IPR la momentul SubRadar – interviu cu Tavi “Vita” Horvath (partea a doua)
Postat: 10/12/2019 Înscris în: Muzică | Tags: implant pentru refuz, interviu, ipr, partea a doua, tavi horvath, vita Scrie un comentariuÎn avanpremiera lansării noului album, SubRadar, cel de al nouălea titlu semnat Implant Pentru Refuz, am avut plăcerea de a-l întrerupe din lucru pe Tavi “Vita” Horvath pentru o lungă conversație despre istoria lor, societatea noastră, noul album și multe, multe altele. Lejer și cu multe râsete.
Photo by Adrian Coleașă
Turneul de lansare a debutat deja, pe 5 decembrie au cântat la Cluj și pe 6 acasă în Timișoara, iar vineri 13 vor fi în București, în Quantic.
M-ați ajutat foarte mult, mi-ați dat puterea de a lupta
MB: Ai avut vreodată pe cineva care să vină să-ți spună, “știi piesa aia a ta înseamnă enorm pentru mine, m-a ajutat într-un moment greu…”?
TH: Da, am avut. Și cred că ultimul moment, foarte fain, pe care îl țin minte… Mergeam în vacanță, anul trecut, cu avionul înspre Spania și era un însoțitor de zbor, un steward care se tot uita la mine și la un moment dat a venit, s-o pus lângă mine și o zis “să știi că voi ați însemnat foarte mult pentru tinerețea mea, mi-aduc aminte de când cânta Implant..” și eram așa “da, ok, foarte bine”, vroiam să par cât mai necopleșit, dar eram tot muiat atunci, știi. A zis că “m-ați ajutat foarte mult și am trecut peste multe momente ascultând Implant, mi-ați dat puterea de a lupta…”. No, zic “wow, ce fain, mersi, mersi mult și eu”. Momentele astea cred că-s mult mai puternice decât momentele alea pe care le ai după un concert. Oricum ești plin de adrenalină atunci și vorbești cu ei și știi că ei or venit la concert dar așa când ți se întâmplă în no man’s land e mult mai puternic.
O lărgire a frecvenței Implant Pentru Refuz
MB: Hai să vorbim despre albumul nou. Este al nouălea album pentru voi, pentru o trupă românească este o foarte mare chestie că trupa a rezistat atât de mult, mai ales că nu sunteți genul de artiști care să faceți compromisuri. Ce înseamnă pentru tine albumul ăsta?
TH: Pentru mine înseamnă o lărgire a frecvenței Implant Pentru Refuz, practic, pentru că am găsit în fiecare piesă pe care am făcut-o oameni, colaboratorii noștri de pe acest album, care erau pe și au o parte din frecvența Implant în ei. Adică sunt oameni care au ascultat Implant de mult timp și or fost foarte încântați să cânte împreună cu noi și ideea o văd ca un album Implant cu colaboratori care practic e o extensie a Implant, dar e și o extensie realizată, adică nu doar să știi “da, bun, Hefe ne ascultă de mult și îi place de noi” sau… ci chiar contribuie. Sau Robin… Ne vedem, vorbim, stăm să ne ascultăm piesele, concertele și așa, dar acuma am făcut ceva împreună. Îi mai mult decât doar o trupă care spune ceva, știi? Trupa a dat drumul și la niște tentacule care vorbesc și ele la rândul lor despre trupa asta.
MB: Deci cumva celebrați împreună…
TH: Muzica în general și muzica noastră și muzica cu care am copilărit, practic.
MB: Pe lista de colaboratori văd de la veterani ai scenei cum e Despot…
TH: Despot, cu care ne știm din 2000…
MB: Sau Nik Făgădar, sau Dan Byron…
TH: De exemplu când am lansat piesa cu Nik la București ne-a mărturisit că atunci când ne-a văzut prima oară era la un bal al bobocilor în Cluj. Și el cu Mihnea aveau o trupă, cântau tot la acel bal, cu chitări reci, așa, mai folk. Și când ne-a văzut prima oară o zis că n-o înțeles nimic, “ce-i cu băieții ăștia?’”. Ca după aceea , în timp să și reușească să cânte împreună cu noi, să colaborăm. Și astea sunt clar momente care fac parte clar din extensia aia de care vorbeam.
MB: Dacă mă uit pe lista de colaboratori, toți sunt oameni tobă de carte muzicală.
