Sco-Mule: Gov’t Mule Featuring John Scofield
Postat: 27/01/2015 Înscris în: Muzică | Tags: blues, funk, fusion, gov't mule, jazz, john scofield, rock, sco-mule, soul Scrie un comentariuAnul era 1999.
Gov’t Mule era un proiect de jam band southern roots al lui Warren Haynes și Allen Woody (amândoi de la Allman Brothers Band), care începea să capete o existență proprie, dar era încă departe de ceea ce a devenit astăzi.
John Scofield, unul dintre idolii moderni ai publicului de jazz și fusion, începea să-și lărgească baza de fani cu audiențele jam band-urilor.
Colaborarea Scofield – Mule era o potrivire perfectă și s-a materializat în două show-uri legendare, din care nu au apărut înregistrări. Până acum.
Pe 26 ianuarie, a apărut CD-ul dublu Sco-Mule, două ore și jumătate de compoziții Mule și Scofield, coveruri James Brown, piese John Coltrane și Wayne Shorter.
Cei doi chitariști, Warren Haynes și John Scofield, au fost însoțiți pe scenă de Dr Dan Matrazzo la clape, Allen Woody la bas și Matt Abts la tobe – în Georgia, în septembrie 1999.
Un amestec de jazz, blues, rock, soul și funk într-un album așteptat de mai bine de 15 ani, care va putea fi retrăit de o nouă generație, deoarece Mule și Scofield vor străbate împreună Statele Unite, de la Seattle la New York și de la Columbus la Nashville.
Poate mai mult de atât, dar asta rămâne de văzut.
Un mare chitarist uitat – Harvey Mandel
Postat: 20/11/2014 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: blues, blues rock, fusion, harvey mandel Un comentariuHarvey Mandel a fost o mare promisiune (și împlinire) a chitarei electrice în anii ‘60 și ‘70.
Profesionist la 20 de ani, a cântat cu Charlie Musselwhite, Canned Heat, Rolling Stones și John Mayall înainte de a-și demara cariera solo, cu un album aclamat și astăzi, Cristo Redentor, din 1968.
Inovator al instrumentului, a folosit de exemplu tehnicile de tapping cu mult înainte de un anume domn Eddie Van Halen și este considerat unul dintre inițiatorii curentului fusion.
Anii au trecut iar Harvey a devenit o figură cult, extrem de respectat, dar cunoscut mai degrabă doar altor chitariști.
Din păcate, 2012 și 2013 au adus doar drame – decesul fiului său Eric, apoi al mamei sale și au culminat cu un diagnostic de cancer invaziv, localizat la nas.
De atunci, Harvey poartă o luptă dură pentru propria viață în care are nevoie de tot ajutorul pe care poate să-l primească.
Putem ajuta cu toții, oricât de puțin contează!
La revedere Jack Bruce!
Postat: 26/10/2014 Înscris în: Știri | Tags: basist, blues, blues rock, fusion, hard rock, jack bruce, jazz, progresiv, rip, rock, world music Scrie un comentariuIeri, 25 octombrie, ne-a părăsit o altă legendă, Jack Bruce. Avea 71 de ani și s-a stins acasă, în Suffolk, în mijlocul familiei.
Născut în apropiere de Glasgow, este cunoscut mai ales ca basist, vocalist și compozitor, deși era un violoncelist cu educație clasică, cânta la pian și la muzicuță, iar el însuși se considera pur și simplu un muzician de jazz.
A început să cânte în 1962, cu Alexis Corner, apoi cu Graham Bond (unde i-a avut colegi pe John MacLaughlin, apoi pe Ginger Baker). Au urmat John Mayall’s Bluesbreakers (în perioada cu Clapton) și Manfred Mann, alături de care a avut și primul succes comercial (Pretty Flamingo, 1966).
În iulie 1966, a fondat Cream, împreună cu Eric Clapton și Ginger Baker. Succesul a fost fulminant pentru unul dintre primele supergrupuri din istorie, o trupă devenită legendară. Povestea lor a durat doar ceva mai mult de doi ani, timp în care au vândut 35 de milioane de discuri și li s-a acordat primul disc de platină din istorie pentru Wheels Of Fire (cel puțin așa susține BBC).
