Supergrup: Pinnick Gales Pridgen
Postat: 14/05/2013 Înscris în: Muzică | Tags: blues, eric gales, pinnick, pridgen, prog, rock Scrie un comentariuÎncă un supergup, se pare că se poartă. De data asta, inițiatorul a fost Mike Varney (responsabil aproape de unul singur pentru valul de shredderi din anii ‘80, de la conducerea Shrapnel Records).
Într-o zi din 2012, a pus mâna pe telefon și l-a întrebat pe dUg Pinnick (bas, King’s X) dacă n-ar fi interesat de un proiect cu Eric Gales la chitară și Thomas Pridgen (Mars Volta) la tobe.
A fost de acord, au intrat în studio și au tras un album, apărut în februarie. Ei îl descriu ca blues anormal, cu groove de gospel. Cumva, chimia power trio a funcționat, majoritatea pieselor sunt originale, fuziune a hendrixianului-johnsonian Gales cu aromele de progresiv ale lui Pinnick și Pridgen.
Mai neduși la biserică, au avut tupeul să tragă “Sunshine Of Your Love” într-o variantă aproape heavy și care mie îmi sună chiar mai bine decât Cream (ce să fac, urăsc sincer vocea lui Jack Bruce). Glazura delicată a tortului este “For Jasmine”, mic interludiu cu trimitere, evident, la Beethoven.
Se pare că s-au simțit atât de bine împreună încât deja este vorba de o continuare. Să fie, nașul mare Mike sigur se bucură.
Două debuturi
Postat: 08/05/2013 Înscris în: Muzică | Tags: americana, blues, folk, hard rock records, rosco bandana, time to begin Scrie un comentariuHard Rock (Café/Bar/Hotels/Casinos) si-au facut casă de discuri. Evident, Hard Rock Records. Prima trupă scoasă pe piață sunt Rosco Bandana, din Gulfport, Mississippi.
În 2000, senatorul Robert L. Jackson a lansat un apel pentru schimbarea imnului statului, ‘Go Mississippi”. “Avem talente recunoscute pe plan mondial; aduceti-o pe Faith Hill, pe B.B. King… la dracu’, aduceti-i pe 3 Doors Down sau Super Chikan, putem să facem ceva mai bun”. Apelurile au continuat, competiția este deschisă, iar Rosco Bandana au fost printre cei care au răspuns, cu “Feels Like Mississippi”. Cântecul este liber la download pe Soundscape. “Sperăm să ducem puțin din Mississippi în toate orașele în care cântăm”.
Ceea ce oricum au făcut cu albumul de debut, “Time To Begin”. Blues, folk modern, amestecat cu ceea ce se numește generic americana. Un început inspirat, atât pentru Rosco Bandana, cât și pentru noi-nouții Hard Rock Records. Venise timpul, probabil.
Hart & Bonamassa, tura a doua
Postat: 21/04/2013 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, Joe Bonamassa, rock, seesaw, soul Scrie un comentariuNeobositul Bonamassa apare pentru a treia oară anul acesta. Albumul anterior cu Beth Hart, “Don’t Explain”, s-a bucurat de critici bune, a vândut rezonabil de bine, așa că de ce nu?
Părerea mea este că Bonamassa dă cel mai bine alături de altcineva, care să-i completeze carențele vocale și mai ales de carismă, fie că este vorba de Glenn Hughes sau de Beth Hart. În plus, genul muzical pare să-l avantajeze.
Pentru că din nou este un album de cover-uri soul și r’n’b, mai vechi sau mai noi. „Seesaw” este produs de același Kevin Shirley, deja nedezlipit de orice proiect Bonamassa. Și Hart. Și Black Country Communion.
Va apărea pe 21 mai și pare să sune încă și mai bine decât “Don’t Explain”. La vremea respectivă, mă așteptam să ducă acasă Grammy-urile și alte premii cu roaba. N-a fost să fie așa, criticii au avut alte păreri, piața a votat altfel cu portofelele, dar mie mi-a plăcut. Sunt convins că o să-mi placă și ăsta micu’ și nou’, indiferent ce zice lumea.
Terapia muzicală vindecă orișice boală
Postat: 27/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: blues, didn't it rain, dr house, hugh laurie Scrie un comentariuLa momentul serialului “House MD” era cel mai bine plătit actor de televiziune. Și cânta.
Scotea replici memorabile, de genul “Ability isn’t always enough. Just ask Yngwie Malmsteen.” (asta a ajuns și pe site-ul lui Malmsteen). Și iar cânta. Ba la pian (sau orgă Hammond), ba la chitare, ba chiar și cu vocea.
Așa că, de-a dreptul inevitabil, a ajuns să și înregistreze. Primul album, “Let Them Talk”, a escaladat topurile cam peste tot (locul 16 în US Billboard 200, locul 1 în US Blues Albums, locul 1 în UK Albums Chart, și tot așa).
Asta se întâmpla în 2011, după ce se dusese să înregistreze în New Orleans, în pelerinaj la Mecca lui muzicală.
În 2013, periplul de blues continuă, doar că baza s-a mutat în Los Angeles. Noul album, “Didn’t It Rain”, va apărea la începutul lunii mai. Tot blues, ceva mai modern, din ce am reușit să ascult deja. Din punctul meu de vedere, Hugh Laurie (dacă mai era cineva care nu s-a prins despre cine e vorba) nu este un actor care face pe cântărețul. Mai degrabă un bluesman care joacă în filme.
Bonamassa. Din nou.
Postat: 09/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: acustic, blues, Joe Bonamassa, Live, rock, viena Scrie un comentariuÎn ultimii ani, Joe Bonamassa pare să fie peste tot. Omul muncește îngrozitor de mult, e inuman de productiv, explorează, caută… Absolut lăudabil, dar și deconcertant.
Ca și consumator al produselor lui, mi-e greu să țin pasul. Astăzi scoate un album (excepțional) cu Beth Hart, mâine unul de funk. Ieri a mai scos un altul cu Black Country Communion, poimâine un concert complet acustic de blues. Și tot așa.
Diversitatea e de apreciat, dar lipsa focusului se simte. Omul nu s-a dumirit ce vrea să facă sau, și mai grav, vrea să mulțumească pe toată lumea. Nu e nevoie, părerea generală este pozitivă, ce scoate este apreciat la superlativ, ar putea să se relaxeze o țâră.
În aceeași logică “scoatem de toate, câte patru proiecte diferite pe an”, la sfârșitul lunii va apărea un album acustic, “An Acoustic Evening At the Vienna Opera House”. Înregistrat live, la opera din Viena, evident. Scot pe CD, vinil, DVD, Blu-Ray. În pachete cu tricouri, postere, pene de chitară, cănuțe și alte bombonele.
Trebuie să recunosc că îl aștept cu mare interes. Omul îmi place, chiar îi apreciez eforturile și aproape că îi invidiez puterea de muncă. Până acum am reușit să-l urmăresc, mai puțin albumul de funk de la începutul anului, la care am cedat din motive de gen.
Doar că mi-e dor de vremurile alea simple, când dărâma Rockpalast-ul în trio, direct la obiect, fără atâtea dileme și căutări existențiale. Sau financiare. Poate că, în subconștient, asta sper de la concertul ăsta. Ceva simplu, curat si la obiect.
Midnight Burst 