TH: Da, da, clar. Vorbim de oameni foarte talentați și implicați în ceea ce fac, în muzică
MB: Și nu doar talentați. Asta e cumva marota mea, că orice artist ar trebui să fie și foarte educat, am o problemă cu mitul autodidactului genial.
TH: Da, dar nu e obligatoriu.
MB: Cu siguranță, avem contraexemple de autodidacți geniali.
TH: În același timp știm că există curente care au apărut ca și un contracurent la superculturalizare și așa mai departe, curente ca și punkul… Și acuma sunt curente de genul ăsta, numai că-i spune neu-punk sau altă denumire…
MB: Cine știe ce o să mai fie? Ajungem la post-music în curând…
TH: Post-music, da…
Industria muzicală s-a schimbat
MB: Clar s-a schimbat și industria muzicală foarte mult de 24 de ani încoace.
TH: Oo da, sigur, sigur s-a schimbat.
MB: Cine scoate albumul?
TH: Ha ha, noi!
MB: Asta vă dă o libertate mult mai mare probabil.
TH: Păi noi am avut parte de un experiment care s-a chemat Media Pro, la un moment dat, în 2001, când am scos Oameni fără fețe. Am simțit atunci că suntem ca niște jucători de fotbal, care îs luați de un club de fotbal ca să stea pe tușă, ca să nu îi ia alt club. Atunci așa am avut impresia, așa eram tratați cumva. Ne-o luat să nu ne ia altă casă și ne țineau acolo. Toate prevederile contractului erau satisfăcute, se difuza videoclipul pe care l-am făcut noi și l-am dat să-l difuzeze, doar că îl difuzau dimineața. Îmi spunea maică-mea că îl vede la 5 dimineața pe Pro TV, când avea insomnii. Era difuzat, n-aveai ce să spui. Toate casele astea de discuri mari, toate vin cu anumite compromisuri, compromisuri de toate tipurile. Încearcă să te și ghideze cumva, să-ți explice, “da’ nu faci și tu un hit așa, mai nu știu cum sau mai nu știu ce”, ceea ce îții dai seama că pentru noi, la câte găluști aveam noi în cap la vremea aia am zis nu, pas!
MB: Bine, găluștile nu par să vă fi trecut, în sensul bun…
TH: Da da da da da, îi bine până la urmă, asta trebuie să fie acolo.
MB: Deci cel puțin din punctul ăsta de vedere clar vă simțiși mult mai bine acum, având lucrurile nu neapărat sub conrol, dar mai la latitudinea voastră.
TH: Adică da, dacă o facem lată… ne-o asumăm.
Cel mai fain e să cânți în limba în care simți tu
MB: E o discuție pe aici, sunt două genuri de trupe. Unii spun că “domne’ eu cânt pentru români și stau p-aicea în ciorba mea și Dumnezeu cu mila!” și alții care foarte conștient încearcă să iasă și să adreseze alte piețe, alt public. La voi e și un mixt foarte interesant la un moment dat, de cântat în română și în engleză pe aceeași piesă.
TH: Da da. Mai mult, am făcut și mai mult cu Otheroot, un disc era în română și un disc era în engleză, cu aceleași piese. Era practic o ediție bilingvă a Monolith-ului, pe care am scos-o în Germania. Deci am încercat și noi să ieșim.
MB: Și în continuare aveți un efort conștient spre o anume piață?
TH: Da, efortul nostru conștient la ora actuală este spre piața românească și spre a cânta în limba română cât mai mult. Și dacă merge afară, cel mai fain e să cânți în limba în care simți tu.
MB: Da, limba nu cred că mai e vreun impediment. Din contră, poți să ai surpriza ca încercând să te exprimi într-o limbă care nu e a ta să nu mai iasă, trăim primordial într-o limbă.
TH: Engleza e foarte faină, e foarte ușor. Pentru mine ca vocalist îi foarte ușor să cânți în engleză, are foarte multe vocale. Nu are ș-uri, ț-uri, tot felul de consoane… Și îi destul de expresivă limba, te poți juca destul de fain cu cuvintele, dar challenge-ul e să scrii în română, din punctul meu de vedere, acum. De exemplu pe Cartography am avut idei din astea mixte, și română și engleză, pentru că la un moment dat mi se părea că aici ar fi fain să vină un switch, să bagi o chestie în română ca un fel de mantră în care nu își dă seama nimeni care ascultă în engleză, “ce vrea ăsta aici?”. Și m-am jucat și cu română și cu engleză, dar acum, în ultimii ani, focusul meu de a scrie îi în română.
