Airbourne, a treia oară

Aeropurtați din Australia, muzical aproape o clonă de AC/DC (cu un vârf de cuțit de Rose Tattoo, Motörhead și alte condimente), Airbourne s-au desantat prin toată Europa și America de Nord, din 2003 încoace.

Airbourne, 2010

Pe 21 mai, vor scoate cel de-al treilea album de studio, “Black Dog Barking”. Nu pare să aducă vreo surpriză, prima piesă, “Live It Up”, sună în parametri. Ceea ce nici nu e rău, n-are nimeni vreo altă pretenție, nici măcar ei. Oameni chitiți, de party și bere, fără fițe și probleme existențiale, doar rock’n’roll.


Terapia muzicală vindecă orișice boală

La momentul serialului “House MD” era cel mai bine plătit actor de televiziune. Și cânta.

Scotea replici memorabile, de genul “Ability isn’t always enough. Just ask Yngwie Malmsteen.” (asta a ajuns și pe site-ul lui Malmsteen). Și iar cânta. Ba la pian (sau orgă Hammond), ba la chitare, ba chiar și cu vocea.

Hugh Laurie la Montreux Jazz Festival

Așa că, de-a dreptul inevitabil, a ajuns să și înregistreze. Primul album, “Let Them Talk”, a escaladat topurile cam peste tot (locul 16 în US Billboard 200, locul 1 în US Blues Albums, locul 1 în UK Albums Chart, și tot așa).

Asta se întâmpla în 2011, după ce se dusese să înregistreze în New Orleans, în pelerinaj la Mecca lui muzicală.

În 2013, periplul de blues continuă, doar că baza s-a mutat în Los Angeles. Noul album, “Didn’t It Rain”, va apărea la începutul lunii mai. Tot blues, ceva mai modern, din ce am reușit să ascult deja. Din punctul meu de vedere, Hugh Laurie (dacă mai era cineva care nu s-a prins despre cine e vorba) nu este un actor care face pe cântărețul. Mai degrabă un bluesman care joacă în filme.


Heaven Shall Burn

Recunosc, nu-i știam pe oamenii aștia. Parcă mai văzusem numele pe undeva, cam atât. Dar pentru că sunt pe lista de nume prezente la Frankfurt Musikmesse, m-am apucat să-i verific. Și a meritat, mi-au plăcut. Chiar dacă sună enervant de pe tarlaua păstorită de In Flames.

Heaven_Shall_Burn

Domnii sunt niște onești cetățeni nemți. Vegetarieni, angajați politic (mai pe stânga, așa), cântă de prin 1996. De fapt, de prin 1995, dar pe atunci încă îi chema Consense.

De atunci au scos șase albume, cel de al șaptelea, “Veto”, urmând să iasă la sfârșitul lui aprilie.

PS: Fără nici o legătură, evident, am și eu o întrebare. Dacă în 2011 s-a găsit cineva care să anunțe că ne vizitează big band-ul ducelui Ellington, în mai o să fim invitați la orchestra contelui Basie?!


Un nou membru al trupei din ceruri

Clive Burr ne-a părăsit ieri, 12 martie, în somn. Avea 56 de ani și suferea de scleroză multiplă.

Clive Burr

Venit de la Samson, a fost toboșar la Iron Maiden pe primele patru albume, după care a fost înlocuit de Nicko McBrain. Ironic, Clive a ocupat locul lăsat liber de acesta la francezii Trust.

Au urmat Alcatrazz, supergrupul NWOBHM Gogmagog (alături de un fost și de un viitor Maiden, Paul Di’Anno și Janick Gers)…. Apoi boala, care l-a țintuit într-un scaun cu rotile.

Foștii colegi au doar vorbe de laudă. Și astăzi. Dickinson îl consideră “cel mai bun toboșar pe care l-a avut trupa vreodată”. Odihnește în pace, Clive!


După 8 ani

Un nou album Deep Purple, la sfârșitul lui aprilie. Se numește „Now What?” și pare să fie altceva.

Deep Purple 2004

Fiecare formulă Purple a avut o personalitate distinctă. Cea de acum, ca și potențial, pare să vrea a închide cercul. Conform declarațiilor proprii, se anunță la fel de aventuroasă ca și prima (cea care ne-a dat atât „Hush”, cât și combinații de Rimsky-Korsakov cu muzică beat).

Semnele existau deja, precum varianta jazz a „Smoke On The Water”. Oricine altcineva ar fi îndrăznit sacrilegiul, ar fi fost măcar huiduit cu poftă.

Luni a apărut deja primul single de pe album, „All The Time In The World”. Pe mine m-a surprins, la modul cel mai plăcut, renunțasem să mai aștept ceva de la ei. Cum o fi restul, rămâne de văzut. Cu o floare nu se face primavară, dar e posibil  s-o vestească.