Kingdom Come… încă

Pe vremuri (hăhăhăăă… în 1988), sunau atât de Led Zeppelin, încât unii au crezut că s-a reunit trupa. Presa i-a botezat Kingdom Clone. Mai rău de atât, Gary Moore a scris o piesă adresată mai ales lor, “Led Clones”. Dubioasă onoare, mai ales că la miștoul respectiv vocea a fost asigurată de Ozzy.

25 de ani și 13 albume mai târziu, Lenny Wolf îi conduce în continuare pe Kingdom Come, vorba aia, la bine și la rău.

N-au mai atins vreodată succesul începuturilor, dar sunt ok și pe aici, prin peisaj. Nu s-au schimbat prea mult și își văd de treabă cum știu și ei mai bine. Pe 29 aprilie a apărut noul album “Outlier”.

Oi fi nostalgic, dar mi-au plăcut atunci și nu-mi displac deloc nici acum.


Derek Trucks + Susan Tedeschi = Blues

Și blues rock, și soul, și două cariere de succes, bașca doi copii, că-s și căsătoriți. De ce or fi așteptat până în 2010 ca să facă și o trupă împreună, doar ei știu. O tentativă a mai existat în 2007, numită Derek Trucks & Susan Tedeschi’s Soul Stew Revival. În fine.

Susan Tedeschi & Derek Trucks

Până la urmă, în 2010 și-au atârnat proiectele solo în cui, au ales din muzicienii respectivi și s-au apucat de muncit în garajul de acasă. În Jacksonville, Florida.

Abonați fiecare la Grammy-uri, până și albumul lor de debut împreună, “Revelator”, a luat unul. Pentru Best Blues Album. Eu tot susțin că Warren Haynes merita premiul, da’ juriul a neglijat să mă consulte. Treaba lor.

Astăzi a apărut al doilea album al cuplului, “Everybody’s Talkin’”. Live, piese de pe primul album, plus coveruri de piese clasice rock, r&b și soul. La mai multe!


Allman Brothers: Călărețul de la miezul nopții

Evident, “Midnight Rider”. Am mai pomenit pe aici de cântecul ăsta. Și pomenesc din nou, pentru că merită (fără să parafrazez reclama).

A apărut în 1970 pe cel de al doilea album, “Idlewild South”, și Allman Brothers nu l-au scos niciodată pe single. Ceea ce nu l-a împiedicat să se claseze de zor prin topuri; ba cântat de Joe Cocker (1972), ba de Gregg Allman solo (1973), ba de Paul Davidson (1976, reggae, culmea), ba de Willie Nelson (1980). Și muuulți alții.

Chintesență a temelor folk, country și blues de disperare, determinare și om hăituit, este deja parte a repertoriului american modern standard. Și nu numai când vine vorba despre cowboy și toate clișeele Vestului Sălbatic.

E cântat de 40 de ani încoace și nu dă vreun semn că i-ar scădea popularitatea. Din contră, ultima oară când am verificat, am gasit versiuni ba de la Bon Jovi, ba de la Patti Smith, Kenny Wayne ShepherdBad Manners, Buckcherry… mă rog, lista chiar e impresionantă.

Cu toate că versiunea mea preferată nu am auzit s-o fi înregistrat cineva, măcar cu telefonul. Și era a unei trupe românești, pe atunci numită Blues Café (Bogy, Okilă, Caminschi, Gelu, Deacă, Clopo).