MB: Este mai mult un challenge sau pur și simplu un spațiu în care te simți tu mai confortabil, mai productiv?…
TH: Mă simt mai expresiv și știu exact ce deliver. Clar, simt în română, nu e nici o problemă chestia asta, pot s-o zic.
MB: Pe de altă parte avem și exemplele altora care au piese în limbi pe care nu le vorbesc, mă gândesc la Rotting Christ, că tot au fost de curând. Cântă Cine iubește și lasă, mai au o piesă în rusă și tot așa mai departe, dar cumva rezonează cu vibe-ul.
TH: Gândește-te că Cine iubește și lasă, asta e o piesă care cred că, din orice colț al lumii o asculți nici nu te interesează limba, ci cum îi făcută ea să rezoneze cu oamenii. Piesa în sine e extraordinară, cred că orice asiatic care o aude zice “da, asta e o piesă”. Dar până la urmă eu, așa ca și artist, eu mă simt un fel de receptor, știi?
Sunt un martor al societății
MB: În ce sens?
TH: Eu cred că sunt un receptor care reușește să sintetizeze ce vede și să dea mai departe. Sunt un martor al societății din ziua de astăzi, cam asta e artistul. Nu înseamnă că am dreptate în textele mele. Pur și simplu este un jurnal, al unei zile, al unui sentiment, pe care tu îl scrii și îl dai mai departe așa cum l-ai receptat.
MB: Până la urmă oglinda nu are dreptate, ea doar reflectă.
TH: Da, dar poate fi foarte deformat. Până la urmă ăsta este un gest artistic și nu este o relatare de știri.
MB: Deci, până la coadă, asta este condiția artistului, din punctul tău de vedere, indiferent de arta pe care o profesează.
TH: Da, el trebuie să transmită. Până la urmă și în tablouri celebre întâlnim o recepție a ceea ce s-a întâmplat atunci. Mai mulți factori, a strâns un cumul și l-a dat pe pânză, pe muzică, pe film și așa mai departe.
MB: Ție ți se pare că e de datoria artistului să fie și implicat sau poate să rămână un receptor pasiv?
TH: El absolut este implicat, când scoate. Mie mi se pare că… Aa tu zici implicat mai mult?
MB: Da. Nu neapărat să devină un activist…
TH: Astea-s legende urbane, fiecare artist trebuie să devină un activist, nu. Dacă artistul simte în momentul ăla că trebuie să meargă la un miting, să se ducă, îi treaba lui.
MB: Da, dar poate să facă pasul următor, să-și susțină niște idei, care nu sunt neapărat artistice, în cadrul actului artistic. Eu știu… devine Bono, poftim.
TH: Poate, dar nu, nici chiar așa, nu să meargă până la Bono, că dup-aia ajunge într-un episod din South Park, sau mai multe.
Relatând ceva deja reacționezi
MB: Tu, ca artist, te simți obligat să reacționezi sau doar să relatezi?
TH: Păi tu relatând ceva deja reacționezi. Încă mai cred în foarte multe… Adică toate versurile pe care le-am scris, pentru mine îs încă vii și reale. Când spun “securiști împuțiți, mâncători de căcat” exact la ei mă gândesc și știu care îs și cum acționează și de ce suntem unde suntem, acuma, după treizeci de ani de la Revoluție. Pentru că ei ne-au condus, ei n-au plecat niciodată de la putere. Că avem exercițiu democratic, vot și așa mai departe… Da’ de unde, trebuia atunci, imediat, lustrație, scoși din sistem și făcut un sistem curat ca să începi frumos. Da’ ei n-au plecat niciodată de la putere, știi? Da, nu-i suport, oricum. Nu-i suport pentru că mi se pare că ei sunt sursa majoră a tuturor relelor ce ni se întâmplă nouă în țară, faptul că după treizeci de ani suntem total destrămați și tot mai mulți prieteni și cunoștințe pleacă din țară ca să-și găsească… nu știu… un viitor financiar sau liniștea în altă țară, mi se pare tot vina lor.
MB: Tu n-ai fost tentat?
TH: Nu, nu, nu am fost niciodată tentat. Am un frate în Australia, care e plecat de vreo douăzeci și ceva de ani, da’ el a vrut să se realizeze profesional și nu a găsit aici pârghiile necesare pentru că totul era pe pile, cunoștințe, relații și o zis “îmi pare rău” și o plecat și face ce își dorește.
