Hybernoid, o resurecție neașteptată

Anii ‘90 au avut o efervescență creativă aparte. Au apărut voci cu o identitate proprie extrem de clar definită, s-au făcut experimente muzicale, s-au amestecat genuri și s-au creat genuri noi…

Printre acele voci proaspete s-a numărat și o trupă din Bacup, Lancashire. Hybernoid repetau într-un hambar de fermă (la propriu) și aveau un stil care a pus în dificultate pe toți cei care au încercat să-l caracterizeze.

Amestecul de Cocteau Twins și Pitch Shifter, de New Model Army și Carcass, de hardcore punk, death, doom, industrial și trance, suna neașteptat, proaspăt și foarte interesant, iar albumul de debut, The Last Day Begins?, din 1994, a făcut valuri în underground-ul european. Inclusiv în Romania; am scris despre ei, i-am dat la radio și am avut chiar și un interviu live cu ei (de care văd că n-au uitat, din moment ce l-au trecut și în biografia oficială a trupei).

1993

În total, Hybernoid au scos două demo-uri, un video, trei EP-uri 7’’, trei albume și au apărut pe zece compilații până la despărțirea finală (?), în 1999.

Fast forward în 2016 și iată că Xtreem Records (continuator de fapt și de drept al defunctului Repulse Records) au ales să re-editeze The Last Day Begins?, într-o variantă dublu-CD, ce conține atât albumul original, cele trei EP-uri și alte piese inedite din perioada respectivă.

Hybernoid spun că cele 15 minute de faimă le-au trecut de mult, dar cine știe? Iată că unii încă își amintesc de ei. Iar alții, ca mine, cred că au fost cu mult înaintea timpurilor lor.


Vikingii debarcă în iunie

Pe 25 iunie, cu “Deceiver Of The Gods”, cel de-al nouălea album de studio Amon Amarth.

Amon_Amarth_-_Tuska_2011_-_10

Nu mulți se pot lăuda că au crescut continuu, de la un album la altul. Mai mult, susțin sus și tare că noul album este cel mai dinamic, puternic și de-a dreptul agresiv din întreaga lor carieră.

Versurile explorează din nou mitologia nordică (cu toate că nu l-am auzit pe Johan Hegg spunând că sunt altceva decât death metal). Nu este un album conceptual în vreun fel, dar prezența lui Loki se face simțită adesea. Loki, poate cel mai uman dintre zeii nordici, cel care îi învrăjbea pe zei pentru a-i împăca mai apoi; ca și noi, oamenii, capabil de cele mai bune lucruri, dar și de cele mai mârșave.

Producția s-a dorit foarte live, așa că au apelat la Andy Sneap, care avea experiența lucrului cu Arch Enemy, Cathedral, Cradle Of Filth. Ca și la albumele anterioare, au un invitat, pe Messiah Marcolin, de la Candlemass.

21 de ani de carieră și 15 ani de la primul album full, “Deceiver Of The Gods” se profilează ca un moment frumos, pentru o trupă încă departe de a-și fi spus ultimul cuvânt.


Heaven Shall Burn

Recunosc, nu-i știam pe oamenii aștia. Parcă mai văzusem numele pe undeva, cam atât. Dar pentru că sunt pe lista de nume prezente la Frankfurt Musikmesse, m-am apucat să-i verific. Și a meritat, mi-au plăcut. Chiar dacă sună enervant de pe tarlaua păstorită de In Flames.

Heaven_Shall_Burn

Domnii sunt niște onești cetățeni nemți. Vegetarieni, angajați politic (mai pe stânga, așa), cântă de prin 1996. De fapt, de prin 1995, dar pe atunci încă îi chema Consense.

De atunci au scos șase albume, cel de al șaptelea, “Veto”, urmând să iasă la sfârșitul lui aprilie.

PS: Fără nici o legătură, evident, am și eu o întrebare. Dacă în 2011 s-a găsit cineva care să anunțe că ne vizitează big band-ul ducelui Ellington, în mai o să fim invitați la orchestra contelui Basie?!


Amorphis revine

Și anume pe 19 aprilie, cu noul album “Circle”, cel de-al unsprezecelea de studio.

AmorphisCircle_jpg

Album conceptual, exploatează (încă o dată) potențialul spiritualității tradiționale finlandeze. O poveste despre supraviețuire și transformare interioară, despre puterea de a-ți lua destinul în propriile mâini și a-l schimba. Și nu numai.

Pe 1 martie a apărut primul single, “Hopeless Days”. Aștept continuarea.