Cream a fost momentul său de vârf, comercial vorbind. Cariera solo ce a urmat a trecut prin genuri atât de diverse precum hard rock, jazz, blues, r’n’b, fusion, avangardă, chiar clasică.
Au fost și alte trupe, precum Lifetime (jazz fusion) sau West, Bruce & Laing (blues rock) și o mulțime de alte proiecte și colaborări. Totul condimentat din păcate cu multe probleme personale, inclusiv a bătălie de lungă durată cu drogurile.
Chair dacă nu a mai ajuns vreodată la înălțimile succesului financiar avut cu Cream, timpul ce a trecut nu a făcut decât să-I consolideze reputația de unul dintre cei mai buni basiști din business.
În martie 2014, după o tăcere de studio de mai bine de un deceniu, a apărut Silver Rails, ultimul opus cu material original pe care ni l-a lăsat.
Lumea muzicală, și nu numai, este ceva mai săracă acum când ne-a părăsit. Odihnește în pace Jack!
Zburând sub radar, Johnny A
Postat: 27/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: fusion, instrumental, jazz, johnny a, rock Scrie un comentariuCu A de la Antonopoulos, dar cum toată lumea se încurca pronunțând numele a devenit Johnny A de la vârsta de 8 ani.
Mulți spun “lasă muzica să vorbească”, puțini chiar o fac. Iar Johnny A este unul dintre ei. Fără o imagine elaborată, fără show-uri colorate, doar el, publicul și cântecele de care se bucură împreună.
Bucuria evidentă de a cânta a fost ceea ce m-a frapat de când l-am ascultat prima oară. Rar am ascultat ceva atât de fluid și jucăuș, o abordare atât de vocală a instrumentului.
Pentru că este extrem de conștient că ceea ce-și amintesc oamenii sunt melodiile, iar virtuozitatea.tehnică este cel mult admirabilă. Așa că tehnica lui (impecabilă de altfel) este subjugată complet melodiei.
Greu de definit, face parte dintre acei puțini cu un ton și o personalitate muzicală recognoscibile imediat. Mai jazzy, mai rock sau mai bluesy, se exprimă extrem de elocvent prin intermediul instrumentului.
Ignorat de mase, extrem de respectat de egalii săi, își vede de liniștit de drumul său, fără a se uita în stânga sau în dreapta. Cel mai nou album, “Driven”, din 2014, a fost finanțat prin intermediul unei platforme de crowd/fan-funding și realizat integral de Johnny A.
Jeff Kollman, un chitarist smerit
Postat: 31/07/2014 Înscris în: Muzică | Tags: fusion, hard rock, instrumental, jeff kollman, progresiv, rock Scrie un comentariuJeff Kollman este un mare chitarist. Nu o spun eu, o spune industria. Nu este un rock star, așa cum probabil își imagina când pleca din orășelul Toledo din Ohio să cucerească Los Angeles-ul.
O persoană discretă și extrem de amabilă, este absolut imposibil să nu-ți placă. Când l-am cunoscut, în 2008, era aproape obsedat de fetița lui și îmi arăta fascinat poze cu ea pe telefon. Același Jeff care și-a botezat cățelul Buddy Jo Kollman și l-a trecut producător executiv la albume UFO sau Chad Smith’s Bombastic Meatbats.
Muzician, compozitor, producător, Jeff Kollman a îmbrăcat multe costume musicale și a lucrat cu mulți dintre cei mari – de la Glenn Hughes la Chad Smith, de la Lao Tizer la Asia (ft John Payne). A trecut prin multe genuri, de la shredder-ul heavy metal, la progresiv, fusion și chiar jazz. În timp ce compunea muzică de film sau măcar participa la înregistrări („Sahara”, „Ice Age 2″…). Sau răspundea apelurilor de la Fender, pentru care este unul dintre trei clinicians, alături de Greg Koch și Gary Hoey.
Toate activitățile astea nu l-au împiedicat în vreun fel să aibă și o bogată carieră solo, sub numele său sau cu trupa sa de progresiv instrumental, Cosmosquad. În continuare modest, preocupat de familia lui și trăind muzica.
De curând a scos un nou album, 100% acustic, „Hills Of Granada”, la propriul label, Marmaduke Records. Eu mă duc să-l comand.
Midnight Burst 