MB: Pile, cunoștinșe, relații, adică PCR.
TH: Da, da, PCR-ul ăla încă este în noi deși nu vrem să recunoaștem, da’ e peste tot prezent.
MB: O să ne vindecăm de el vreodată?
TH: Nu știu, că odraslele porcilor au același comportament. Or crescut în același mediu, li s-o dat aceeași educație… Sunt stăpânii acestei lumi. Acuma vor deveni mult mai finuți, mai elaborați, deja au în spate oameni plătiți care să le explice cum să-și facă campaniile, cum să vorbească și așa mai departe. Da’ îi simți de la o poștă, “și ăsta-i fiu de securist, fută-i Stalin”… Da, știi cum îi, ne-am prăjit de atâtea ori, am suflat în iaurt două-trei zile și dup-aia iar am uitat să suflăm în ciorbă și iar ne-am opărit.
Ne întoarcem la album
MB: Ne întoarcem la album. Va urma un turneu de promovare, Cluj, Timișoara, București, anul ăsta.
TH: Anul ăsta, avem programate și pentru anul viitor, dar nu le știu din cap. Eu o să știu când o să trebuiască să le fac afișele.
MB: Aha, de afișe te ocupi tu. Și de grafica albumului?
TH: Grafica albumului digital a fost ideea mea, dar am un prieten aici care chiar va scoate în 2020 o carte, un comics pe care l-a făcut el după Păsări aprinse, după o piesă Implant. Numai că deocamdată n-a găsit editură în România și își va publica banda în Franța. I-or tradus-o, frumos, și o scoate în Franța. La Între-Deschis, la Cer-Pământ… am făcut eu ilustrația, dar practic eu nu sunt un ilustrator. Era mai complicată ilustrația și l-am lăsat pe Andrei Puică să o facă el și cartea poștală de download și tricoul și coverul digital va fi făcut de el.
MB: Cam la ce să se aștepte oamenii de la albumul ăsta?
TH: Păi… nu știu. Odată ce-o să îi dăm drumul fiecare o să aibă părerea lui.despre album. Eu încerc să îl văd un album foarte închegat, deși fiecare piesă parcă este din alt univers. Dar am încercat totuși să țin textele în același univers, practic în gri, într-un gri continuu. Eu văd albumul ăsta cu destul de mult dialog despre anumite problem din societate. Practic nu-i nici alb, nici negru. Îi între alb și negru, unde e o zonă care dacă numai mărim cu lupa ne putem da seama că e un gri imens. Și foarte mulți dintre noi în momentul ăsta în societate cred că stăm în zona aceea gri, pe multe subiecte. Deși în social media toți îs alb sau negru, ceea ce e destul de enervant, adică eu am părerea absolută…
MB: Nu, am adevărul absolut.
TH: Da, adevărul absolut și părerea finală și lucrurile sunt albe. Nu, sunt negre, vine ălalalt și spune. Bă, da’ stați puțin, între voi doi mai există foarte multe chestii.
MB: Dar sunt greșite, evident.
TH: Păi și până la urmă nici nu e vorba de greșit, ci e vorba de a accepta și părerea celuilalt, ceea ce e foarte greu.
MB: Ți se pare că suferim mult la capitolul ăsta, cu acceptarea părerilor altora?
TH: Da, sigur suferim, o întâlnim zilnic în tot ceea ce facem. Oamenii devin tot mai nerăbdători, colerici și așa mai departe, Părerea lor e purul adevăr
Conjunctură, totul e conjunctură
MB: Cât de important ți se pare pentru ceea ce ați făcut că sunteți acolo în Timișoara? Cât de mare ți se pare impactul ăsta geografic?
