Alter Bridge, în fine, după 3 ani

Nu s-au bucurat de succesul comercial al Creed, dar au câștigat respectul criticilor; practic aceeași trupă, dar cu alt vocalist. Din punctul meu de vedere nu există nici un termen de comparație între Scott Stapp (Creed) și Myles Kennedy (Alter Bridge). Sunt subiectiv, îmi place Myles și mă enervează Stapp.

După ce și-au văzut fiecare de ale lor, mai o reuniune Creed, mai un album solo (Mark Tremonti, “All I Was”), mai o tură cu Slash, în studio și în turneu (Myles Kennedy, “Apocalyptic Love”), în septembrie-octombrie va ieși în fine cel de-al patrulea album de studio, “Fortress”.

Alter_Bridge_-_Fortress_album_cover

Deja a apărut primul single, ‘”Addicted To Pain”, de-abia aștept și restul albumului. Scris pe parcursul ultimilor 3 ani, a fost înregistrat între aprilie și iulie, iar producător este din nou Michael Baskette, ca și la precedentele două albume (“Blackbird” și AB III).


Andrew Stockdale e în mișcare

“Keep Moving” ar fi trebuit să fie al treilea album Wolfmother. N-a fost să fie, a devenit debutul solo al lui Andrew Stockdale.

Andrew Stockdale, BSMF 2007 Wolfmother s-au desființat, apoi s-au refăcut, agitașie mare. Din trioul original a rămas doar Stockdale, cumva de înțeles, până la urmă trupa e asociată strict cu el. Compozitor al ăntregului material (chiar dacă pe primul album era creditată toată trupa), chitară și voce, nu rămâne prea mult loc pentru altcineva.

Nu am ascultat tot albumul, pare în aceiași parametri pe care îi așteptam – hard de anii ‘60 – ‘70, o lingură de Plant, un vârf de cuțit de Ozzy, turnăm Tony Iommi cu un pic de Glimour pentru aromă, amestecăm bine și lăsăm pe foc mediu. Rețeta a funcționat inclusiv pentru colaborarea cu Slash de pe primul album al acestuia, pe “By The Sword”.

"Long Way To Go" a fost primul single al albumului.

Despre Wolfmother se spune că ar fi în studio. Cert e că Stockdale va continua, fie sub numele propriu sau sub cel al trupei. Sau cum i-o mai tuna, succes are.


Phil Anselmo iese doar pe la “Ieșire”

După split-EP-ul de la începutul anului, “War Of The Gargantuas” (împărțit cu Warbeast), Anselmo vine mâine cu primul său album solo, în adevăratul sens al cuvântului.

Phil Anselmo 2012 Fără Down, fără vreo altă colaborare (din care a avut deja prea multe ca să le țin socoteala fără Wikipedia), “Walk Through Exits Only” este semnat de Philip H. Anselmo & The Illegals.

Produs de Anselmo și Mike Thompson, înregistrat pe parcursul ultimilor ani în studioul său din New Orleans și scos de propria casă de discuri, Housecore Records, tot procesul pare foarte autarhic, așa. De ce să ne ducem la alții când ne descurcăm foarte bine și singuri?

Albumul va fi urmat evident de turneul de promovare, împreună cu Warbeast, pe care pare să-i fi înfiat de-a dreptul.

Abraziv, agresiv, ce a arătat în avans sună brutal și foarte Anselmo. “Bedridden” este primul clip video, restul iese mâine.


Kingdom Come… încă

Pe vremuri (hăhăhăăă… în 1988), sunau atât de Led Zeppelin, încât unii au crezut că s-a reunit trupa. Presa i-a botezat Kingdom Clone. Mai rău de atât, Gary Moore a scris o piesă adresată mai ales lor, “Led Clones”. Dubioasă onoare, mai ales că la miștoul respectiv vocea a fost asigurată de Ozzy.

25 de ani și 13 albume mai târziu, Lenny Wolf îi conduce în continuare pe Kingdom Come, vorba aia, la bine și la rău.

N-au mai atins vreodată succesul începuturilor, dar sunt ok și pe aici, prin peisaj. Nu s-au schimbat prea mult și își văd de treabă cum știu și ei mai bine. Pe 29 aprilie a apărut noul album “Outlier”.

Oi fi nostalgic, dar mi-au plăcut atunci și nu-mi displac deloc nici acum.


Cine ar vrea să-l oprească pe Satriani?

Probabil că nu poate nimeni, mai ales că marți a ieșit “Unstoppable Momentum”, cel de al paisprezecelea album de studio. Pentru o carieră ce se întinde deja pe patru decenii, nici nu-i prea mult.

A propos de carieră, Joe deține un record bizar – 15 nominalizări la Grammy, fără a câștiga vreodată. Mai nenorocos e doar Brian McKnight, cu 16 nominalizări, dar domnul respectiv cântă r’n’b și d-astea așa că nu intră în discuție.

Joe Satriani - 2013 -Unstoppable_Momentum

Noul album, cât am ascultat din el, e Satriani 100%, fără surprize. Răspunde așteptărilor, nu aduce surprize, toate bune și frumoase. Sau previzibile, depinde de punctul de vedere. Mie îmi place, e pe lista de cumpărături.

Ceea ce e de povestit despre album spune dom’ Joe însuși în clipul “behind the music” de mai jos.

În rest, turneul începe la Istanbul, pe 18, iar pe 20 cântă în Bucuresti, la Sala Palatului. apoi Zagreb, Belgrad

Nu vreau să fiu cârcotaș cu tot dinadinsul, da’ nea Joe, zău așa, cam frustrant pentru cetățenii fani din afara Statelor Unite. Toate precomenzile cu autografe și bunătăți disponibile doar pentru US? Păi e frumoasă discriminarea asta?

Un pachet VIP cu stat la o poză, un tricou și autografu’ pe un obiect adus de-acasă la 150 de euro? Mă scuzați, scump dom’le, scump, la MacAlpine era mai ieftin. Săracu’ om dădea până și o lecție de 45 de minute în mai puțini bani decât ăștia. Da, e adevărat, la Megadeth (în Gigantour 2013) e mai scump; dar pleci ca Moș Crăciun cu cârca îndoită de desaga plină. În $699 e inclus biletul de concert, meet & greet cu toată trupa, una bucata chitară Dean Dave Mustaine VNMT X (semnată de Mustaine), noul album cu autografe, un steag ediție limitată, 3 pene de chitară, un laminat de turneu, shopping privat de marfă, VIP concierge… Bașca open barul, cu bere și vin.

E adevărat că domnii de mai sus nu au statura dvs, da’ cam zgârcit, mă scuzați.