John 5, luna și noul single

1 februarie a adus un al doilea single John 5, Behind The Nut Love.

Piesa nu e nouă (a apărut prima dată pe Songs For Sanity, 2005), dar a fost  re-înregistrată acum, pentru viitorul album solo (al nouălea), Guitars, T!ts And Monsters.

A propos, behind the nut bend este o tehnică specifică de Telecaster (din cauza construcției chitarei), de unde și titlul.

Enjoy!


John 5 și cadoul de an nou

Un single nou-nouț, Black Grass Plague, pentru John 5, a cărui carieră solo continuă, la fel de prolifică, în pofida angajamentului cu normă întreagă în trupa lui Rob Zombie.

Același amestec de heavy metal și country, cu aceeași performanță tehnică, într-un clip regizat de Jonny Coffin; multă chitară heavy, mandolină electrică și banjo.

La mulți ani 2016!


MAB și forța shred-ului

Adică Michael Angelo Batio, un mare chitarist care a abordat multe genuri, dar rămâne asociat cu heavy metalul neo-clasic, un shredder pursânge, cu un showmanship invidiat de mulți.

Michael Angelo Batio

Photo courtesy of Rat Pak Records

De la începuturile alături de Holland sau Nitro în anii ‘80, a devenit cunoscut pentru abilitățile tehnice și cunoștințele de teorie muzicală aplicate practic într-un mod extrem de spectaculos  (cum ar fi chitarele duble și cvadruple la care cântă cu ambele mâini simultan, de exemplu).

Anii ‘90 nu au fost cea mai bună perioadă pentru shredderi, îngropați de grunge, dar au fost momentul în care și-a început cariera solo. Așa că a trebuit să-și facă propria casă de discuri, M.A.C.E. Music, unul dintre primele labeluri online.

Este un muzician complex, cu multe proiecte – 11 albume solo, DVD-uri educaționale esențiale (Speed Kills 1&2) sau Hands Without Shadows – A Tribute to Rock Guitar, proiect multimedia pe care l-a dus în turneu pe tot mapamondul.

După tot acest timp, poate a venit și momentul unei retrospective, care va apărea pe 14 aprilie prin intermediul Rat Pak Records, Shred Force 1: The Essential Michael Angelo Batio.

MAB Shred Force 1

Photo courtesy of Rat Pak Records

Retrospectiva are un conținut extrem de variat –  de la cover-uri (Rush What You’re Doing sau Deep Purple Burn), trecând prin piese tribut (RRR, pentru Randy Rhoads, Slowhand, pentru Eric Clapton sau Diamond, pentru Dimebag Darrell), până la piese originale clasice MAB (8 Pillars Of Steel, Juggernaut).

Lista de invitați de pe album este mai mult decât impresionantă, un who’s who al shreder-ilor și nu numai. Mark Tremonti, Jeff Loomis, George Lynch, Guthrie Govan, Rusty Cooley, Michael Romeo sau Chris Poland sunt doar o parte dintre ei.

Cu siguranță un deliciu pentru fanii de shred, albumul poate fi comandat online de la Rat Pak Records, cu atât mai mult cu cât toate precomenzile vor intra într-o tombolă al cărei premiu este o chitară Dean MAB1.


Mark Tremonti, a doua oară solo

Tremonti este aclamat atât ca și chitarist (ales trei ani la rând “Guitarist Of The Year” de Guitar World și pe locul 4 al chitariștilor de heavy metal în topul Total Guitar), cât și în calitate de compozitor (un Grammy pentru With Arms Wide Open, single Creed).

Mark Tremonti

De la succesul monumental (cel puțin în State) cu Creed, la recunoașterea critică alături de Alter Bridge, și-a găsit mereu timp să studieze smerit instrumentul care l-a consacrat (spunea într-un interviu că ar vrea să scoată un album de blues atunci când va fi învățat suficient) și să apară cu materiale solo.

Primul album, All I Was, a apărut în 2012, a fost apreciat de critici și de public, s-a clasat bine și a marcat debutul lui Tremonti și în calitate de vocalist.

În mai, vine rândul celui de-al doilea album solo, Cauterize.

Produs de același Michael „Elvis” Baskette (Alter Bridge, Chevelle, Saliva, Trivium, Puddle Of Mud, Slash…), va conține 10 piese, toate compoziții Tremonti 100%. Noutatea picantă este prezența lui Wolfgang Van Halen la bas.

Așteptările sunt mari, ce a lăsat să scape sună bine, mai e puțin până în mai.


Whitesnake, albumul Purple

Regretatul Jon Lord își dorea o reunire a formulei Deep Purple Mk III, iar după moartea sa, Coverdale și Blackmore ar fi discutat posibilitatea, în 2012. Din păcate, singura concluzie a fost că sunt de acord că nu sunt de acord cu viziunea celuilalt despre această reuniune.

Totuși, ideea a rămas, cel puțin pentru Coverdale și se materializează în noul album Whitesnake ce este anunțat pentru 19 mai, via Frontiers Records.

The Purple Album este primul pe care apare noul chitarist, Joel Hoekstra, alături de Reb Beach (chitară), Michael Devin (bas) și Tommy Aldridge (tobe). Conduși evident de aceeași mână fermă a lui David Coverdale.

Piese Deep Purple erau deja nelipsite în repetoriul live Whitesnake (excelentul medley Burn/Strombringer și Soldier Of Fortune), iar reinterpretările se anunță a fi de mare clasă.

Acoperind perioada Deep Purple Mk III și Mk IV, albumul debutează cu Burn și se închide cu Stormbringer (de altfel primul single și primul clip de pe album), trecând printr-un repertoriu excepțional ce cuprinde Mistreated, Soldier Of Fortune și You Keep On Moving, printre cele 15 piese din cuprins (inclusiv cele 2 bonusuri de pe varianta de lux).

Lansarea albumului va fi urmată de un turneu mondial, din care sunt anunțate deocamdată doar datele americane de debut. Să sperăm că nu ne va ocoli.