustic, pe terasă), 17 trupe în două zile. Devansând concluziile, rar am mai avut experiența unei organizări impecabile în România a unui asemenea fest. Nu știu cum decurs lucrurile în culise, dar ca participant senzația a fost cea pe care mi-am dorit-o mereu de la un asemenea eveniment.

Michael Zimmel, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Prima zi a debutat cu COD și Alice Null, pe care i-am ratat, și am ajuns de-abia la Michael Zimmel. Vine din Linz, Austria, este un one-man band instrumental, clar imers complet în ceea ce făcea. Singura lui problemă este monotonia la care ajung rapid compozițiile lui liniare. Nu lipsit de inetres, dar poate ideile lui ar fi valorificate mai bine de contextul unei trupe. 

Breathelast, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Breathelast nu mai au nevoie de vreo prezentare, nici măcar în context acustic. Cântarea lor a fost (dacă mai era nevoie) o dovadă că piesele lor sunt solide și stau în picioare oricum le-ar cânta, acustic sau electric. Ca și energia, ce s-a transmis foarte bine și în context acustic. Fără surprize, doar o plăcere, ca de obicei.

Adrian Tăbăcaru, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

La Adrian Tăbăcaru nu știam la ce să mă aștept. Un alt one-man band, de data aceasta, un toboșar. Cunoscut de la Taine sau de la Souptrip, a fost prima surpriză majoră pe care am avut-o în aceasă zi.

Într-un show complet, elaborat și inspirat, cu lumini și proiecții, a transformat tobele într-un instrument extrem de expresiv, folosit cu virtuozitate mereu în sprijinul atmosferei și a mesajului. De acum sigur voi fi mult mai atent la orice propunere muzicală va avea.

Daniel Payne, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Daniel Payne a fost o alegere foarte inspirată și a adus o notă aparte în acest festival. În cea mai bună tradiție outlaw country, acest cowboy (din Lubbock, Texas) cu patchuri Darkthrone și Burzum, a arătat cât de viabil și relevant este genul și astăzi. Un amestec de country&western cu arome de folk și blues și versuri dark, a fost pretextul unei țopăieli generalizate într-o bună dispoziție generală.

Country-ul, ca și blues-ul, spune povești. Mai draguțe sau mai dătătoare de fiori, este folclor contemporan, în cel mai pur sens al termenului. Mai mult, amândouă genurile sunt o chestiune de atitudine. Three chords and the truth este sintagma genului, iar Payne este un exponent extrem de autentic.

Deley, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Deley, din Ungaria, au dus Fabrica într-un trip spațial extrem de catchy, iar prima referință care mi-a venit în minte a fost o senzație a anilor ‘90, Ship Of Fools. Nu îi copiază, dar par porniți pe aceeași cale neo-prog, cu aceeași atitudine jucăușă și excentrică, structurați dar în același timp ieșiți din tipare.

Fără a-i acuza de epigonism, îmi par mai degrabă continuatori ai unui gen ce mi s-a părut extrem de fertil atunci când a apărut și nu pot decât să salut asta.

Mental Architects, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Bulgarii de la Mental Architects au fost headlinerii primei seri, absolut meritat. Mai heavy decât Deley, au venit cu o variantă interesantă și groovy de math rock care m-a prins și pe mine (care nu sunt vreun simpatizant al genului). Filosofia lor e simplă – If we play and you listen we’re happy! Cred că am fost extrem de happy cu toții.

Iar galeriile foto ale zilei sunt disponibile aici și aici, ca și aici și aici.

Adrian Coleașă

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s