TH: Nu știu dacă e atât de mare impactul geografic cât ceea ce vrei să faci și momentul în care vrei să faci. Implant Pentru refuz putea să se întâmple oriunde altundeva în țară. Doar trebuiau să se întâlnească șase oameni care vroiau să facă lucrul ăsta. Deci până la urmă e o chestie de conjunctură și nu o chestie geografică. Ca și conjunctura de a avea nouă albume, știi? De exemplu noi am avut un noroc foarte mare, pentru că știu trupe care au cântat în paralel cu noi, ca Era ticăloșilor sau alte trupe de pe aici din Timișoara… Doi membri din Implant au fost din Haos, o trupă de punk dinainte de Implant. De exemplu Haos acum și-au scos primul vinil și-s mai vechi decât Implant. Noi am avut norocul că l-am avut pe Emil Biebel, de la Rocka Rolla, care a văzut un potențial în noi și ne-a ajutat să scoatem primele albume. El o venit la noi la sală, era prieten cu noi, i-am cântat ceva acolo, Tăcere și resemnare și Să curgă berea pe Bega, sau ceva de genul ăsta și o zis “băi, dacă mai faceți zece piese din astea sau o puneți de un album eu vi-l scot, adică vă găsesc unde să înregistrați și tot”. Dă-i, ne-am pus imediat și atunci am scos așa pe bandă, adică în ‘96 a fost Implant Pentru Refuz, în ‘97 o fost Permis portsinucidere, rapid de tot au evoluat lucrurile. După aia a fost Culori și în 2001 atunci am semnat cu Media Pro și am scos Oameni fără fețe. Deci am reușit în cinci ani să scoatem patru albume în timp ce restul trupelor care erau în paralel în Timișoara se desființaseră deja, deci tot o fază de conjunctură până la urmă.
MB: Doar conjunctură, nimic care să fi ținut de voi, de faptul că ați avut drive-ul?
TH: E conjunctura și faptul că noi ne-am ținut de treabă și ne-am văzut de compus, de cântat și așa mai departe. Deci trebuie să ai și tu drive-ul, normal că nu trage nimeni de tine, îți dai seama.
MB: Cum adică, nu a venit așa pe tavă, cineva care să vă roage, poate faceți și voi două piese?
TH: Nu, nu s-a întâmplat așa.
MB: Acum o să-mi spui și că nu există Moș Crăciun, zău așa.
TH: Păi cred că, da’ îi las pe alții să se ocupe de Moș Crăciun.
MB: Oricum până la Moș Crăciun vine SubRadar, avem și concertele…
Eu cred că SubRadar e o zonă a mainstream-ului underground
TH: Deci eu cred că SubRadar e o zonă a mainstream-ului underground, cam asta e zona.
MB: În încheiere vrei să le transmiți ceva fanilor?
TH: Ne vedem la concerte și să asculte cât mai multă muzică.
PS
MB: Ca un post scriptum, Blazzaj ce mai face?
TH: Ăăăăăăă….Blazzaj are un album înregistrat, care e gata 90%, de două ori l-am tras 90% și am zis că din ianuarie ne vedem să-l finalizăm, să vedem ce trackuri mai lipsesc și să-i dăm drumul în primăvară. Să-l urcăm sus undeva, să-i facem o lansare.
MB: Deci o altă ramură care continup să crească și ea.
TH: Da, dar datorită faptului că în Blazzaj, în formula extinsă suntem nouă oameni și fiecare are cel puțin un proiect muzical ăi foarte greu să-i strângi împreună și să te sincronizezi. anul ăsat am avut două concerte extraordinare cu ei. Unul din ele a fost Blazzaj acustic, care o fost demențial, nimeni n-a cântat la instrument clasic acustic, Uțu o cântat pe ukulele bas, Almași pe o chitară dintr-o cutie de ulei, Potra n-o avut tobe clasice, în loc de tobă mare o avut un butoi de pus varză, premierul era o rolă de film umplută cu nisip și în loc de cinele avea numai discuri de flex, de circular… Un concert Blazzaj care era Einstürzende Neubauten. Dar cu piese Blazzaj și o ieșit foarte fain, mi-a plăcut. Și locația o fost faină, undeva lângă Timișoara, într-un sat în sat, așa îi zice, The Village, e o platformă unde se ține și Electroruga. Sunt niște oameni foarte faini care fac lucruri faine. Acolo ne-am destrăbălat muzical, ca să spun așa.
MB: Mulțumesc frumos pentru tot timpul pe care ți l-am răpit din treabă și ne vedem la concert!
TH: Ne vedem la concert, ciao ciao!
Adrian Coleașă
IPR Online:
Website: http://www.implantpentrurefuz.com/
Facebook: https://www.facebook.com/ImplantPentruRefuz
Soundcloud: https://soundcloud.com/implant-pentru-refuz/
Twitter: https://twitter.com/IPRMusicBand
Instagram: https://www.instagram.com/implantpentrurefuz/
YouTube: https://www.youtube.com/user/implantpentrurefuztm
Spotify: https://open.spotify.com/artist/0DAiTmP622iZnsqnzQsEk7?si=bCtuS4QTQjmgD9-tLClwng
Midnight Burst 