Gary Clark Jr – Come Together

Justice League este un film prost. Relativ de succes, cu încasări de jumătate de miliard, dar asta nu-i crește în vreun fel valoarea artistică.

Există totuși niște mici floricele (care nu aduc primăvara) pe coloana sonoră, printre care și Come Together a lui Gary Clark Jr (cu Junkie XL).

Piesa scoasă de Beatles în 1969 are mai bine de 300 de preluări și adaptări, de la Ike & Tina Turner și Aerosmith până la Marcus Miller, Arctic Monkeys, Godsmack sau Soundgarden.

Cu toate acestea, Gary Clark Jr a reuși să dea prospețime unei piese arhicunoscute și să și-o aproprieze. O realizare impresionantă și de salutat, într-o manieră mai rock și mai heavy decât ar fi fost de așteptat.

Adrian Coleașă

Anunțuri

Beatles Blues?

Beatles și tot curentul Mersey Beat nu și-au citat printre influențe blues-ul. Rock’n’roll, Motown soul din belșug, dar nu și blues.

Mai mult, atunci când Lennon “încerca să ajungă la Dumnezeu și se simțea sinucigaș” în India, a vrut să scrie o parodie de blues, care să ia peste picior boom-ul blues din Anglia anilor ‘60.

Dar Lennon fiind Lennon și Beatles fiind Beatles, parodia a avut și ea o scânteie de genialitate și a reușit să prefigureze atât blues rock-ul, cât și elemente de hard rock.

“Yer Blues” a fost înregistrat în 1968 și a apărut pe White Album în același an.

După apariția albumului, Lennon l-a interpretat live pentru Rolling Stones Rock and Roll Circus, alături de un supergrup, numit The Dirty Mac, din care mai făceau parte și Eric Clapton, Keith Richards (la bas) și Mitch Mitchell.

Înregistrările live au rămas nepublicate până în 1996, dar piesa în sine a fost preluată de artiști blues (rock) autentici precum Jeff Healey sau Kenny Wayne Shepherd.


De weekend – Shout!

Anul era 1959 și Isley Brothers aveau primul hit – Shout!

Un hit minor, dar infecțios. Discurile s-au vândut încet-încet, dar piesa a devenit instantaneu obligatorie în toate sălile de dans.

Interesant este că deși au preluat-o foarte mulți și încă și mai mulți o cântă live, nimeni nu a avut succese deosebite cu ea. La americani a ajuns și în repertoriul obligatoriu de nunți și botezuri, bașca în Grammy Hall Of Fame. Și tot nu se vede spectaculos în vânzări.

Poate singura excepție ar fi scoțiana Lulu, care a intrat în Top 10 UK cu două înregistrări ale piesei, în 1964 și 1986.

Și da, cel puțin la vremea respectivă, toată lumea cânta “Shout!” live. Cu Beatles în frunte.

Timpul a trecut, piesa a rămas la fel de populară. Printre mulți alții, Green Day o includ des în repertoriul de concert.


„Ceva” de weekend

În dezbaterea continuă “Beatles sau Stones?” recunosc, aleg Beatles.

Nu înseamnă că nu ascult Rolling Stones, chiar îmi plac foarte tare în prima lor perioadă, cu Brian Jones și apoi cu Mick Taylor. Dar nu sunt Beatles. Și nici apoteoza atitudinii rock și a cool-ului. Mai mult a fițelor de star și a fugii de răspundere, în timp ce ne dăm după orice e la modă în ziua respectivă. Na, le-am dat și verdictul, clar că or să aibă coșmaruri la noapte.

Dar înapoi la Beatles (au și ei bube personale, că doar nu-s niște minunați virtuali) și la cel mai discret dintre ei – George Harrison.

În 1969 era publicat cântecul pentru care îl știm cu toții, “Something”.

Hit instantaneu, iubit de toată lumea, Elvis l-a inclus în repetoriu, Sinatra l-a declarat “best love song scris în ultimii 50 de ani”, toată lumea s-a extaziat.

Legenda urbană spune că a fost scris pentru Patti Boyd, nevasta proprie (mai târziu și nevasta lui Clapton, viață agitată, deh). Harrison a negat mai târziu, Patti a diseminat informația, chiar contează până la urmă?!

Piesa a fost înregistrată de o grămadă de artiști din toate genurile (vreo 150 de versiuni, doar “Yesterday” o întrece din punctul ăsta de vedere). Versiunea preferată a lui George era cea înregistrată de James Brown, se zice.

Nu e și cover-ul meu preferat, așa că am apelat la un specialist în cântat piesele altora, Joe Cocker (în definitiv s-a și lansat preluând “With A Little Help From My Friends”). Și da, versiunea asta îmi place. Nu la fel de mult ca originalul, dar fie, merge. Clar, Cocker o să viseze frumos la noapte, nu ca nașparliii de Jagger și Richards.