Jake E. Lee. Revine și el.
Postat: 12/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: badlands, hard, heavy, jake e lee, Ozzy, rock Scrie un comentariuToată lumea pare să revină în ultima vreme, într-un fel sau altul.
Mâna sus cine își mai amintește de Jake E. Lee. Chitarist la Mickey Ratt (înainte să devină Ratt și atât), apoi la Dio (cât să înregistreze niște repetiții), probabil e cel mai bine cunoscut pentru trecerea prin trupa lui Ozzy, după Randy Rhoads.
A scos două albume cu el, “Bark At The Moon” și “The Ultimate Sin”, a prestat și în turneele aferente după care a fost dat afară de Sharon, printr-o telegramă. Deh, nu aveau sms-uri încă!
A urmat Badlands, materiale solo și Enuff Z’Nuff (timp de un album).
În 2011, a apărut într-un clip alături de Beggars And Thieves cât să exclame populația “taci, c-a înviat”.
Anul trecut a anunțat materiale noi pentru 2013, iar Eddie Trunk (“That Metal Show”) spune că lui i-a plăcut ce-a ascultat. Așa să fie. Poate că va fi cu baftă pentru acest omuleț talentat și respectat, dar care a reușit să evite cu brio succesul. Să fie cu happy end, că așa se poartă la el, în Vegas.
PS/Scenariu de realitate alternativă: Gura lumii bârfește că Ozzy ar regreta că nu l-a ales la vremea respectivă pe George Lynch, ci pe Jake E. Oare cum și ce ar fi fost dacă ar fi făcut-o?!
Bonamassa. Din nou.
Postat: 09/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: acustic, blues, Joe Bonamassa, Live, rock, viena Scrie un comentariuÎn ultimii ani, Joe Bonamassa pare să fie peste tot. Omul muncește îngrozitor de mult, e inuman de productiv, explorează, caută… Absolut lăudabil, dar și deconcertant.
Ca și consumator al produselor lui, mi-e greu să țin pasul. Astăzi scoate un album (excepțional) cu Beth Hart, mâine unul de funk. Ieri a mai scos un altul cu Black Country Communion, poimâine un concert complet acustic de blues. Și tot așa.
Diversitatea e de apreciat, dar lipsa focusului se simte. Omul nu s-a dumirit ce vrea să facă sau, și mai grav, vrea să mulțumească pe toată lumea. Nu e nevoie, părerea generală este pozitivă, ce scoate este apreciat la superlativ, ar putea să se relaxeze o țâră.
În aceeași logică “scoatem de toate, câte patru proiecte diferite pe an”, la sfârșitul lunii va apărea un album acustic, “An Acoustic Evening At the Vienna Opera House”. Înregistrat live, la opera din Viena, evident. Scot pe CD, vinil, DVD, Blu-Ray. În pachete cu tricouri, postere, pene de chitară, cănuțe și alte bombonele.
Trebuie să recunosc că îl aștept cu mare interes. Omul îmi place, chiar îi apreciez eforturile și aproape că îi invidiez puterea de muncă. Până acum am reușit să-l urmăresc, mai puțin albumul de funk de la începutul anului, la care am cedat din motive de gen.
Doar că mi-e dor de vremurile alea simple, când dărâma Rockpalast-ul în trio, direct la obiect, fără atâtea dileme și căutări existențiale. Sau financiare. Poate că, în subconștient, asta sper de la concertul ăsta. Ceva simplu, curat si la obiect.
Amorphis revine
Postat: 08/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: amorphis, death, hard, heavy, metal, progressive Scrie un comentariuȘi anume pe 19 aprilie, cu noul album “Circle”, cel de-al unsprezecelea de studio.
Album conceptual, exploatează (încă o dată) potențialul spiritualității tradiționale finlandeze. O poveste despre supraviețuire și transformare interioară, despre puterea de a-ți lua destinul în propriile mâini și a-l schimba. Și nu numai.
Pe 1 martie a apărut primul single, “Hopeless Days”. Aștept continuarea.
Odihnește în pace, Alvin Lee!
Postat: 07/03/2013 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: alvin lee, blues, rock, ten years after Scrie un comentariuAlvin Lee, chitaristul englez cu degete de Formula 1, a plecat dintre noi ieri dimineață.
Avea 68 de ani și se afla în Spania. Comunicatul publicat pe site-ul său de către familie precizează doar că decesul s-ar datora unor complicații în urma unei operații chirurgicale de rutină.
Pe 17 august 1969 dădea foc Woodstock-ului cu o versiune monumentală a „I’m Going Home”. Cântarea de atunci l-a propulsat instant în aceeași categorie cu alți englezi precum Clapton, Townshend, d-ăștia.
Cu toate astea, n-a avut niciodată succesul lor comercial. A scos mai bine de 20 de albume, cu Ten Years After și solo. A avut un singur hit în topurile americane, „I’d Love to Change the World”, în 1971, dupa care s-a întors la cocktailul lui personal de blues-rock.
Pe la noi a trecut prin Constanța. Și nu m-am deranjat să mă duc să-l văd. Acum îmi pare rău. Ce folos, prea târziu.
The Winery Dogs, cel mai nou supergrup
Postat: 05/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: billy sheehan, mike portnoy, rock, the winery dogs Scrie un comentariuAdică Ritchie Kotzen, Billy Sheehan și Mike Portnoy.
Au albumul înregistrat, tocmai trimis la mixat și anunțat să apară la începutul lui mai. Nu ne-au dat nimic de ascultat și n-au anunțat a ce sună, așa că putem specula liniștiți.
Noutăți, pe site-urile lor, sau pe pagina de Facebook a trupei.
Billy Sheehan, Mike Portnoy, Ritchie Kotzen
Până ne dumirim, mi-am dat seama că n-am avut Ritchie Kotzen pe aici. Anul trecut, în parteneriat cu Two Tone Guitar Shop, a îinregistrat în Sao Paolo. Seria se numește „Two Tone Sessions” și pe YouTube au apărut „Remember”, „Fooled Again” și „Help Me”.
