Un nou membru al trupei din ceruri

Clive Burr ne-a părăsit ieri, 12 martie, în somn. Avea 56 de ani și suferea de scleroză multiplă.

Clive Burr

Venit de la Samson, a fost toboșar la Iron Maiden pe primele patru albume, după care a fost înlocuit de Nicko McBrain. Ironic, Clive a ocupat locul lăsat liber de acesta la francezii Trust.

Au urmat Alcatrazz, supergrupul NWOBHM Gogmagog (alături de un fost și de un viitor Maiden, Paul Di’Anno și Janick Gers)…. Apoi boala, care l-a țintuit într-un scaun cu rotile.

Foștii colegi au doar vorbe de laudă. Și astăzi. Dickinson îl consideră “cel mai bun toboșar pe care l-a avut trupa vreodată”. Odihnește în pace, Clive!


După 8 ani

Un nou album Deep Purple, la sfârșitul lui aprilie. Se numește „Now What?” și pare să fie altceva.

Deep Purple 2004

Fiecare formulă Purple a avut o personalitate distinctă. Cea de acum, ca și potențial, pare să vrea a închide cercul. Conform declarațiilor proprii, se anunță la fel de aventuroasă ca și prima (cea care ne-a dat atât „Hush”, cât și combinații de Rimsky-Korsakov cu muzică beat).

Semnele existau deja, precum varianta jazz a „Smoke On The Water”. Oricine altcineva ar fi îndrăznit sacrilegiul, ar fi fost măcar huiduit cu poftă.

Luni a apărut deja primul single de pe album, „All The Time In The World”. Pe mine m-a surprins, la modul cel mai plăcut, renunțasem să mai aștept ceva de la ei. Cum o fi restul, rămâne de văzut. Cu o floare nu se face primavară, dar e posibil  s-o vestească.


Jake E. Lee. Revine și el.

Toată lumea pare să revină în ultima vreme, într-un fel sau altul.

Mâna sus cine își mai amintește de Jake E. Lee. Chitarist la Mickey Ratt (înainte să devină Ratt și atât), apoi la Dio (cât să înregistreze niște repetiții), probabil e cel mai bine cunoscut pentru trecerea prin trupa lui Ozzy, după Randy Rhoads.

A scos două albume cu el, “Bark At The Moon” și “The Ultimate Sin”, a prestat și în turneele aferente după care a fost dat afară de Sharon, printr-o telegramă. Deh, nu aveau sms-uri încă!

A urmat Badlands, materiale solo și Enuff Z’Nuff (timp de un album).

Badlands și Zeppelin-ianul “Winter’s Call”, din 1989

În 2011, a apărut într-un clip alături de Beggars And Thieves cât să exclame populația “taci, c-a înviat”.

Anul trecut a anunțat materiale noi pentru 2013, iar Eddie Trunk (“That Metal Show”) spune că lui i-a plăcut ce-a ascultat. Așa să fie. Poate că va fi cu baftă pentru acest omuleț talentat și respectat, dar care a reușit să evite cu brio succesul. Să fie cu happy end, că așa se poartă la el, în Vegas.

PS/Scenariu de realitate alternativă: Gura lumii bârfește că Ozzy ar regreta că nu l-a ales la vremea respectivă pe George Lynch, ci pe Jake E. Oare cum și ce ar fi fost dacă ar fi făcut-o?!


Amorphis revine

Și anume pe 19 aprilie, cu noul album “Circle”, cel de-al unsprezecelea de studio.

AmorphisCircle_jpg

Album conceptual, exploatează (încă o dată) potențialul spiritualității tradiționale finlandeze. O poveste despre supraviețuire și transformare interioară, despre puterea de a-ți lua destinul în propriile mâini și a-l schimba. Și nu numai.

Pe 1 martie a apărut primul single, “Hopeless Days”. Aștept continuarea.


Ozzy și iepurașul de Paște

Nu, nu l-a mâncat de viu pe scenă, a scăpat și anul ăsta. Din contra, chiar au colaborat.

Așa că ieri, 24 aprilie, la festivalul de film Tribeca din New York a avut loc premiera minunat intitulatului “God Bless Ozzy Osbourne”.

Ozzy

God bless Ozzy, indeed, oricât de… pompos, să zicem, mi s-ar părea titlul. Omul merita cu siguranță un film și sper să fi ieșit la fel de bun ca “Lemmy – 49% Motherf**ker, 51% Son Of A Bitch”.

Regizorii Mike Fleiss și Mike Piscitelli au petrecut doi ani pe drumuri alături de Ozzman (ce joburi cool pot să aibă unii, pfff), au intervievat tot ce le-a trecut prin fața camerei, inclusiv familionul (Jack Osbourne e și co-producător al filmului), rămâne să vedem rezultatul. God bless Ozzy, că merită!

Site-urile fimului, până una-alta:
http://www.facebook.com/GodBlessOzzyOsbourne
http://www.twitter.com/GodBlessOzzyDoc