John 5 și cadoul de an nou

Un single nou-nouț, Black Grass Plague, pentru John 5, a cărui carieră solo continuă, la fel de prolifică, în pofida angajamentului cu normă întreagă în trupa lui Rob Zombie.

Același amestec de heavy metal și country, cu aceeași performanță tehnică, într-un clip regizat de Jonny Coffin; multă chitară heavy, mandolină electrică și banjo.

La mulți ani 2016!


Kentucky

Va fi numele noului album Black Stone Cherry, cel de-al cincilea din carieră, primul pentru Mascot Label Group.

Și avem deja un extras, The Way Of The Future, și a început și campania de precomenzi, chiar dacă Kentucky este programat să apară de-abia pe 1 aprilie 2016.

Nu, nu este o păcăleală și se-anunță cel puțin la nivelul celor anterioare.


Bucovina lansează “Nestrămutat”

Am ascultat “Nestrămutat”, mi-a plăcut, vreau să-l cumpăr.

Încă o dată se simte mâna lui Dan Swanö, ca și la “Duh”, ceea ce nu este decât de apreciat. Se aude și evoluția constantă a trupei, ceea ce iarăși este doar de aplaudat.

Lansarea de la Arene de sâmbătă, 12 decembrie, le oferă în fine un spațiu generos, se va vedea în fine potențialul real de a aduce public, larg subestimat până acum.

Și ca să fim în cunoștință de cauză, albumul poate fi ascultat pe Bandcamp. Ce mai așteptați?

Nestramutat

Și tot pe Bandcamp, restul discografiei.

Sub Stele (2013)Day Follows Day, Night Follows Night (2013)Duh (2010) Ceasul aducerii-aminte (2006)


“PLANETARY COALITION” – FULL ALBUM (HD)

Extrase din „Planetary Coalition”, nominalizat la Grammy. O trecere în revistă a zonelor geografice, a genurilor acoperite și a varietății de instrumente muzicale.

Source: “PLANETARY COALITION” – FULL ALBUM (HD)


W.A.S.P. și Golgota lui Blackie

Golgota este de fapt un termen generic pentru locurile de execuție ale condamnaților. Golgotha este și un nou album ce continuă inspirația biblică a lui Blackie, la șase ani după Babylon.

WASP - Golgotha

În 1982, W.A.S.P. lua cu asalt scenele din Los Angeles, cu un shock rock de reminiscență mai degrabă Alice Cooper decât KISS, de o manieră mai intensă decât au fost vreodată oricare dintre aceștia.

Atât de intensă încât au fost printre foarte puținele trupe de succes ale momentului care au îndrăznit să ia în turneu cu ei artiști brutali ai noului (pe atunci) thrash, precum Slayer, Metallica, Atheist sau Exhumed.

Mai bine de treizeci de ani mai târziu, W.A.S.P. continuă. Succesul comercial a fost și s-a dus, dar ca orice artist adevărat, Blackie nu poate decât să continue să se exprime. Tranziția de la albumele de party de la început la cele conceptuale de mai târziu nu a fost una ușoară, nici măcar reușită total, dar își vede de drum. Cine vrea să țină pasul, n-are decât să o facă.

Golgotha, cel de-al 15-lea album de studio nu îmi pare să aibă ambiții de a converti noi fani. Cei de pre vremuri sunt oricum suficient de nedumeriți de noul creștinism afișat de cel anatemizat odată ca un pericol major la adresa moralității clasei mijlocii.

Nu este un album cu schimbări majore ale rețetei muzicale consacrate de la The Headless Children încoace. Personal, apreciez derapaje de la rețetă, cum a fost Kill Fuck Die, dar așa a hotărât artistul.

Și nu cred că a greșit cu ceva, pentru că Golgotha mi se pare un album solid, unul dintre cele mai bune de la Crimson Idol încoace. Sigur, nu e “decât” W.A.S.P., dar Napalm Records au făcut un pariu semnându-i și nu cred că îl vor pierde.